De la 1 iulie, creşte salariul minim. Ce cheltuieli suplimentare vor avea angajatorii odată cu majorarea?

Salariul minim pe economie va creşte cu 75 de lei, pentru a doua oară în acest an, urmând să ajungă la valoarea de 1.050 de lei, începând cu luna iulie. Pentru prima dată în istoria post-decembrista a României, ora de muncă se va plăti cu o sumă care depăşeşte pragul de 6 lei. Majorarea atrage cheltuieli suplimentare pentru angajatori, care vor plăti salariaţilor o remuneraţie netă mai mare, dar şi mai mulţi bani pentru taxele şi contribuţiile obligatorii aferente salariului.

Salariul minim brut pe ţara garantat în plata trebuie să fie majorat în două transe în acest an, potrivit HG nr. 1091/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 902 din 11 decembrie 2014.

Prima creştere a avut loc la începutul acestui an, când salariul de bază minim brut pe ţara garantat în plata a crescut de la 900 de lei până la 975 de lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 5,781 lei/oră.

În cea de-a doua etapă de majorare, programată pentru 1 iulie 2015, salariul minim va urca cu încă 75 de lei, la 1.050 de lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră.

Atenţie! Angajatorii care acordă un salariu mai mic decât cel minim risca o amendă cuprinsă între 1.000 lei şi 2.000 lei.

Cât îi va costa pe angajatori majorarea salariului minim?

Creşterea salariului minim brut înseamnă pentru salariaţi bani în plus pe care îi vor încasa la sfârşit de lună, însă pentru angajatori acest lucru se traduce prin cheltuieli suplimentare.

Concret, din 1 iulie 2015 cheltuiala totală a angajatorului cu un salariu minim se va mări cu 93 de lei, comparativ cu valoarea actuală. Practic, pentru acorda un salariu de 1.050 de lei brut, angajatorii trebuie să aloce 1.292 de lei, faţă de 1.199 de lei cât îl costa până acum plata unui salariu minim de 975 de lei. Această sumă majorată include atât banii care se adăugă la remuneraţia brută care trebuie plătită angajatului (care va fi de 777 de lei, comparativ cu 724 de lei cât este acum), cât şi taxele şi contribuţiile ce trebuie plătite suplimentar la stat pentru salariul majorat (242 de lei, faţă de 224 de lei, valoarea taxelor în momentul de faţă).

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
11 Iunie 2015/Horoscop

Berbec Dimineaţa ai de făcut mai multe drumuri scurte, care îţi încurcă planurile zilei de azi. De preferat să amâni...

Închide