Dunărea cânta pe alte note

Sorin Anghel. Echipa de fotbal se află pe primul loc în Seria B1 şi încearcă promovarea în Liga I. În pauza de iarnă, Dunărea l-a pierdut pe Laurenţiu Buş, cel mai experimentat jucător din vestiar, şi pe antrenorul Ionel Ganea, care a ales să plece la Voluntari. Despărţirea de tehnician a produs nemulţumire printre suporteri. Însă nu trebuie să facem o tragedie din supărarea celor care vin la meciuri, dar nu plătesc bilet de intrare. Prin birouri, dar şi în vestiar, plecarea fostului internaţional de la Călăraşi a venit ca o uşurare. Cu Ganezu’ e greu de lucrat. Omul e croit pe fotbal, vrea totul, îşi doreşte să ajungă cât mai sus, să ajungă la o cotă care să îi permită să câştige ca antrenor mult mai mulţi bani decât a reuşit să strângă ca jucător.

Despărţirea de Ganea, indiferent de cât de dificil era ca individ, reprezintă o pierdere pentru Dunărea. Nu poţi să te declari fericit că ai rămas fără antrenorul cu care echipa a ajuns pe primul loc şi care a adus la Călăraşi jucători la care mulţi nici nu visau. E adevărat, nu acceptă oamenii cu personalitate, nu acceptă să fie contrazis. Însă este tehnicianul care nu doar că a adus un plus de valoare clubului, dar a creat şi o imagine bună Călăraşiului.

În locul atacantului care a rămas în istoria fotbalului românesc pentru golul din poarta Angliei, de la Euro 2000, Dunărea Călăraşi a pus un alt vârf de atac, pe Adrian Mihalcea. Fostul atacant al lui Dinamo n-are aceeaşi anvergură ca Ionel Ganea şi nici aceleaşi idei despre fotbal. Cu Ganezu pe bancă, echipa juca ceva mai zâmbăreţ, făcea posesia, ştia să-şi „ucidă” adversarul uşor, dar sigur. Uitaţi-vă la victoria celor de la FC Voluntari de la Timişoara. Seamănă perfect cu strategia pe care Dunărea a avut-o în meciurile din deplasare cu Bacău, Berceni sau Farul. Au stat la cutie, au ţinut piept adversarului, iar după pauză au ieşit la atac şi au plecat acasă cu trei puncte perfect meritate.

Cu Adrian Mihalcea că antrenor, Dunărea nu mai are acelaşi joc. Noul tehnician preferă să joace cu doi închizători şi lasă faza ofensivă doar în cârca a patru oameni. Asta înseamnă mai puţine ocazii, mai puţine şanse de a marca pentru golgheterul Valentin Alexandru. Ganea juca 4-1-4-1, în vreme ce Mihalcea prefera 4-2-3-1, situaţie în care Alami nu mai are atât de multă libertate de mişcare, iar oamenii de pe benzi nu mai pot pătrunde atât de des în zona centrală ca în meciurile din toamnă.

Merită Mihalcea mai mult îngăduinţă? Da. Cu siguranţă că nu-i este uşor să preia o echipă aflată pe primul loc. Însă cum ar fi fost să vină antrenor la o formaţie care se lupta la retrogradare? Evoluţiile din meciurile amicale disputate până acum sunt dezamăgitoare, e adevărat, însă Dunărea nu a impresionat nici în vara trecută. Echipa a explodat după câteva etape, când formula de echipă a început să se închege. Până acum, Călăraşiul a făcut o primă repriză bună cu Chiajna, când s-a închis ermetic în deplasare şi a punctat pe contraatac. În rest, nimic demn de amintit. 1-1 cu Slobozia, după un cantonament zbuciumat de schimbarea băncii tehnice. Măcelul cu Independenţa, scor 6-1, nu trebuie luat în calcul. Grav este că în prima repriză a meciului cu Viitorul II Constanţa, atunci când au jucat titularii, călărăşenii n-au impresionat. Timp de retuşuri mai este doar mâine, când se joacă „amicalul” cu Farul Constanţa.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
În ce condiţii vine Steaua astăzi la Călăraşi

Sorin Anghel. În această seară, cu începere de la ora 19:30, Sala Polivalentă din Călăraşi va fi gazda meciului de...

Închide