joi, aprilie 18, 2024
AcasăSPORTFilipescu şi Drăgulin, înjuraţi degeaba

Filipescu şi Drăgulin, înjuraţi degeaba

- Advertisement -

Sorin Anghel. Ştirile iernii în sportul călărăşean: Ionel Ganea a lăsat echipa de fotbal pentru a antrena pe FC Voluntari. În locul său a fost numit Adrian Mihalcea. Echipa de handbal a scos-o pe Dinamo din Cupa României, după care, în campionat, şi-au luat rău de tot. Pe seama acestor subiecte se pot încinge dezbateri infinite.

În clipa de faţă, toată lumea de la Călăraşi vrea performanţă, însă la ea nu se poate ajunge decât cu bani. Microbiştii vor ca autorităţile locale să aloce fonduri cât mai multe pentru fotbal şi handbal. Dar să nu uităm că în acest oraş se mai face şi canotaj sau box, unde sportivii sunt chiar localnici. Să nu ne facem că nu ştim că avem şi baseball sau futsal, sporturi cu mai puţină popularitate, dar cu rezultate.

La nivel naţional, sportul primeşte 0,48% din PIB. La Călăraşi, bugetul Primăriei se învârte pe la 30 de milioane de euro. Din aceşti bani, sportul primeşte 5%, adică aproximativ 1,5 milioane de „euroi”. Defalcat, lucrurile stau cam aşa: 1,05 milioane de lei la fotbal, 1,05 milioane de lei la handbal, 500.000 de lei la CSM Călăraşi şi 300.000 de lei la CSS Călăraşi. Până acum, avem 2,9 milioane de lei. La aceşti bani, se adaugă încă 3,7 milioane de lei pe proiecte finanţate din fonduri Phare. Adică orice structură sportivă cu responsabilitate juridică poate încasa bani de la Primărie dacă are adresă „din buletin” la Călăraşi. În total, pentru sport este disponibilă suma de 6,6 milioane lei, ceea ce înseamnă aproximativ 5% din bugetul total al municipalităţii. Suma nu că e mare, ci imensă, în condiţiile în care la nivel naţional se aloca 0,48 din produsul intern brut, iar ideal ar fi, potrivit oamenilor din MTS, să se ofere 1%. Călăraşiul are de 10 ori mai mult decât nivelul naţional actual şi de cinci ori mai mult decât bugetul ideal. În aceste condiţii, înjurăturile la adresa lui Drăgulin, oricât de fricos ar fi el, nu îşi au rostul. E drept că a avut o discuţie cu Ionel Ganea înainte ca acesta să plece cu Dunărea în cantonamentul de la Ciuta şi i-a spus antrenorului că nu are de unde să dea mai mulţi bani, dar ăsta e adevărul. La Călăraşi, sportul reprezintă o prioritate, însă sport înseamnă, printre altele, şi armonie. Aşa că nu se cade să tai de prin alte părţi doar ca să faci performanţă sportivă. În plus, se poate întâmpla oricând ca pălăria ce o porţi să fie prea mare şi să-ţi cadă atât de rău pe faţă încât să te loveşti şi să nu te mai poţi ridica niciodată.

Aceeaşi discuţie este şi la Consiliul Judeţean. Bugetul instituţiei încă nu a fost aprobat. S-au tot amânat şedinţele. E treaba lor din ce motiv. Nu ţine de sport. Suma totală pe care o are de cheltuit CJ Călăraşi este de aproape 20 de milioane de euro. Pentru sport, sunt prevăzute următoare sume: 1,05 milioane de lei la fotbal, 1,05 milioane de lei la handbal şi 2,1 milioane de lei pentru proiecte. În total, 4,2 milioane de lei. Asta înseamnă că pentru sport se aloca undeva pe la 4,7% din bugetul Consiliului Judeţean. În procente, suma nu diferă cu mult de cea pusă de Consiliul Judeţean. Filipescu dă mai puţin decât Drăgulin, dar tot dă mai mult nu doar decât suma alocată la nivel naţional. El depăşeşte chiar şi idealul. Ca urmare, reproşurile nu se pot îndrepta nici către această instituţie.

Politicienii sunt nişte hoţi, de acord, n-am cum să neg asta. Merită înjuraţi în fiecare zi! Foarte bine! Aşa să facem. Dar atâta vreme cât la Călăraşi se dau bani pentru sport şi sunt rezultate istorice, e bine să-i înjurăm pe Filipescu şi Drăgulin din cu totul alte motive, dar nu „din cauza de sport”. Vreţi să-i înjurăm pe cei care conduc destinele călărăşenilor pentru un motiv? Hai să nu-i mai votăm! Hai să găsim pe alţii mai buni! E bine să mai mergem pe la biserică, să ne mai spovedim, să mai ascultăm şi cuvântul unui preot. Nu sunt profet, dar m-am spovedit de curând. Preotul mi-a cerut să nu mai fiu furios, iar în zile de sărbătoare să încerc să duc mai departe Cuvântul Domnului.

În această iarnă, au fost jucători de la echipa de fotbal care au avut oferte din prima ligă. Conducătorii s-au opus. Nimeni n-a îndrăznit să aprobe vreo plecare de teamă că i se va reproşa mai târziu că a încasat bani negri de pe urma vânzării de jucători. E o prostie. Ăsta nu e comportament specific unui om de fotbal. Însă trebuie să ţinem cont de faptul că cei care dirijează banul public către sportul călărăşean sunt şi cei care iau deciziile. Ei nu sunt oameni de sport, sunt oameni politici. Nu ne convine? Atunci să nu mai dea bani pentru sport şi la Călăraşi să avem din nou meciuri cu Modelu, Olteniţa şi Lehliu Gară.

În clipa de faţă, Călăraşiul îşi scrie singur istoria. Banii veniţi de la bugetul local sunt foarte mulţi, însă nu suficienţi pentru performanţă. Mai mult nu se poate, chiar dacă unii afirmă contrariul. Sportul mai trebuie să şi producă. În lumea asta se cheltuie bani, însă efectele se văd mai târziu. Se spune că un leu băgat în sport îţi scuteşte 3 lei băgaţi în sistemul sanitar. Autorităţile locale trebuie să aloce în continuare aceleaşi fonduri pentru că nu a crescut doar calitatea, ci şi cantitatea. Avem cât mai mulţi copii care fac sport, iar acest lucru este de-a dreptul îmbucurător.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite