miercuri, aprilie 17, 2024
AcasăEVENIMENTDistracție și voie bună la ”Sărbătoarea Comunei Dichiseni”

Distracție și voie bună la ”Sărbătoarea Comunei Dichiseni”

- Advertisement -

Rodica Zaharia. Ziua de sâmbătă, 17 mai, a fost o zi de sărbătoare pentru locuitorii comunei Dichiseni. Primarul Iulian Radu a sărbătorit pentru prima dată în Dichiseni ”Ziua Comunei” marcată printr-o Gală a Cântecului Popular Românesc.

Interpreți de muzică populară precum Elisabeta Turcu, Georgel Nucă și Ștefania Rareș, ansamblurile folclorice din comunele Dichiseni, Sărulești, Vlad-Țepeș și Dorobanțu, precum și ansamblul „Bărăganul” al Centrului Cultural Județean Călărași, dar și artiști locali au urcat pe scena din Dichiseni, aducând buna dispoziție și cântecul popular românesc în prim planul evenimentului.

Iulian Radu a oferit concetățenilor săi în jur de 6000 de sarmale, gest salutat de toți cei prezenți la sărbătoare. Bugetul manifestării s-a ridicat la 20.000 de lei plus câteva sponsorizări venite din partea unor asociații agricole din zonă și firme private.

”Oamenii s-au bucurat de această sărbătoare, mai ales că este prima manifestare de acest gen organizată în Dichiseni. Sperăm ca și la anul să continuăm în aceeași manieră, oamenii să aibă parte  de spectacole, să asculte artiști renumiți, să simtă că și în comuna lor se fac astfel de evenimente, nu numai în alte localități din județul Călărași”, a menționat Iulian Radu.

Alături de primarul Iulian Radu s-a aflat și Adina Vălean, candidatul Partidului Național Liberal la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai, însoțită de președintele Consiliului Județean Călărași, Răducu Filipescu.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite