PORŢIA DE LIBERTATE

Dimineaţa,la 6, m-a sunat telefonul. „Ce-aţi făcut, dom’ profesor ?” A doua zi a venit la mine după răspuns. Am intrat în bucătărie, a lăsat să curgă apa la robinetul de la chiuvetă, şi-a pus în cafea sare pe un vârf de cuţit şi m-a întrebat iar: „Ce-aţi făcut, dom’ profesor ?”

La Judeţeană venise de la Centru o comisie de anchetă. Toată dimineaţa am dat declaraţii. Spre seară s-a întrunit Comitetul Judeţean PCR. Am fost destituit din funcţia de director al Muzeului Judeţean. A doua zi, 23 August, Ziua Naţională a României, am fost încolonat şi trimis la defilare, ultimul după ultimul rând. În următoarea zi am fost trimis în subsolul Restaurantului-terasă „Ialomiţa” (azi Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”), să curăţ, împreună cu o echipă de mecanici adunaţi de la diverse întreprinderi din oraş, maşinile agricole de epocă, adunate de mine din Ţară. În ianuarie, de ziua tovarăşului, trebuia inaugurat Muzeul Agriculturii … „Nu te chinui dom’ profesor, f…-le o dungă roşie, asta vor”.

*

E o poveste, înainte de ’89… Într-o seară, pe la 10, după încă o săptămână de teren, am urcat în „Ialomiţa” la „separeu”. Două notabilităţi ale oraşului, primarul Paghici şi Costea/Colea, director la IJTL, se cinsteau. Am cerut şefului de sală o baterie şi o porţie de caşcaval cu piper şi salam cu muştar. „S-a închis barul”, în timp ce notabilităţile râdeau la mine.

A doua zi am sunat-o pe Găinuşa, primsecretar al Judeţului Ialomiţa. I-am spus că sunt profund indignat că netrebnici ai urbei, după ce se îmbată la restaurant, nota bene, după ora oficială de închidere, îşi fac nevoile pe zidurile clădirii Partidului ! „Cuuum ? Să dispară cârciuma ! Tovarăşe Răzvan, să faci Muzeul Agriculturii acolo, şi repede !”

În ziua următoare am fost chemat la cabinetul tovarăşei. M-a prezentat ca pe un erou Ministrului Apărării Naţionale, generalul Milea. Parcă-l văd, era scund, îndesat… M-a felicitat şi, n-am să uit, mi-a spus foarte serios: „Mi-ar plăcea să bag în plug cu dumneata …”

În nici zece zile Restaurantul a fost închis. Umblau băieţii cu fripturile şi bateriile implorându-mă să-i ţin în serviciu…

Pentru Proiect, organele l-au detaşat de la Bucureşti, la propunerea mea, pe arhitectul Cornel Taloş, prieten bun cu mine. L-am contactat pe Iulian Antonescu, un lider al muzeografiei româneşti, cărturar sadea, cu un discurs spumos şi prieten de conştinţă cu generalii Ion Coman şi Iulian Vlad, apoi pe celebrul structurist, profesorul Cişmigiu. „Organul” îi plătea cu carne şi şuncă presată. Visam Muzeul Agriculturii. Credeam că nu mai mă opreşte nimeni …

*

1989, după 23 August… S-a aflat că fratele lui Taloş a fost prins la Orşova pe când încerca să înnoate spre Occident. Apoi, s-a aflat că prietenul meu era prieten (les amis des mes amis …) cu fraţii Munteanu, arhitecţi de elită, fugiţi la Paris. Împreună lucrasem la Proiectul Muzeului de Istorie Agrară a României (tematică, relevee, machetă), înainte de 1983 ! Fraţii Munteanu vor participa la celebrul Concurs pentru edificarea Operei din Capitala luminilor. Au pierdut la potou în faţa unui arhitect canadian. Preşedintele Franţei, Francois Mitterand, va veni personal să-i felicite pe fraţii Munteanu la atelierul din Rue de la Bastille.

La Slobozia, Taloş lucra „la  zidărie”, eu şi Nae Mărăşescu la tematică. Veronica Berghea la „Noua Revoluţie Agrară”. Taloş lucra şi noaptea la mine acasă şi venea pe la prânz „la seviciu”. S-a enervat secretara cu propaganda, a convocat o şedinţă şi a propus sancţionarea „tovarăşului Cornel”: excluderea din partid ! Doar că „tovarăşul” nu era … membru de partid.

În continuare am fost acuzaţi de iredentism maghiar: cică proiectasem faţa clădirii după drapelul Ungariei. Dovada: zidurile erau roşii, ferestrele aveau tocurile albe, iarba era verde … Şasiurile şi subansamblurile batozelor MAV („altele n-aţi găsit ?”) purtau aceleaşi simboluri cromatice de dincolo de Tisa …

L-au dat afară pe Taloş şi au adus în locul lui o puşlama autohtonă. „Organului” i s-a părut că etajul „Noii Revoluţii Agrare” este insuficient. „Prea multe pluguri, tractoare, locomobile, batoze, căruţe… Să rămână doar atât ! (se pronunţa cantitatea) Şi ocupaţi-vă serios de Noua Revoluţie Agrară !” „Tovarăşi, se indigna un lătrău de la Muzeul PCR, în şedinţa de la Academia Agricolă, nu vedeţi – şi când o spun, mă doare – că lipseşte chiar învăţământul zootehnic de la sate ?”

„Plusul” de utilaje mi-a fost imputat. Îi iritau cel mai mult firmele din Leipzig, Viena, mai ales Budapesta. „Nu ţi-a ajuns un locomobil, de ce-ai cumpărat patru ?” etc etc etc. Dosarul a fost trimis la Tribunal.

Lăsasem în custodie, la Cerbăl, o batoză HSCS şi câteva unelte. Nu încăpuseră în maşinile cu care transportasem „lotul Cerbăl – Socet”. Urma să revenim, desigur.

„Organele” au ţinut morţiş să încheie inventarul. Şi m-au trimis, împreună cu un colaborator, Hagianu, acolo de unde adusesem un întreg muzeu.

În dimineaţa aceea, de la Hunedoara n-a plecat niciun autobuz. Până în „ţigănie” am mers pe jos. Puţin mai sus am găsit în drum un tractor cu remorcă. I-am dat şoferului o sută de lei; am urcat la Cerbăl şi a doua zi eram în triaj, la Hunedoara. L-am invocat pe generalul Milea (cine îndrăznea să controleze ?), am încărcat marfa într-un container şi am trimis-o la Slobozia.

Congresul XIV m-a prins în hotel la Hunedoara. Uşa camerei sălta de bătăi ca la dubaşi. Maiorul de securitate Rusu mă prinde-n braţe: „Cade Ceauşescu !

La Slobozia, Colegiul de partid îşi făcea treaba. La 2-3 zile mă chemau să-mi caute scheletele din dulap, să spun ce face sora mea în Italia şi cu cine m-am înhăitat împotriva regimului. Mi-au impus un fel de control judiciar, nu aveam voie să ies din Slobozia.

Pe la începutul lui decembrie am ieşit dincolo de barieră. Am făcut autostopul până la Bucureşti. Aproape de centru era apartamentul lui Neragu (ginerele lui Vasile Barba, liderul aromânilor de pretutindeni, cu rezidenţa la Freiburg im Br.) Omul era colaborator, dacă nu chiar redactor la revista „Rebus”. Mai era şi astrolog. Cum eram la strâmtoare, l-am întrebat ce m-aşteaptă. Mi-a citit horoscopul dar din combinaţia aştrilor n-am înţeles decât că, la Crăciun, Tara va ieşi din ţâţâni.

Am coborât scara blocului din două-n două trepte. Mă împiedic. Pe o uşă, la etajul inferior astrologului, scria pe o plăcuţă de tipografie: Familia Mihai Chiţac. În stradă sunt oprit şi urcat într-o maşină, parcă o Dacia 1300. M-au dus în Băneasa, la un restaurant de lângă Grădina Zoologică. „Domnule director, ce v-a povestit domnul …” Am mâncat bine, am şi băut, am fumat Camel. M-au însoţit până la Afumaţi, au oprit o maşină şi noaptea am ajuns la Slobozia năucit .

*

Decembrie, 1989. Timişoara, Punctul 8, Mitingul, fuga Ceauşeştilor, Baricada de la Intercontinental, tarabe pline de ziare, „Libertate, ochii plânşi vor să te vadă!”, „Vom muri şi vom trăi !”…

– Iliescu se instalează la putere.

– Găinuşa este alungată din cabinet. Printre revoluţionari, soacră-mea. Se răfuieşte cu „prima” pentru nedreptăţile pricinuite ginerelui.

– Urc la balcon şi vorbesc despre pacea satelor şi libertatea ţăranilor. Mulţimea: „Ole, ole, Ceauşescu nu mai e!”.

– A doua zi, de la parterul unui bloc din Slobozia, nu departe de strada Ştefan cel Mare, se „trăgea” în rafale. Îmi ridic geaca pe un băţ chiar în dreptul ferestrei. Rămâne neatinsă …

– 25 Decembrie: prima zi de Crăciun, ultima zi a Ceauşeştilor.

Epilog

– Restaurantul-terasă „Ialomiţa” nu va ajunge niciodată Muzeul Agriculturii. Va deveni „Centrul Cultural UNESCO – Ionel Perlea”.

– Ziarul „Dreptatea” anunţă sec: „La Arad, Ion Don, fost (…) s-a spânzurat.”

– Nae Mărăşescu, lăsat „nesupravegheat” de Securitate, va ajunge administrator de bloc. Pleacă la Praga – nu fusese niciodată în străinătate – să vadă locul martirajului lui Jan Pala. Chiar pleacă mai mult decât într-o excursie, dar cu banii de la „întreţinerea” blocului, nădăjduind că la întoarcere îi va pune la loc. Se întoarce liniştit la garsonieră. Dimineaţa e arestat. Se îmbolnăveşte de tuberculoză. Iese din puşcărie şi moare în stradă … De 20 de ani nu-i aflu mormântul săpat pe o porţie de libertate. „Că duh a trecut prin el şi nu va mai fi şi încă nu se va mai cunoaşte locul său” (Ps.102) …

Răzvan Ciucă

Slobozia, decembrie 2014,

înaintea Crăciunului

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Drăgulin: ”Mulțumesc consilierilor locali pentru obiectivitate și responsabilitate”

Joi, 18 decembrie, de la ora 16:30, a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Local din anul 2014. Consilierii...

Închide