vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPOLITICA Vizita lui Crin Antonescu în Statele Unite ale Americii

Vizita lui Crin Antonescu în Statele Unite ale Americii

- Advertisement -

În perioada 12-15 mai, președintele PNL, Crin Antonescu va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii, în calitate de invitat special al Forumului Global al American Jewish Committee, eveniment în cadrul căruia va avea o intervenție pe tema antisemitismului. Este un eveniment prestigios la care iau parte lideri politici din întreaga lume, cum ar fi miniștrii de externe din Franța, Canada, Cipru.

De asemenea, Crin Antonescu va avea o serie de întâlniri la Departamentul de Stat, Departamentul pentru Comerț, precum și cu reprezentanți ai mediului politic american, temele abordate fiind relațiile dintre România și Statele Unite și rolul României în contextul geopolitic generat de criza din Ucraina, criză care poate afecta inclusiv din punct de vedere economic regiunea.

În timp ce alți politicieni se ascund, așa cum face Victor Ponta, noi considerăm că România trebuie să aibă o poziție foarte clară, iar dialogul direct, față în față, este cea mai bună cale.

Victor Ponta a evitat ultimele două întâlniri cu reprezentanți ai guvernului american pentru că nu poate să explice atitudinea sa și a PSD față de justiție și corupție.

PNL consideră că Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite reprezintă unul dintre pilonii de bază ai politicii externe și de securitate a României, alături de apartenența la NATO și UE.

La finalul vizitei președintele PNL va prezenta public toate concluziile și elementele importante din discuțiile avute.

- Advertisement -
Marius Dulce Primar Calarasi
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite