UN CUVÂNT FRUMOS: ÎMPĂCARE

Nu-i uşor, trăim într-un răstimp de vreme. Doar cu osteneală şi răbdare putem afla că adevărul este unu şi simplu, mărturisindu-se pe sine celor ce voiesc să-l vadă. Prin adevărul cel simplu, să-l înţelegem pe Dumnezeu în Sine. Dumnezeu a voit un singur lucru: să facă pe om împărat al celor pământeşti şi ca un alt dumnezeu al celor ale lui Dumnezeu (Filocalia, VIII, EIBMBOR, Bucureşti, 1974, Calist Patriarhul, capete despre rugăciune, p. 271)

Hristos l-a împăcat în El pe om cu Dumnezeu – spune Arhim. Hierotheos Vlachos în Predici la marile sărbători pentru că omul fusese despărţit de Dumnezeu şi trebuia să revină în comuniune cu El. Acest lucru s-a petrecut prin întrupare, prin Patimi, prin Răstignirea şi prin Învierea lui Hristos.

Împăcarea şi iubirea lui Dumnezeu pentru om reprezintă energia Sa necreată, care este de dinainte de veac şi care i-a izbăvit pe oameni de dinainte de Lege şi pe cei de sub Lege, pe cei de dinainte de jertfa de pe Crucea Golgotei şi de după aceasta. Prin Cruce, Hristos a biruit diavolul, moartea şi păcatul. Crucea lui Hristos este semnul tainei împăcarii omului cu Dumnezeu.

Într-o epistolă de-a sa (II Cor. 5, 18-19) Apostolul Pavel se referă la slujirea împăcării: „Și toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuşi.”

Omul nu se mântuieşte doar prin faptul că Hristos s-a răstignit, ci numai dacă trăieşte în Biserică, prin Sfintele Taine, şi dacă se nevoieşte pentru a se împărtăşi din energia curăţitoare, iluminatoare şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, adică dacă se răstigneşte el însuşi prin harul lui Dumnezeu (Arhim. Hierotheos Vlachos).

Domnul răstignit este chipul adevăratei puteri. Hristos stăpâneşte peste oamenii Săi prin iubire, nu prin frică sau prin plată. Numai cel care are smerenie, dragoste şi respect pentru libertate poate stăpâni cu adevărat.

Tot Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre iubirea lui Hristos, care a murit pe Cruce, ne spune în epistolele sale (Rom. 5,10): „căci pe când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui”.

Aducându-ne aminte că Patimele lui Hristos sunt curăţitoare iar moarta Sa este pricină a veşniciei, Cuviosul Proclu, Patriarhul Constantinopolului, spunea despre Cruce că este doctorul pomului din Rai, cuiele sunt cele care, prin cunoaşterea de Dumnezeu, au prins şi au ţinut lumea care fusese bântuită de moarte, spinii sunt strugurii viei iudeilor…

În zi de duminică s-a făcut lumina. Sfinţii Părinţi spun că Bunavestire a Maicii Domnului, Naşterea lui Hristos şi Învierea, adică cele mai însemnate evenimente împărăteşti au avut loc în lumina duminicii.

Izvorul de lumină e izvor de iubire. Obârşia şi maica izvorului mai presus de cuvânt se află în împăcarea aducătoare de linişte, în liniştea însoţită de luare aminte şi de rugăciune întru toată negrija (Filocalia, VIII, Cele 100 de capete ale lui Calist şi Ignatie Xanthopol, p.216).

În seara izgonirii lui Adam din Rai, finii au mers la naşi cu vin şi cu un colac împodobit cu porumbei ciugulind din funia Timpului. Două ţărănci, una dintr-un sat cu vii, cealaltă dintr-un sat cu grâu, îmi ticluiesc intrarea în Păresimi. După Lăsatul Secului pentru Paşti începe Postul Patimilor Domnului Hristos, jertfit pentru noi să ne scoată din păcat” (Maria Dima, Ostrov); „Trebuie să intrăm curaţi, cu sufletu-mpăcat în post. Îi mai zice Lăsatul Secului de-mpăcăciune” (Elena Capbun, Miloşeşti, Ialomiţa).

Odată, la Unirea (fostă Șocariciu), un sat de lângă Balta Ialomiţei, l-am cunoscut pe Gheorghe Milea. Era bătrân, bătrân şi vădan, cu copiii risipiţi pe valea Jiului. Fusese poştaş şi cap de ceată la colinde. Era deştept, îmi spunea că tradiţia nu s-a ţinut prin cărţi, ci prin inimi… Mi-a dăruit o rariţă de lemn, primul semn de agricultură pe care l-am dus la Muzeul din Slobozia…

Bâtului Gheorghe, pofta şi mărirea îi rămăseseră nelucrătoare. Se avea bine cu toţi din sat, doar cu vecinul din crivăţ nu. Într-o zi a luat o hârtie, a umezit vârful creionului, şi i-a scris vecinului: „Se apropie funia de par. Nu mă mai cert cu dumneata că nu mai am timp să mă împac”. A pus scrisoarea într-un plic şi plicul în tolba de altădată. În odaia mare, în faţa oglinzii de nuntă, s-a primenit: pantofi cu şireturi, pantaloni de stofă cu dungă, în locul nădragilor de aba, curea de piele în loc de brăcinar, cămaşă albă şi pălărie de fetru. A bătut la poarta din crivăţ, vecinul pe muteşte a citit scrisoarea şi apoi, mirat, şi-a lepădat căciula pe uluca din gard…

În duminica următoare, la biserică, cei doi au fost vecini de strană la Sfânta Liturghie. Gheorghe Milea a murit în Păresimi, chiar în Sâmbăta lui Lazăr. Vecinul din crivăţ i-a scris numele pe crucea de lemn de un an şi tot el a dus-o până la groapă.

Ne aflăm în Sfântul şi Marele Post. Sufletul meu strigă: „Miluieşte-mă, Cel ce esti uşor de împăcat!”. Prin împăcare, cu nevoinţă şi bună rânduială suim spre Sărbătoarea Paştelui: „Această aleasă şi sfântă zi, – spune Sfântul Ioan Damaschin – cea dintâi a săptămânii, împărăteasă şi doamnă, praznic al praznicelor este şi sărbătoare a sărbătorilor, în care binecuvântăm pe Hristos în veci.”

Răzvan Ciucă

Domeniile Ostrov, martie 2015,

Înaintea Duminicii Sfintei Cruci

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Când intră elevii în vacanţa de primăvară

Cursurile semestrului al II-lea au început pe data de 9 februarie 2015, care va fi întrerupt de vacanţa de primăvară,...

Închide