50.000 de persoane au vizitat Bâlciul anul acesta

Conducerea Serviciului Public Piețe și Oboare, cel care organizează Târgul de Toamnă de la Călărași, s-a declarat mulțumită de impactul pe care l-a avut Bâlciul și anul acesta. Nu mai puțin de 50.000 de persoane, conform estimărilor funcționarilor de la Piețe, au călcat pragul Târgului în cele 7 zile, 1-8 septembrie.

Cu o tradiție de peste 100 de ani, Târgul de Toamnă râmâne o atracție pentru călărășeni, fie că locuiesc în municipiu, fie în localitățile apropiate.

Anul acesta s-a putut constata o îmbunătățire în ceea ce privește curățenia și amenajarea spațiilor de alimentație publică. Pentru buna desfășurare de care s-a bucurat acest eveniment, directorul SP Piețe și Oboare, Vasile Manea și directorul adjunct, Florin Simion au dorit să mulțumească tuturor factorilor implicați: Jandarmeria, Poliția Locală și Poliția Națională, Pompieri, DSP, DSV, CPC și ITM.

Prezența activă a funcționarilor acestor instituții a preîntâmpinat orice eveniment negativ pe parcursul tuturor zilelor de desfășurare a Bâlciului.

Anul acesta au fost amenajate 18 terase, 90 de magazine industriale, 8 tarabe de legume fructe, 4 gogoșerii și 8 „comedii”.

Serviciul Public Piețe și Oboare, împreună cu Primăria Călărași, dorește ca în perioada următoare să continue asfaltarea aleilor din cadrul Oborului, acolo unde se desfășoară Târgul de Toamnă, pentru ca edițiile următoare să se desfășoare în condiții mult mai bune.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
ALTEX a modernizat magazinul din Călăraşi

Călăraşi, 13 septembrie 2016 – ALTEX, cel mai mare retailer electro-IT din România, a finalizat reamenajarea magazinului din Călăraşi, iar...

Închide