SFINŢI ŞI FANTEZII DE IARNĂ

Făurar, dintotdeauna şi cel de acum, este o lună de povestit. Anunţat de Filipii de iarnă (28 – 31 ianuarie), Calendarul popular continuă cu o triadă: Martirii de iarnă (1 – 3 februarie), din care nu lipsesc Trifonul viilor/1 februarie, Stretenia sau Ziua Ursului/2 februarie (v. Ion Ghinoiu, Comoara satelor. Calendar popular, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2005; idem, Sărbători ori obiceiuri româneşti, Ed. Elion, Bucureşti, 2003).

Gurbanul viilor, Arezanul, Târcolitul sau Trifănitul sunt denumirile ştiute în spaţiul etnic românesc. Schema sărbătorii cuprinde: urcarea pe coline a podgorenilor, consacraţi cu corzi de vie, ocolirea viei (târcolitul), tăierea în cruce a corzilor de vie şi afumarea lor, dezgroparea sticlei de vin din anul trecut, Rugăciunea („…Stăpâne… dă ei să aducă roade la vreme…”) şi Exorcismul Sfântului Mucenic Trifon, citite de preot: „Vă alung pe voi, fiarele cele de multe feluri, viermii, omizile, gândacii, lăcustele (…) şi vă duceţi în locuri neumblate şi fără de apă şi neroditoare (…) (Moliftelnic, 2013, p. 448 – 451), botezul viei cu Aghiasma mare. Procesiunea se încheie cu un ospăţ în capul viei.

Ceremonialul propiţierii viţei-de vie a fost mult răspândit doar în satele din sudul României (Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi) şi în Dobrogea. Nu pot fi ocolite realităţile etnografice bulgăreşti, exprimate frapant în similitudini tipologice şi de sintaxă folclorică (v. Hristo Vakarelski, Viaţa şi limba bulgarilor, Sofia, 1935, p. 421-422; Răzvan Ciucă, Gurbanul viilor, un obicei tot mai uitat, în Obiectiv, Călăraşi, 2013, 8 februarie; C. Bărbulescu, Târcolitul viei – un rit al viţei de vie, în REF, nr.5-6, 1995, p.559, „Este hramul zarzavagiilor, ca zarzavaturile să fie ferite de lăcuste… Podgorenii se duc la vie…” ş.a.).

Obiceiul se defineşte cu un discurs autentic al cuturii populare tradiţionale româneşti. Mai dificil este de a-l apropia şi de a-l interpreta din perspectiva tradiţiei liturgice. Sinaxarul Sf. Mucenic Trifon, după Sf. Simeon Metafrast, spune că „eroul” s-a născut în Campsada, din Frigia (Asia Mică). Încă de tânăr va săvârşi două minuni: a oprit invazia lăcustelor asupra locurilor natale; a izgonit demonii arătaţi în chip de câine negru cu ochii de foc, din trupul fiicei împăratului roman Gordion. Şi-a săvârşit paşii în cărările Domnului, la 250, în vremea împăratului Decius, aprigul prigonitor al creştinilor, „pe ger şi omăt greu”. Sfântul Mucenic Trifon este ştiut şi ca purtător de grija păsărilor. Prin recuperarea şoimului pierdut la vânătoare de Ivan cel Groaznic, devine protector divin al Moscovei!

Mă nedumireşte apariţia în aluatul obiceiului a unui aliment de autenticitatea căruia mă foarte îndoiesc: „Bundăretele”, „…rămas o găteală solemnă, a cărei pregătire şi mâncare sacramentală, după un ceremonial precis, apără şi face roditoare via şi aduce primăvara” (v. la Radu Anton Roman, subcap. Bundărete – o porcărie de primăvară, în Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, p.77-78). Autorul încheie povestea cu o trimitere între paranteze: „după Ghinoiu”, ceea ce nu este adevărat. Ghinoiu n-a scris niciodată despre „bundărete”. Vag, preparatul de porc este amintit de Marcela Bratiloveanu Papilian, Aspecte ale obiceiurilor de Crăciun din zona Mehedinţilor, în A.O.S.n., nr.8, 1993, p.36: „Gospodarul ocoleşte via cu <<bundăretele>> (preparat ritual, consumat apoi pe loc, turnând vin la butuci)”. Ca şi la C. Bărbulescu (op.cit., p.556-557), „bundăretele” n-are tată, n-are mamă. Născut probabil din flori, îi lipsesc sursele de zămislire, pe genericul zilei de 1 februarie: numele subiectului, localitatea de apariţie etc (adică, cum ar fi procedat orice cercetător serios). Este ridicol să ne zbenguim cu maţul gros, numit „moş” al porcului, slobozind „bundăretele” în orizontul dacic al poporului român. Mai trebuie suportate textele de dată recentă de pe unele conturi Fecebook, unde Roman şi Ghinoiu sunt plagiaţi într-o manieră jenantă?!

Sufixul „-bete”, folosit de către olteni, ne duce, peste câteva zile, la Dragobete. Povestea reîncepe (cum altfel?), tot de la daci. Apoi cu frenezie, Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei din Panteonul roman, cu Eros, zeul iubirii din mitologia greacă, cu fiul babei Dochia, şi chiar cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică. Sărbătorit la 24 februarie, „tânărul voinic, frumos şi bun” (Romulus Vulcănescu, Mitologia română. 1985), devine subit replica naţionalistă la ofensiva parşivă a lui Valentin, episcopul romano-catolic din Interamna (Terni) care, în numele iubirii, a oficiat cununia între un tânăr creştin şi o tânără păgână, fapt pentru care a fost condamnat la moarte în februarie 269.

În anii ’70, mergând spre Hereşti, la conacul Drugăneştilor, m-am ascuns pentru câteva ceasuri într-o pădure. În ziua „împerecherii păsărilor”, am fost martorul unui obicei al cărui nume a fost ocolit, cred eu, din pudoare: „Îmbolditul”. Băieţi, fete, îmbrăţişări, sărutări, simularea actului sexual, ghiocei şi ciripit de păsărele.

Între Gurban şi Dragobete se mai află o zi, 11 februarie, Sf. Vlasie, episcopul Sevastiei, protector al păsărilor de pădure şi al femeilor gravide. Lăsăm ziua pe altădată.

*

De Dragobete, pe maidanul nostru, păsările principalelor partide ale USL s-au desperecheat. Cum ciolanul nu încape într-un singur cuib, şi doar cu „Jos Băsescu !” ca program politic, la Ciricul păsărilor cămările nu vor fi gata pentru iernat.

Să fim tot mai atenţi şi la vecini: Rusia Kieveană a fost pântecul „Mamei Rusia” Peste o imposibilă catapeteasmă, fixată între ruteni şi pravoslavnici, veghează mai mult decât Deisis zugrăvită de un Rubliov trimis din ceruri. Democraţia „Maidanului” este ca un black-box în care UE şi SUA vor să intre (input), mărimile perturbatoare sunt date de decolorarea portocaliului, iar mărimile reglatoare sunt date de sărăcie, gaze şi flota de la Sevastopol; la ieşire (output) se întrevăd Crângul Marinaya şi şoimul lui Putin.

Răzvan Ciucă

Slobozia, februarie 2014,

înainte de Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Fondul de garantare – o alternativă pentru recuperarea salariilor restante de la firmele aflate în insolvență

Angajatorii au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la Fondul de garantare în cotă de 0,25%, aplicată asupra sumei...

Închide