Comandantul Jandarmeriei Turce a adus un omagiu victimelor tragediei din Capitală

Impresionat de tragicul eveniment petrecut recent în Capitală, comandantul general al Jandarmeriei Turce, domnul general Galip MENDI, alături de o delegație alcătuită din ofițeri jandarmi turci, s-a deplasat în cursul după-amiezii de 03 noiembrie a.c., la locația clubului bucureștean COLECTIV, unde a ținut un moment de reculegere în memoria victimelor și a depus flori.

Delegația Jandarmeriei Turce se află în România, în perioada 03-06 noiembrie a.c. și efectuează o vizită oficială la Jandarmeria Română, instituție cu statut și atribuții similare, cu care are o strânsă relație de cooperare.

Astfel, marți, 03 noiembrie a.c., delegația Jandameriei Turce a fost primită de inspectorul general al Jandarmeriei Române, domnul general Mircea OLARU, subiectele abordate pe timpul întâlnirii, de reprezentanții celor două instituții de aplicare a legii, referindu-se la  teme de interes comune în domeniul asigurării ordinii și siguranței publice, precum și la identificarea unor noi posibilități și oportunități de pregătire a personalului.

De asemenea, delegația Jandarmeriei Turce va efectua o vizită de informare la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Jandarmilor în domeniul Ordinii Publice, de la Ochiuri, județul Dâmbovița, unde le vor fi prezentate facilitățile și capacitățile de pregătire profesională în domeniul ordinii publice.

Reprezentanții Jandarmeriei Turce vor putea urmări un amplu exercițiu demonstrativ prezentat de instructorii centrului, alături de jandarmi care lucrează în domeniul ordinii publice, din cadrul Jandarmeriei Dâmbovița.

Serviciul Informare si Relatii Publice

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Lupșanu/Un șofer beat a fost arestat după ce a ignorat semnalele polițiștilor, a refuzat să se legitimeze şi a devenit agresiv

Poliţiştii rutieri au reţinut pe un bărbat de 33 ani, din comuna Lupşanu, care a condus un autoturism, a încercat...

Închide