6 Octombrie 2015/Horoscop

Berbec
Astăzi te poţi ocupa de relaţiile cu străinătatea, dialogând sau scriind mesaje partenerilor şi cunoscuţilor din alte ţări. Canalizează-te pe discuţii mai puţin importante, deoarece s-ar putea ca peste câteva zile să te răzgândeşti sau ceilalţi să îşi schimbe planurile comune cu tine. În orele dupa-amiezei, planifică-ţi vizionarea unei piese de teatru, o lectură interesantă sau studiază o temă necesară îmbunatăţirii performanţelor tale profesionale.

Taur
Chestiunile financiare în care eşti implicat alături de alţii te preocupă întreaga zi. Pe de o parte este nevoie să achiţi facturi sau taxe restante, pe de altă parte cauţi modalităţi de investiţii financiare pe termen lung. Recomandabil este să ai în vedere sfaturile şi ideile rudelor sau prietenilor apropiaţi. Perioada actuală este favorabilă doar planurilor, testării pieţei financiare, iar acţiunea propriu-zisă îţi va fi susţinută abia peste câteva săptămâni.

Gemeni
Este o zi bună pentru a pune la punct şi lămuri detalii legate de parteneriate şi proiecte comune cu alţii. Faptul că eşti foarte preocupat cu activităţile profesionale, partenerul de viaţă se simte neglijat şi de aici apar şi discuţiile aprinse. Echilibrează-ţi eforturile şi gândurile, astfel încât să poţi face faţă şi la serviciu, dar şi în relaţiile cu cei dragi. După-amiaza, pregăteşte o cină surpriză sau o invitaţie la teatru alături de persoana iubită.

Rac
Agitaţia de la serviciu te poate obosi mult. Cu puţin efort şi bună voinţă vei reuşi să îţi rezolvi şi chestiunile profesionale, dar şi cele de rutină ale casei. Dozează-ţi eforturile, pentru că organsimul îţi este obosit, vulnerabile fiind în primul rând ficatul, dar şi aparatul respirator. Evită consultaţiile şi analizele medicale. Urmează o dietă uşoară, hidratează-te suficient şi plimbă-te mai mult în aer liber.

Leu
Persoana iubită sau copiii te solicită din plin astăzi. Fie trebuie să desfăşori activităţi comune cu aceştia, fie au nevoie de sfaturile tale sau au nevoie de susţinerea ta financiară. În orice situaţie, te vei putea bucura şi tu de prezenţa lor în preajma ta şi de faptul că te implica în ale lor. Chiar dacă apar şi nori în aceste relaţii, tot poţi găsi aspecte de care să te bucuri. Fii prudent, pentru că în umbra există persoane care nu privesc cu ochi buni relaţiile tale amoroase.

Fecioară
Este o zi în care sufletul tău are nevoie de liniştea casei şi de dialogurile cu membrii familiei. Pe de altă parte, prietenii îţi susţin planurile domestice, însă cei dragi nu prea. Ai suficientă energie şi ajutor din partea altora, astfel încât să îţi îndeplineşti dorinţele şi nevoile legate de spaţiul locativ. Ţine cont şi de membrii familiei, însă cu răbdare şi prudenta explică-ţi deciziile şi acţiunile pe care doreşti să le întreprinzi. Finalul victorios va fi al tău!

Balanţa
Ziua debutează cu mai multe drumuri pe distanţe scurte, fie pentru a rezolva chestiuni profesionale, fie cineva apropiat are nevoie de ajutorul tău. Dialogurile cu ceilalţi sunt tensionate, aşa încât fii prudent şi evită să răspunzi la provocări. Şefii sau autorităţile oficiale pe care le întâlneşti astăzi îţi trasează îndatoriri noi, pe care trebuie să le rezolvi în termen scurt. Ar fi bine să îţi planifici pe îndelete programul următoarelor zile, iar pentru după-amiaza rezervă-ţi momente de relaxare.

Scorpion
Se conturează venituri suplimentare din munca desfăşurată în străinătate sau se prefigurează variante noi de câştig, lucrând în echipă cu parteneri străini. Chiar dacă, deocamdată eşti nemulţumit de bugetul disponibil, lucrurile ţi se vor aranja favorabil. Energia vitală este redusă, de aceea dozează-ţi eforturile şi îngrijeşte-ţi trupul şi sufletul mai mult. După-amiaza, o discuţie cu vineva apropiat it va aduce informaţii bune legate de investiţii financiare viabile pe termen lung.

Săgetător
Stările tale de spirit sunt schimbătoare şi cu greu ceilalţi îţi intră în voie. Linişteşte-te, detaşează-te de tumultul cotidian şi dezvoltă-ţi încrederea în propriile forţe. Senzaţia că se petrec multe şi mărunte în spatele tău sunt persistente, mai ales în domeniul profesional, dar de fapt ţi se pregătesc lucruri bune. Beneficiezi de protecţie divină în secret. După-amiaza sunt momente bune pentru un masaj, un tratament cosmetic sau pentru discuţii uşoare cu prietenii.

Capricorn
Minunat ar fi să fii discret şi detaşat de forfotă zilnică. Afecţiunile legate de ficat, coapse sau aparat respirator îţi pot crea neplăceri, însă o hrană uşoară, eforturi dozate şi o plimbarea în aer liber îţi sunt suficiente pentru a te reface. După-amiaza te vei simţi mai bine. Sunt momente favorabile pentru alcătuirea planurilor noi de acţiune, dar şi pentru începerea unui program îndelungat de îngrijire corporală.

Vărsător
Relaţiile cu prietenii şi protectorii sunt la ordinea zilei. Cu ajutorul acestora vei reuşi să rezolvi chestiuni profesionale, dar vei afla şi informaţii secrete vizavi de viitoarele acţiuni şi proiecte din sfera profesională. Totuşi, ar fi bine să asculţi, să vorbeşti puţin şi să nu îţi divulgi intenţiile. Asta pentru că s-ar putea să te răzgândeşti peste câteva zile. În orele dupa-amiazei, invită-i pe cei dragi la o suetă sau relaxează-te vizionând un film amuzant.

Peşti
Se conturează discuţii aprinse cu şefii şi răsturnări de situaţie în activităţile profesionale. Totuşi nu pune bază pe cele petrecute astăzi, întrucât peste câteva zile apele se vor linişti. Faptul că eşti din ce în ce mai creativ la serviciu, asta te scoate în evidenţă şi unii colegi îţi pun beţe în roate. Ocupă-te în continuare de treburile tale în maniera aleasă de tine, pentru că în curând eforturile îţi vor fi recunoscute şi valorificate.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide