22 absolvenţi selectaţi şi alţi 3 tineri încadraţi pe loc, la bursa organizată de AJOFM Călăraşi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi a organizat, la finalul săptămânii trecute, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii promoţiei 2018, la sediul CRFPA Călăraşi precum şi la sediul Agenţiei Locale Olteniţa.

Pentru organizarea acestui eveniment au fost contactaţi 356 agenţi economici, care au oferit un număr de 120 locuri de muncă. Locurile au fost adresate persoanelor fără experienţă în muncă, cele mai multe dintre acestea fiind disponibile în domenii de activitate precum: confecţii textile, alimentaţie publică, servicii şi comerţ, transporturi, precum şi alte activităţi.

La cele două acţiuni au participat 17 agenţi economici, 11 la bursa organizată în Călăraşi şi 6 la bursa de la Olteniţa.

Un număr de 88 absolvenţi promoţia 2018 au participat la cele două acţiuni (35 la Călăraşi şi 53 la Olteniţa), iar în urma desfăşurării interviurilor cu agenţii economici, 22 de tineri au fost selectaţi pentru a ocupa un loc de muncă, iar alţi 3 au fost încadraţi pe loc în meserii/ocupaţii precum: secretar economic, lucrător comercial, vânzător.

Persoanele participante la Bursă care nu deţineau nicio calificare au avut posibilitatea de a se înscrie la unul dintre programele de formare profesională oferite gratuit de AJOFM Călăraşi.

La acţiunea organizată la Călăraşi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi prin Serviciul de Dezvoltare a Deprinderilor de Viaţă Independentă, a bifat acest eveniment prin prezenţa unui număr de 13 tineri proveniţi din centrele de plasament, însoţiţi de educatorii săi. Aceştia au fost informaţi cu privire la serviciile oferite de AJOFM Călăraşi şi CRFPA Călăraşi.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Progresul înregistrat în implementarea Programului Interreg V-A România – Bulgaria

Programul Interreg V-A România-Bulgaria este un program finanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), lansat în...

Închide