Tragedie la Socoalele/Bătrân, găsit carbonizat în casă

Pompierii militari din cadrul Secţiei Dragalina au acţionat pentru stingerea incendiului cu două autospeciale de capacitate mărită timp de aproximativ cinci ore.

Un  bărbat în vârstă de 75 de ani a fost găsit carbonizat în holul locuinţei de către pompieri în timpul operaţiunilor de lichidare a arderii

În data de 29.12.2015, ora 10.31, două echipaje specializate de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Dragalina au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Socoalele, comuna Dragoş Vodă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă, proprietate individuală, aparţinând lui Dumitru O.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la întreaga locuinţă şi la anexele gospodăreşti, existând risc de extindere la celelalte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.

Proprietarul casei, Dumitru O., un bărbat în vârstă de 75 de ani a fost găsit carbonizat în holul locuinţei de către pompierii militari în timpul operaţiunilor de lichidare a arderii.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui sistem de încălzire amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Pompierii militari din cadrul Secţiei de pompieri Dragalina s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ cinci ore.

În urma incendiului au ars: locuinţa în totalitate, construită pe o suprafaţă de circa 90 de metri pătraţi şi mai multe anexe gospodăreşti, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 40.000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 80.000 de lei.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
30 Decembrie 2015/Horoscop

Berbec Descoperi că ai avut încredere în persoane nepotrivite. Cei dragi ți-au atras atenția, dar nu ai avut urechi pentru...

Închide