68 milioane lei alocate pentru susținerea integrării copiilor cu cerințe educaționale speciale, în învățământul de masă

Guvernul vine în sprijinul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educaționale speciale, în scopul susținerii integrării lor în învățământul de masă, alocând, printr-o Hotărâre, suma de 68 milioane de lei, pentru acest an. De asemenea, Guvernul a aprobat și metodologia de alocare a sumelor unităților din învățământul de masă, pentru anul 2016.

În acest sens, se urmărește încurajarea copiilor cu cerințe educaționale speciale – respectiv copii cu deficiențe de învățare, cu dificultăți de adaptare, cu dizabilități – să frecventeze învățământul preuniversitar de masă, sporind în acest fel șansele pentru integrarea lor socială, garantându-le libertatea de a alege parcursul educațional considerat cel mai potrivit, adaptat nevoilor fiecăruia. Măsura are rolul să asigure accesul egal la educație al tuturor copiilor și să sprijine copiii și tinerii cu probleme și nevoi educaționale speciale să urmeze învățământul public de masă. Aceste drepturi ale copiilor cu cerințe educaționale speciale se finanțează pentru prima dată în acest an.

De aceste drepturi vor beneficia copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă și nu cei care beneficiază de o măsură de protecție specială potrivit Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor.

Sumele repartizate se aprobă din bugetele județelor/bugetul municipiului București și vor fi folosite pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale speciale, pentru toate zilele de școlarizare pe anul 2016, constând în asigurarea alocației zilnice de hrană, a rechizitelor școlare, a îmbrăcămintei și a încălțămintei.

Fondurile sunt alocate pe fiecare județ, în funcție de numărul de beneficiari, în temeiul prevederilor din legea educației naționale potrivit cărora copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, școlarizați în unitățile de învățământ special sau de masă, beneficiază de asistență socială (art.48, alin 3 din legea 1/2011).

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț finalizare proiect „Achiziția de echipamente și dotări în cadrul societății CARTARE AGROCHIMICA SRL”

  Societatea CARTARE AGROCHIMICA SRL anunță finalizarea activităților proiectului cu titlul „Achizitia de echipamente si dotari in cadrul societatii CARTARE...

Închide