Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Gheorghe/Astăzi, tinerii îşi pot afla soarta şi norocul

Astăzi, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Evlavia pentru acest sfânt se vede în numărul mare de biserici şi de mănăstiri care îi sunt închinate, precum şi prin numărul însemnat de oameni care îi poartă numele.

Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. Încă de tânăr, rămâne fără tatăl său, care a murit mărturisind credinţa creştină. Împreună cu mama sa, se mută în Palestina şi urmează cariera militară, ajungând comandant în armata împăratului Diocleţian. În anul 303, când împăratul a început persecuţiile împotriva creştinilor, el îşi mărturiseşte chiar înaintea lui Diocleţian credinţa în Hristos. În consecinţă, este supus la numeroase chinuri, fiind condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, în ziua de 23 aprilie. Tot atunci au primit moarte mucenicească şi Glicherie, Valeriu, Donat, Terin şi Alexandra, soţia împăratului Diocleţian, care trecuseră la credinţa creştină, după ce, datorită rugăciunilor Sfântului Gheorghe, Dumnezeu a readus la viaţă pe cineva ce trecuse în nefiinţă. Şi după moarte, sfântul s-a arătat făcător de minuni, fiind grabnic ajutător celor ce îl cheamă în rugăciuni.

Zeu al vegetaţiei şi protector al naturii

În calendarul popular, este considerat a fi un zeu al vegetaţiei, protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor, el fiind identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac. Se spune că, atunci când se aud primele broaşte cântând, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viaţă, el fiind considerat Cap Mare de Primăvară, înverzitorul întregii naturi, semănătorul tuturor culturilor şi închizătorul anotimpului friguros. Toamna, Sâmedru, care nu iubeşte pomii înverziţi, primeşte cheia de la Sfântul Gheorghe pentru a închide timpul frumos şi a slobozi din adâncuri anotimpul rece. În calendarul popular, ca şi în tradiţia creştină, Sfântul Gheorghe este o divinitate tânără, hipomorfă, purtată în spate de un cal. În egală măsură, el este şi o divinitate pastorală, de origine indo-europeană, ziua să de celebrare fiind considerată a fi momentul de început al anului pastoral. Dacă în trecut această sărbătoare era cinstită cu mult fast timp de trei zile, astăzi, doar cu totul izolat mai străbate farmecul ei de altădată. Cele mai multe obiceiuri legate de această zi au fost abandonate pe parcursul timpului, dar importanţa sărbătorii în spiritualitatea tradiţională ne obligă să amintim câteva dintre practicile şi obiceiurile de odinioară.

Stâlpii porţilor şi ai casei, străjuiţi de crenguţe verzi

În ajunul zilei de 23 aprilie, oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfigeau ramuri înmugurite de sălcie şi flori galbene de primăvară.
În noaptea de dinaintea sărbătorii sau în dimineaţa acestei zile, capul familiei aşeza brazdele împodobite, „de strajă“, la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestrele şi uşile caselor şi ale grajdurilor, în grădini şi pe mormintele din cimitire. Se credea că, astfel, oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment de început al anului pastoral. Măsurile de protecţie se luau mai ales împotriva strigoilor şi strigoaicelor care, conform tradiţiei, furau mana vitelor cu lapte. Tot împotriva strigoilor se obişnuia a se pune lângă poarta casei şi la intrarea în grajd o grapă, aşezată cu dinţii în sus. O altă practică care se săvârşea era împodobirea doniţelor de muls vacile cu multă verdeaţă şi flori de primăvară. În dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe, apa şi verdeaţa tocată erau turnate în hrana animalelor, crezându-se că, astfel, va spori laptele vitelor şi că acestea vor fi protejate de toate relele.

Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

În ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. În dimineaţa zilei de 23 aprilie, fetele puneau în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coroniţe, pentru a observa, pe furiş, care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii care le erau dragi nu călcau pe coroniţe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele şi coroniţele erau păstrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste. În această zi, fetele mai obişnuiau să semene usturoi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuţile şi că se vor căsători în cel mai scurt timp. Dis-de-dimineaţă, înainte de a se scutura rouă, fetele mergeau pe furiş în pădure, în locuri ferite şi îndepărtate, pentru a culege mătrăgună şi năvalnic, pe care le aduceau acasă şi le puneau în pod sau sub streaşină. Mătrăguna recoltată era păstrată peste an pentru a fi folosită la vindecarea unor bolii sau la practicarea vrăjilor de măritiş pentru fetele urâte sau bătrâne, a vrăjilor pentru îmbogăţire şi câştigarea faimei sau a celor de înmulţire a laptelui la vaci.

Flăcăii pornesc în căutarea ierbii fiarelor

Pentru a nu rămâne mai prejos decât fetele, flăcăii căutau, în dimineaţa zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, o plantă miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele şi lanţurile, sperând că aceasta îi va înzestra cu puteri nebănuite. Astfel, în ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă din pădurea localităţii în care trăiau, ducând cu ei câte o cofă cu apă neîncepută. Fiecare tânăr îşi ascundea vasul într-un loc doar de el ştiut, rostind numele fetei care-i era dragă. Apoi, până la ivirea zorilor, se prindeau cu toţii în horă, spuneau ghicitori sau cântau din fluiere. La răsăritul soarelui, fiecare privea în cofă cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită şi că vor trăi împreună până la adânci bătrâneţi. Dacă în apă se afla o floare uscată sau veştedă, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând. În strânsă dependenţă cu faptul că Sfântul Gheorghe deschidea anul pastoral, în ajunul sau în dimineaţa acestei zile se aprindeau focuri vii, fie în vatra casei, fie în ogradă, fie într-un loc dinainte stabilit situat în vatra satului. Tinerii obişnuiau a sări peste foc sau prin fum crezând că, în felul acesta, se purifică şi se apără de orice posibile influenţe nefaste.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
23 Aprilie 2015/Horoscop

BERBEC Nu ai prea multă încredere în forţele proprii, de aceea refuzi orice invitaţie de a te alătura unor activităţi...

Închide