Vasile Iliuță: „Dacă se reîntoarce Drăgulin, fiți convinși că nu o să mai candideze nici Iliuță, nici Ivanciu”

Deputatul Vasile Iliuță, președintele PDL și copreședinte al ACL Călărași, a recunoscut că în interiorul ACL s-a luat decizia de fi nominalizat pentru candidatura la Primăria Călărași, alături de Viorel Ivanciu. Acesta a spus că se vor face sondaje și cel care se va situa cel mai bine va intra în competiția pentru funcția de primar. Iliuță a mai spus că totul depinde, însă, de decizia pe care o va lua Daniel Drăgulin.

„La întâlnirea recentă a organizației municipale Dan Drăgulin nu a participat, iar la momentul de față pot să spun că acesta are o altă convenție cu un alt partid politic. Cred că simpatizează cu un alt partid din Călărași. E vorba de UNPR. În acest context, eu sunt unul dintre candidații ACL pentru Primăria Călărași. Celălalt este Ivanciu, urmând ca să realizăm niște sondaje să vedem cine se va situa cel mai bine. În ceea ce-l privește pe Dan Drăgulin, dacă va fi alături de noi în campania prezidențială vom face echipă. Dacă se reîntoarce, fiți convinși că nu o să mai candideze nici Iliuță, nici Ivanciu, o să candideze Drăgulin. Dacă nu, o să încerc să îmi creez notorietate în municipiu făcând campanie pentru Iohannis. Voi face campanie alături de Ivanciu.”, a declarat Iliuță.

În cadrul ACL nu s-a luat nicio decizie privind eventuala excludere a lui Drăgulin din PNL, cel mai probabil aceasta se va lua în funcție de ce candidat va susține primarul în campania pentru prezidențiale, după cum au afirmat reprezentanții ACL.

„În momentul de față nu s-a luat nicio decizie vizavi de Drăgulin, vin alegerile, nu avem nevoie să creăm un scandal cu primarul municipiului Călărași. Eu cel puțin, ca om politic, nu pot să spun că cineva își asumă riscul astăzi să intre în război cu primarul Călărașiului.”, explică deputatul Iliuță.

Întrebat ce-l recomandă, Vasile Iliuță crede că cele patru mandate de primar al comunei Vâlcelele și spiritul antreprenorial îi acordă suficientă experiență pentru a pretinde funcția de primar al Călărașiului.

„Cred că mă recomandă experiența administrativă pe care am acumulat-o în cele 4 mandate la Vâlcelele și spiritul antreprenorial și de afaceri pe care pot să îl aduc administrației din Călărași.”

În cazul în care sondajele îl vor da câștigător pe Ivanciu, Iliuță spune că nu va mai candida nici pentru Parlamentul României, considerându-se inutil ca și deputat, iar la Consiliul Județean nu se mai problema, ieșind astfel din viața publică.

„La momentul ăsta, așa cum am mai spus, intrând într-o echipă, nu pot să mai emit pretenții la Consiliul Județean, fiind într-o echipă cu președintele Consiliului Județean. Dacă sondajele nu mă vor da câștigător în competiția cu Ivanciu nu voi mai candida pentru nicio funcție. Voi rămâne membru în cadrul PNL și o să mă ocup de afaceri.”

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Administrator public, funcţie nouă la Consiliul Judeţean Călăraşi/Ce salariu va avea

Rodica Zaharia. Consilierii judeţeani au aprobat, în şedinţa ordinară din 27 august,  proiectul de hotărâre privind aprobarea funcţiei de administrator...

Închide