1.011 evrei au ajuns cu „trenurile morții” în lagărul de la Călărași… Ieri a fost dezvelită o placă comemorativă în memoria lor

Ieri, 26 septembrie, Federația Comunităților Evreiești din România a organizat, la Gara Călăraşi Sud, un eveniment comemorativ dedicat victimelor evreiești de la Călărași din anul 1941. La eveniment au participat, pe lângă organizatori, reprezentanți ai comunități evreiești din România, primarul municipiului Călărași, Daniel Drăgulin, secretarul Județului Călărași, Emil Mușat, alte autorități.

În data 6 iulie 1941, în Gara Călărași a ajuns primul „tren al morții”, cu evreii deportați din Iași după pogromul din 29 iunie 1941. Din cei 2.530 de evrei înghesuiți în vagoane, peste 1.500 au murit pe drum, sufocați și însetați. Supraviețuitorii ajunși la Călărași, în număr de 1.011, au fost închiși, în regim de lagăr, în mai multe clădiri din oraș. Peste 100 dintre ei au murit din cauza condițiilor inumane de detenție.

În urma unor investigații de teren recente efectuate de către cercetătorii Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman” din cadrul Federației Comunităților Evreiești din România, au fost identificate clădirile și locurile din Călărași în care au fost deținuți evreii deportați de la Iași cu primul „tren al morții”.

De asemenea, din arhivele de la București, au fost scoase la iveală noi documente privind calvarul evreilor la Călărași.

Parteneri la acest proiect sunt Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Fundația Caritatea, American Jewish Joint Distribution Committee.

Federația Comunităților Evreiești din România mulțumește, pentru sprijinul acordat, Guvernului României – Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA, S.R.C.F. Constanța, Consiliul Județean Călărași, Instituția Prefectului – Județul Călărași, Primăria Municipiului Călarași, Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași.

În cadrul evenimentului a fost dezvelită o placă comemorativă la Gara Călărași Sud, Piața Gării, a fost dezvelit monumentul refăcut și placa comemorativă din Cimitirul Evreiesc din Călărași, strada Oborului, a fost vizitat fostul lagăr, vechea clădire a cazărmii Regimentului 23 Infanterie Călărași, de lângă Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, iar la final a fost organizat un simpozion, în sala de şedințe a Consiliului Județean Călărași.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide