KALI KRATEI!

La biserica de lemn din Călăraşi, dintre str. Belşugului şi „spoitori”, am  mers cu maşina familiei Soare. Pe ea o cheamă Parascheva şi pe el Dumitru. Am ajuns înaintea soborului de preoţi aflaţi sub ascultarea protopopului Ramon Eugen Ilie.

Multe zile înainte de 14 Octombrie, la Călăraşi a plouat şi a fost frig. Lumea credea că „s-au deschis jgheaburile cerului” (Facerea, 7, 11). Miercuri, la pomenirea Sfintei Cuvioasa Parascheva de la Iaşi, Dumnezeu parcă şi-a adus aminte de legământul dintre El şi pământ, şi-a pus curcubeul său în nori şi a îngăduit soarele.

*

Când punga de bani a ajuns la fund iar biserica păşise în starea a treia a vremii sale, părintele Paul, om drept şi cu har între oamenii timpului înaintea Domnului Dumnezeu, a cerut binecuvântarea vlădicăi Vicenţiu să reînceapă în lăcaşul adus din Transilvania, de la Sălciva – Zam, slujbele de Sfânta Liturghie.

Părintele Sorin Bastean din Zam, Hunedoara, îşi aminteşte că în vara lui 1992 s-a mutat contorul de lumină de la biserica veche din 1799 la cea nouă zidită din orgoliul munteanului. Peste cinci ani, ultima slujbă de Sfânta Liturghie s-a ţinut la lumina făcliilor, tot în biserica veche, în noaptea de Înviere.

Peste o boare de vreme, biserica veche a ajuns magazie. Sintagme, precum: „Monument istoric”, „Cuvioasa Parascheva, limanul de scăpare al celor înfivoraţi…”, „democraţia Bisericii Ortodoxe”, „turism cultural, religios” etc. au devenit, în lipsa banilor pe care un stat ca Polonia, de pildă, i-ar fi plătit oricând, necuvinte. Se anunţa sfârşitul unui lăcaş dumnezeiesc, cu pereţii de proporţii monumentale, cu pictura murală ca o unică Biblie întocmită în imagini (1807 –  1812), cu turn – clopotniţă de unde poţi privi răsăriturile şi apusurile. Doar pronia lui Dumnezeu ivită în noaptea de Înviere a făcut ca biserica de lemn „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, din Sălciva, să nu doarmă somnul de veci. Alegându-şi oamenii, lucrarea Domnului a continuat. Reînvierea Sfintei Liturghii în biserica uitată din Transilvania s-a săvârşit, după multă vreme, în Bărăgan. Să învăţăm să primim şi să sporim acest Dar venit de la Dumnezeu prin rugăciunile Sfintei Cuvioasa Parascheva.

*

Pentru acea zi am îmbrăcat veşmintele de mare sărbătoare, acoperite pe,  mătasea din Tesalonic cu grâu şi struguri. Şi pe când frângeam pâinea pentru anafură, mă gândeam la faptele mâinilor Sale…

Când, împreună cu Fundaţia Dala, organizam, în iarna lui 2010, la Muzeul Naţional al Agriculturii, Slobozia, expoziţia – eveniment „60 de biserici de lemn din România”, iar părintele Paul făcuse alegerea, încuviinţată de mine, a lăcaşului potrivit pentru fundaţia deja construită în parohia din Călăraşi, tot cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, nu am gândit că ţara este atât de săracă iar preţuirea Bibliei atât de îngustă. Credeam, ca şi acum dealtfel, într-o legătură ontologică dintre Dumnezeu şi lucrarea omului pe pământ.

Cu peste patru decenii în urmă, la Dridu – Snagov, împreună cu familia Cursarilor din Vama Buzăului şi cu Nae Mărăşescu, un prieten pe care nu l-am observat nici atunci când s-a strecurat din viaţă, am refăcut din temelii biserica de lemn ctitorită, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774 – 1782), de către căpitanul Neagoe. Aveam puţini bani şi mă împingeau apele barajului. A fost prima biserică de lemn pe care am restaurat-o.  Avea ca hram… „Sfânta Cuvioasa Parascheva”.

Un sfert de veac m-am canonit să aduc biserica de bârne de stejar de la Poiana de Jos la scăpare. Alerg spre ea cu nădejde şi bucurie. Aşa a vrut Domnul „îndelung răbdător şi multmilostiv” (Ps 102).

Cu gîndul de a zidi la Frăţileşti mănăstire, în ograda unuia dintre cei mai de soi agricultori ai României, profesorul Aurelian Pană, am nădăjduit ca Domnul să răscumpere o fărâmă din stricăciunea vieţii mele.

Când, la Slobozia, i-am dat părintelui Paul mapa documentară a bisericii de lemn din Sălciva, am avut un sentiment de ascultare.

*

Fără pictură, podoaba ei de mare preţ, cu scheletul arcelor la vedere, biserica în care mă aflu pare o corabie după o furtună abia potolită. În pântecul ei, aproape 4oo de închinători se înghesuie până ating cu degetele soleea. Potoliţi,  copiii vin al altar pentru a se împărtăşi.

Cine l-a încurajat pe părintele Paul să stăruie în „deschiderea” bisericii cu mult înainte de „închiderea” şantierului de restaurare?

Vă mai spun o poveste. Pe când avea 25 de ani, Sfânta Parascheva, încercată de o viziune, revine, de la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea (Eregni), la Constantinopol, trece Bosforul şi se îndreaptă spre Epivat, locul său de naştere. Şi pe când corabia în care se afla Sfânta trecea în zona europeană a Bizanţului, s-a stârnit o furtună înspăimântătoare. Cei din corabie credeau că vor muri înghiţiţi de valuri. „Atunci Sfânta, cu credinţă şi nădejde în Dumnezeu, a strigat „ Kali Kratei!(Mult curaj!), şi au fost izbăviţi de furtună, ajungând nevătămaţi la ţărm.” (v. şi pr prof.dr. Ion Vicovan, Pr. Cătălin Adumitroaie, Cuvioasa Parascheva, sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria şi evlavia poporului român, Doxologia, Iaşi, 2011, p. 14).

Ne oprim puţin şi comentăm. Tradiţia bisericească care a reţinut această minune, pare a fi inspirată din povestea din Marea Ghenizaretului (Matei 14, 23 – 33; Marcu 6,45- 52; Ioan 6, 16 – 21). După prima înmulţire a pâinilor, Iisus a dat drumul mulţimii şi i-a silit pe ucenicii săi să intre în corabie: „Iar corabia era la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită în valuri, căci vântul era împotrivă”. Iisus vine la ucenicii înspăimântaţi, umblând pe mare şi zicându-le: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi !(Matei 14, 20 – 34).

Sau poate din povestea care spune că Iisus după ce vindecă un lepros, pe sluga unui sutaş, pe soacra lui Petru şi pe alţi bolnavi, a liniştit furtuna? Şi intrând El în corabie, ucenicii lui L-au urmat / Şi, iată, furtuna mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea./ Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat, zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim./Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor?/ S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte mare” (Matei 8, 23 – 26). Marea, această hierofanie, creaţie  a lui Dumnezeu (Facerea  1, 10) se supune doar lui Dumnezeu (Ieremia , 31, 35).

Din ambele pericope evanghelice se înţelege lesne că doar credinţa mântuieşte. Credinţa Sfintei Parascheva şi a tovarăşilor săi a dus liniştită corabia la mal.

Iar Sfânta, ajunsă la Epivat, lângă Țarigrad, îmbrăcată cu rugăciune, încinsă cu post şi acoperită cu priveghere (v. Arhiva MMB, Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române…;Vicovan, …, op.cit., 104 – 105, nota 246), a împărţit averea moştenită de la părinţi săracilor, suferinzilor şi orfanilor. La 27 de ani şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Zona, după minune, a fost numită Kallicrateia, astăzi Mir Marsinan. Acolo, pe ţărmul Golfului Athira, a fost construit un monument şi o biserică închinate Sfintei Parascheva. (Vicovan, …op cit, p. 14).

*

Asumându-şi în buza iernii riscuri imense şi felurite, (tehnice, financiare şi de imagine), nevoit să suporte handicapul unui sit cenuşiu, doar cu o mână de oameni în jurul său: primarul urbei, Daniel Ştefan Drăgulin, preot Cristian, preot Mihai, dascăl Ionuţ, Alexandru, Petrică, Nelu, Aurel, Adrian, Emilian, Rodica, Maria, Marioara, Gheorghe, Constantin, Dobre …, părintele Paul a îndrăznit.

Răzvan Ciucă

Slobozia, 2015, octombrie

la sfârşit

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
C.C.I.A Călăraşi/TOPUL FIRMELOR 2015

Rodica Zaharia. Şi în acest an, Camera de Comert, Industrie şi Agricultură din Călăraşi a organizat TOPUL FIRMELOR, manifestarea fiind...

Închide