A MURIT UN OM BUN

A-l fi avut pe Gheorghe a fost un dar. Tânguindu-l, este cinstea pe care trebuie s-o plătim. Gheorghe Tănase, fost prim-secretar al judeţului Ialomiţa, a murit la 86 de ani, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, la a patra strajă, şi a fost îngropat marţi, la zămislirea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul. Infarct.

Atunci când „nu este părtinire; căci sluga şi stăpânul împreună vor sta; împăratul şi ostaşul, bogatul şi săracul în aceeaşi cinste vor fi”, în biserică, la Panihida, apoi la pomană s-au aşezat rude şi apropiaţi. L-au lăsat pe preot să vorbească, puţin şi atât. Nu se priveau unii pe alţii, priveau în ei şi se recunoşteau în el. O parte din fiinţa mortului se perpetua în viaţa lor.

*

De ce îl ţin minte pe omul din Ruptura ?

Spre anii ’80 mă aflam la Arsura, dincolo de Huşi, cu împuternicire de la Academia Română pentru alcătuirea Atlasului Etnografic al României.

Rata, plină ochi de moldoveni, de orătănii de curte şi sudoare, m-a lăsat la poarta primăriei. Politicos, dar flămând şi obosit, i-am cerut primarului găzduire la camera oficială. Pesemne că l-a iritat barba mea, m-a făcut hoţ de butelii şi m-a dat afară din birou. Am pândit când a plecat acasă, i-am dat paznicului o cutiuţă roşie cu alifie chinezească, am pus mâna pe telefon, am învârtit manivela şi am reclamat episodul la judeţeana de Partid din Vaslui.

A doua zi, ce să vezi? A venit chiar prim-secretarul judeţului, Gheorghe Tănase! A ordonat să am parte de maşina primăriei şi de trei ori masă caldă pe zi. „Să trăiţi tovarăşu’ academician!” şi primarul îmi lăsa în bidonaş lapte cald şi pâine. Seara îmi trimitea plăcintă de dovleac şi scovergi.

Am rămas la casa preotului Vasile Bălan, prieten din anii studenţiei, Dumnezeu să-l odihnească, de la o vreme, când îmi stârnesc amintirile, umplu caietul de la proscomidiar cu pomelnice. Cancer, infarct, accident de maşină şi de la capăt.

Arsura se apropie de Prut. Noaptea sub lună, mergeam la Pâhneşti după vin de cursă lungă. Treceam printre vii, Ion, vizitiul, privea cu jind luminile din Basarabia şi înjura că n-are „chitamţă” de trecere, iar filozoful Vasile Vetişanu, viitor lider ţărănist în vremea lui Coposu, la prima experienţă de teren, îşi îndesa paie sub fund să nu se înţepe în capra negeluită a căruţei.

În 1982, chiar de ziua lui, 25 ianuarie, Gheorghe Tănase a fost numit prim-secretar la Ialomiţa. Nu ştiu cum, dar înainte de Paşti ne-am întâlnit întâmplător la Bucureşti, sub celebrul balcon de la Comitetul Central. M-a întrebat cum a fost în Suedia, la Congres? Ce i-o fi venit?

Trece un timp şi fluier în biserică. „Primul” mă cheamă la el. Eu în uşă, el, scund, îndesat, cu faţa la fereastră şi cu mâinile la spate:

-Vorbeşti mult.

-?!

-De ce n-ai rămas?

-Unde?

-Acolo. Era mai bine?

Auzisem un banc. I-l spun: „deşi nu găseşti nimic de cumpărat, toată lumea are de toate. / Deşi toată lumea are de toate, toţi fură. / Deşi toţi fură, niciodată nu lipseşte nimic”. (Peste ani, voi publica bancul în cartea mea, Viaţa agrară a Sloboziei, de la Leon Tomşa la Nicolae Ceauşescu). „Primul” continuă să privească pe fereastră. Tace. Sună lung un telefon, nu răspunde. Se întoarce spre mine: „Tovarăşe, tovarăşe …” Ies din birou învârtindu-mă.

Au mai trecut doi ani, eu nebăgat în seamă, Slobozia vorbită de bine la Europa Liberă, „…toată lumea are de toate …”. O parte din obiectele adunate din ţară pentru Muzeul Agriculturii o ţineam la „ferma Balancea”, un loc, cu un grajd în câmp, nenorocit de socializare. Alte obiecte le înghesuisem în podul Muzeului Judeţean. Multe erau vechi, mai ştirbe, mai şchioape. Ce să faci cu un singur tâmplar care dormea cu tesla-n mână?

Tănase era în concediul de odihnă la Neptun. Cumpănesc oportunităţile, calculez riscurile, obţin complicitatea capilor de la Uniunea Judeţeană a Cooperativelor Agricole de Producţie (UJCAP) şi trimit prin telex o circulară către toţi preşedinţii de CAP-uri din judeţ, să se prezinte la Slobozia, în ziua de, la ora de, cu toţi tâmplarii, dulgherii, rotarii, fierarii ş.a., cu mijloace de transport adecvate şi steaguri tricolore. Semnează … Prim-secretar Gheorghe Tănase!!! Aveţi idee ce însemna aşa ceva în timpul comunismului?

S-a întâmplat să vină o furtună groaznică. Tănase a trecut podul de la Vadu Oii şi de la Giurgeni până la Slobozia a tot întrebat de preşedinţii unităţilor agricole, să evalueze pagubele. Răspunsul era invariabil: „A fost convocat la Slobozia”. Ajuns la „judeţeană”, l-a chemat la ordin pe Natu, secretar cu probleme agrare: „Natule, tu ştii ce-i cu convoiul de maşini din faţa Muzeului?” Bătea vântul, steagurile fluturau, colectiviştii încărcau în remorci pluguri, căruţe, semănători, furci, rariţe… Şi era un entuziasm… „Da, tovarăşe Prim, Ciucă i-a chemat, dar dvs aţi semnat!” Zeca, preşedintele UJCAP, era de negăsit. Secretara sună la Direcţia Generală pentru Agricultură şi Industria Alimentară (DGAIA). „Florescule, ce eşti tu acolo?” . ”Director general, să trăiţi”. „S-o crezi tu! Ciucă, Ciucă mă, auzi, Ciucă e director general!” Şi mă cheamă la ordine: „Tu m-ai semnat pe convocator?” . „Da, pentru …” şi-i explic de ţară, de ţărani, ţărână, de lipsa de înţelegere a autorităţilor, de etc. „Pleacă la Direcţie, rămâi acolo şi trimite-l pe Florescu la mine”. Ies iar învârtindu-mă mai rău ca prima oară. Zvonul se răspândise. Trec printre maşini şi oameni: „Să trăiţi tovarăşe director general!” Mă aşez pe scaunul domnului Florescu (că aşa-i ziceam) şi-i dictez secretarei: „Subsemnatul, Ciucă Răzvan… declar că la data de…”. Ca şi acum când scriu, pe cerul Sloboziei două reactoare desenau o linie de cale ferată.

Peste ani, chiar lângă o linie de cale ferată, aveam să zidesc Muzeul Naţional al Agriculturii, apoi un parc, apoi să reaşez în Cuvânt biserica de vârghii de la Poiana.

*

După Revoluţie, liniştit, Gheorghe Tănase s-a aşezat într-un apartament vecin cu visul meu. Omul acceptase trecutul vieţii sale. Citesc la pr. Filoteu Faros, în Moartea şi doliul … (Ed. Sofia, 2009, Bucureşti, p.331): „Kostas îşi iubea foarte mult grădina, pe care o îngrijea cu un interes special, şi se lăuda cu răsadurile frumoase pentru care punea mult suflet”. Înainte de moarte, Gheorghe devenise capitalist, era proprietarul unor amintiri simple. Iubind grădina în care fusese trimis, depăşind complexele tehnico-politice ale vremii, în care nu s-a adaptat stereotipic, omul a construit cu bunătate şi mână fermă, fără înjurături şi fără arestări. A schimbat obrazul şi coşul Ialomiţei.

Într-un an, de Crăciun, ne-a primit cu Icoana. S-a închinat la Naştere şi a dat să ne sărute mâinile… De multe ori îşi plimba amintirile, împreună cu un câine, prin parc. Povesteam pe câte o bancă, altădată mă invita acasă şi mă omenea cu ce avea mai bun. După ce m-au pensionat, nimeni nu l-a mai văzut trecând printre mesteceni şi tei. Într-o duminică de toamnă, după Liturghie, ne-am văzut pe trotuarul de lângă Baron. „Uscatu-s-a iarba şi floarea a căzut” (I Ptr 1, 24)

A plecat din viaţă doar cu bagajele, adică cu faptele lui, ar fi spus Sfântul Antonie cel Mare. Sâmbăta trecută, la parastasul lui, mai m-am aplecat peste o carte de învăţătură… Legănam coliva cu ai lui şi mă gândeam la Arsura şi la pescuirea minunată de a doua zi… Ştiu bine şi nu ştiu în ce a crezut, dacă a plâns s-au s-a îndoliat vreodată pentru cei pierduţi. Ştiu sigur, însă, că a priceput neputinţa firii omeneşti, că răbda cu durere, că doar lăcrima şi trecea vorbele ca mătăniile pe aţă. Mai ştiu şi că omul, rămas cu totul om prin fire, nu a îndrăznit.

Răzvan Ciucă,

Slobozia, septembrie, 2014, înainte de

Duminica a 19-a după Rusalii, Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Cine va conduce noul CFSD Călărași

Organizația de femei a PSD se pregătește de deschiderea oficială a Clubului Femeilor Social Democrate Călărași. Evenimentul are loc la...

Închide