56,03% – promovabilitatea la BAC în judeţul Călăraşi

1.588 de candidaţi au fost înscrişi la prima sesiune de Bacalaureat din acest an, dintre care 1.329 au fost din seria curentă şi 259 din seriile anterioare. Rata de promovare, la nivelul judeţului Călăraşi, a fost de 56,03%. Nu există licee cu rată de promovare 0%. Doi candidaţi au obţinut media 10.

La proba de limba şi literatura română s-au înscris 1.427 de candidaţi, iar 142 au absentat. La proba obligatorie a profilului, din cei 1.474 de absolvenţi înscrişi, 175 nu s-au prezentat. La proba la alegere a profilului s-au înscris 1.482 de candidaţi, din care 163 absenţi. Au existat şi două tentative de copiere, la Centrul de Examinare „Neagoe Basarab” din Olteniţa două persoane au fost eliminate de la proba de limba şi literatura română deoarece aveau asupra lor dispozitive de comunicare. În plus, conform regulamentului, aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

Doar două note de 10 au fost obţinute anul acesta, câte una în fiecare dintre cele două municipii din judeţ.  Ecaterina Dumitraşcu, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Călăraşi şi Andra-Georgiana Stoica, de la Liceul Teoretic „Neagoe Basarab” Olteniţa.

În afara celor două note de 10, au mai intrat în topul celor mai mari zece medii la Bacalaureat din judeţul Călăraşi:

1. Gabriela-Alexandra Radu – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Călăraşi (media 9,86)

2. Simona-Andreea Brânduşoi – Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei” Călăraşi (media 9,83)

3. Octavian-Traian Paraschiv – Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei” Călăraşi (media 9,80)

4. Ştefan-Adrian Costăchescu – Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei” Călăraşi (media 9,78)

5. Mihaela-Isabel Chibrit – Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei” Călăraşi (media 9,75)

6. Diana-Mirela Samsaru – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Călăraşi (media 9,75)

7. Cosmina Stroinea – Liceul Teoretic „Neagoe Basarab” Olteniţa (media 9,75)

8. Andreea-Diana Nicolae – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Călăraşi (media 9,73)

Promovabilitatea la Bac în judeţul Călăraşi a crescut cu 2,5 procente după contestaţii

Luni, 9 iulie, au fost afişate notele finale după depunerea contestaţiilor pentru sesiunea iunie- iulie a examenului de bacalaureat, la nivelul judeţului Călăraşi.

În urma recorectării s-a înregistrat o creştere a procentului de promovabilitate cu 2,5 procente, de la 56,03% la 58,53%.

Tot luni a avut loc repartizarea computerizată a abolvenţilor de gimnaziu care au promovat examenul, fiind prima etapă în ceea ce priveşte accederea în învăţământul liceal.

La nivelul judeţului Călăraşi sunt 1820 de locuri la învăţământ liceal şi 700 de locuri la învăţământ profesional.

Pentru prima etapă a procesului de repartizare au fost 1581 de candidaţi, dintre care 1248 au fost repartizaţi în învăţământul liceal iar 228 de candidaţi au optat pentru forma de învăţământ profesională, aceştia neintrând în repartizarea computerizată.

De asemenea, cei care au optat pentru învăţământul vocaţional, în cele două clase de la Colegiul Ştefan Bănulescu din Călăraşi, au susţinut probe de aptitudini.

Pe locurile rămase libere la licee vor urma să fie repartizaţi elevii care vor promova examenele de corigenţă.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Dorel Dorobanţu: „Pentru perioada următoare avem în derulare multe proiecte importante pentru Fundulea”

Mircea Brânduşă. Aflat la aproximativ 30 km de Bucureşti şi având statut de localitate urbană din aprilie 1989, oraşul Fundulea pare...

Închide