Festivalul futsalului la Călăraşi!

Sorin Anghel. Călăraşiul este în această perioadă gazda uneia dintre grupele de calificare la Campionatul European de Futsal de anul viitor, din Serbia. Cele şase jocuri au început încă de miercuri, zi în care Portugalia, marea favorită, a învins Georgia cu scorul de 7-0, iar reprezentativa ţării noastre a trecut cu 6-4 de Kazakhstan.

Cu prilejul acestui turneu, Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a fost în vizită la Călăraşi, ocazie cu care s-a întâlnit cu cei mai importanţi factori de decizie la nivelul administraţiei locale. Oraşul de pe Borcea, împreună cu întregul judeţ, traversează un moment bun din punct de vedere sportiv. Nu m-am întrecut niciodată în a lauda oamenii politici, sunt de părere că trebuie să stea departe de sport astfel de personaje, dar trebuie să recunoaştem cu toţii că situaţia bună de acum li se datorează şi aleşilor locali. Întotdeauna s-au dat publici către cluburile sportive, dar niciodată nu au existat rezultate ca acum.

Răzvan Burleanu şi-a început vizita la Călăraşi prin două întâlnirii cu elevii de la şcolile Mihai Viteazu şi Tudor Vladimirescu, cărora le-a dăruit mingi cu care să poată juca fotbal. Au urmat, apoi, întâlniri de lucru cu primarul Daniel Drăgulin şi Răducu Filipescu, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, şi o conferinţă de presă la care au participat ziariştii locali. Cu acest prilej, şeful de la Casa Fotbalului a dezvăluit câteva aspecte ce au legătură directă cu fotbalul călărăşean.

„Ne interesează dezvoltarea fotbalului călărăşean. AJF Călăraşi este o organizaţie modernă, un exemplu pentru întreaga ţară. Ne interesează în mod deosebit Dunărea Călăraşi, o echipă ce vrea să promoveze, dar urmăresc şi parcursul celor de la Înainte Modelu. Fotbalul este un fenomen social şi trebuie tratat cu atenţie”, a spus Burleanu.

În sezonul viitor, în Liga a 3-a fiecare echipă va fi obligată să folosească trei jucători Under 19 pe toată durata celor 90 de minute. Preşedintele FRF a dezvăluit şi cum îşi doreşte să arate cel de-al treilea eşalon al fotbalului românesc. „Dacă vom avea 8 serii, deplasările vor fi mai scurte şi echipele vor avea cheltuieli mai mici. Eu asta îmi doresc. Deja am făcut o economie la nivelul fiecărui club prin faptul că nu se mai plăteşte TVA pentru baremul de arbitraj. De asemenea, la copii şi juniori nu mai există nici un fel de taxe”.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Naţionala României vizează locul 2 în grupa preliminară pentru EURO 2016

Reprezentativa de futsal a României vizează clasarea pe locul secund în grupa ale cărei jocuri au loc la Călăraşi, în...

Închide