Marian Iancu: „Fără bani de la Guvern, sumele colectate din taxe şi impozite au rămas singura sursă de venit a comunei”

Mircea Brânduşă. Primarul comunei Mânăstirea, Marian Iancu, are un punct de vedere interesant în privinţa repartizării bugetare şi crede că ar fi trebuit să existe un punct distinct care să fi fost dezbătut în această repartizare. Marian Iancu crede că este nevoie de un pachet de măsuri sau de întocmirea unei liste cu propuneri care să sprijine primăriile mari din teritoriu în vederea repartizării fondurilor pentru 2016. Marian Iancu spune că: „numai aşa vom putea implementa proiectele de care avem nevoie pentru a ne dezvolta localitatea şi pentru a micşora diferenţa dintre sat, comună şi oraş”. Întrucât sumele repartizate de către Guvern primăriei Mânăstirea au fost nesemnificative, Marian Iancu s-a orientat către colectarea taxelor şi impozitelor de la cetăţeni şi agenţii economici de pe raza comunei, pentru a asigura funcţionarea serviciilor din primărie, plata salariilor şi indemnizaţiile asistenţilor sociali. „Probleme mari există şi în obţinerea autorizaţiilor necesare accesării proiectelor.

În vederea derulării acestora, vidul legislativ pune pe „roşu” concretizarea proiectelor ce ar putea fi finalizate prin fonduri europene. Există o procedură greoaie în rândul organelor abilitate să elibereze avizele necesare întocmirii documentaţiilor tehnice. De asemenea, există o problemă majoră în privinţa asigurării continuării proiectelor în derulare finanţate cu fonduri europene. În acest sens adresez un apel Consiliului Judeţean pentru susţinerea acestora conform promisiunilor făcute”. Situaţia socială a locuitorilor cu o stare materială precară, invocând aici şi lipsa locurilor de muncă, îi pune pe majoritatea în imposibilitatea de a-şi achita la timp taxele şi impozitele. La capitolul economic, primăria Mânăstirea şi-a fundamentat bugetul local de anul acesta pe considerente stabilite în raport venituri-cheltuieli şi pe indicii stabiliţi pentru nevoile necesare. Din fondul de rulment şi din fondul de rezervă regăsit la finele anului 2014, Marian Iancu a gândit investiţiile ce vor fi derulate pe parcursul anului 2015.

Despre realizările din mandatul primarului Iancu, le reţinem pe cele mai semnificative: Construire hală pentru comercializarea produselor obţinute în gospodăriile proprii – proiect finalizat prin P.O.P.; Modernizare, reabilitare a 7 km de drumuri comunale – prin P.N.D.L.; Realizare şarpantă la Liceul Teoretic „Matei Basarab” din satul Mânăstirea; Asfaltare 1 km drum comunal – prin P.O.P.; Forarea a două puţuri de mare adâncime în satele Coconi şi Sultana; Extindere reţea alimentare apă menajeră pe o lungime de 4 km; Înfiinţare perdele protecţie pe o lungime de 6 km de-a lungul D.J. 303 cu scopul de apărarea drumurilor împotriva zăpezii; Modernizare bază sportivă – suprafaţă de teren, tribune acoperite cu tablă Lindab, vestiare; Organizarea unor evenimente cultural-artistice în jurul marilor sărbători. În ceea ce priveşte atragerea investitorilor care să dezvolte afaceri şi să creeze noi locuri de muncă, primăria Mânăstirea oferă celor interesaţi spaţii şi birouri necesare precum şi facilităţi fiscale. Din păcate, prezenţa acestora se lasă aşteptată.

Pentru ultima perioadă din mandatul său, Marian Iancu are pe agenda sa de lucru următoarele priorităţi: finalizarea proiectelor demarate; Reabilitarea, modernizarea şi dotarea cu logistică a căminului cultural din satul Mânăstirea; Modernizarea şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare a târgului comunal; Finalizarea reţelei de canalizare pe o lungime de 6 km; Extinderea proiectului de modernizare prin asfaltare a drumurilor locale pe o lungime de 10 km; Extinderea proiectului de înfiinţare perdele de protecţie pe încă 4 km şi nu în ultimul rând cel mai important proiect pentru locuitorii comunei Mânăstirea – aducţiune gaze naturale în satele comunei. Întrebat fiind dacă ia în calcul o candidatură pentru un nou mandat, Marian Iancu a răspuns în stilul său caracteristic: „În coroborare cu strategia de dezvoltare locală şi în vederea continuării obiectivelor demarate şi ţinând cont de noile oportunităţi de accesare a unor noi proiecte prin P.N.D.R., consider necesară şi iau în calcul o nouă candidatură”. Mesajul primarului Marian Iancu către locuitorii comunei Mânăstirea, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti este următorul: „Le doresc tuturor un Paşte fericit! Hristos a Înviat!”

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Handbal / A ieşit perfect!

Sorin Anghel. Sezonul regulat al Ligii Naţionale s-a încheiat cu Dunărea Călăraşi pe locul şase. Elevii lui Aihan Omer au...

Închide