AJOFM Călărași/500 de lei lunar pentru firmele care angajează personal

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași, în baza Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare,  susține financiar angajatorii care încadrează în muncă persoane provenind din următoarele categorii:

  • tineri absolventi ai unei forme de învățământ promoția 2015,
  • şomeri în vârstă de peste 45 de ani,
  • şomeri părinţi, unici susţinători ai familiilor monoparentale,
    • şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc condițiie legale de pensionare,
    • persoane cu handicap.

Pentru orice persoană angajată, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, din categoria celor menționate anterior, agentul economic poate beneficia de o subvenție lunară în cuantum de 500 lei, pentru o perioadă de 12 luni. Obligația angajatorului este aceea de a menține raporturile de muncă sau de serviciu cu  persoana încadrată , pentru care a beneficiat de subvenție,  pentru a perioadă de 18 luni de la data încheierii convenției cu AJOFM Călărași.

În cazul  absolvenților unei forme de învățământ,  cuantumul subvenției acordate de AJOFM Călărași diferă în funcție de studiile tânărului, ajungând la 750 lei în cazul absolvenților de studii superioare.

De asemenea, angajarea șomerilor care mai au 5 ani până la pensie prezintă avantajul că subvenția de 500 lei se oferă angajatorului până la îndeplinirea condițiilor de pensionare de către persoana încadrată, putându-se astfel acorda și pentru o perioadă de 5 ani.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
1 Martie 2016/Horoscop

Berbec – Intrati intr-o faza in care sanatatea si forma fizica lasa de dorit si asta in principal pentru ca ati...

Închide