vineri, aprilie 19, 2024
AcasăCOMUNITATEIulian Geambaşu: „Candidez pentru că proiectele începute trebuie finalizate, iar altele care...

Iulian Geambaşu: „Candidez pentru că proiectele începute trebuie finalizate, iar altele care sunt pe lista de aşteptare vor trebui demarate”

- Advertisement -

Am ajuns în comuna Şoldanu la mijloc de martie, într-o dimineaţă cu soare blând, decis pentru a-l intervieva pe edilul localităţii. Născut la 28 mai 1969, Iulian Geambaşu, licenţiat în drept şi administraţie publică, şi-a început cariera politică în anul 2004 când, timp de un mandat, a deţinut funcţia de viceprimar al comunei Şoldanu. Conjunctura politică a făcut ca în vara anului 2008 să candideze pentru primărie şi să câştige fotoliul de primar, funcţie deţinută până în prezent. Ascultându-l pe primarul Iulian Geambaşu, care cu multă amabilitate a oferit detalii despre proiectele sale, am înţeles că într-adevăr aici, în comună, omul sfinţeşte locul şi acolo unde există profesionalism şi dorinţa de a schimba în bine viaţa comunităţii totul e posibil. „Avem locuri frumoase aici şi oameni gospodari, cu frică de Dumnezeu”, preciza cu mândrie primarul Geambaşu, aflat la al doilea mandat de edil al comunei Şoldanu ce are în prezent câteva mii de locuitori în satele sale. Primarul este de acord că, uneori, atunci când ar fi avut nevoie de sprijin, i-au fost închise uşile, dar a mers înainte, căutând soluţii pentru a o scoate la capăt. Urmărind investiţiile derulate în zonă nu ne miră deloc faptul că, după aproape 8 ani de mandat, locuitorii comunei sunt gata să îi acorde din nou încrederea, convinşi că este omul care merită să se afle în fruntea comunităţii. În materialul de mai jos vă prezentăm realizările care au schimbat faţa comunei Şoldanu şi priorităţile primarului Geambaşu pentru mandatul 2016-2020.

Rep: În cele două mandate am înţeles că aţi implementat o serie de proiecte inovatoare în satele Şoldanu şi Negoieşti. Dintre realizările din zonă, care sunt cele mai semnificative pentru această comunitate?

I.G.: Obiectivele realizate care au influenţat în bine viaţa locuitorilor şi care au îmbunătăţit imaginea comunei în perioada 2008-2016, sunt următoarele:

1. Alimentare cu apă potabilă în comună Şoldanu judeţul Călăraşi.

-s-a realizat reţeaua de alimentare cu  apă potabilă pe o lungime de 23.5 km;

-s-au realizat 600 branşamente la gospodăriile cetăţenilor.

2. Modernizare şi extindere clădire la Şcoală ”Constantin Teodorescu” Şoldanu. Proiect finanţat de Banca Mondială constând în:

-termosistem izolaţie;

-modernizarea sălilor de clasa;

-înlocuire instalaţie electrică;

-construcţie şarpantă şi învelitoare cu tablă tip lindab;

-încălzire centrală;

-înfiinţare grupuri sanitare moderne la parter şi etaj.

3. Modernizare iluminat public prin montarea a 400 unităţi lămpi economice cu led  de 35w pe străzile din localitatăţile comunei.

4. Modernizare iluminat public prin montarea a 100 unităţi lămpi economice cu led de 70w pe toată lungimea DN 4 ce tranzitează comuna.

5. Proiect aprobat de construcţie Cămin Cultural, P+1 cu o suprafaţă de 590 mp în satul Şoldanu. Lucrările de construţie au fost demarate în Martie 2016 şi au termen de finalizare în Octombrie 2016.

6.  Proiect aprobat şi finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală de asfaltare a 28 străzi în Şoldanu şi Negoieşti pe o lungime totală de 8,3 km. Implementarea proiectului Martie 2016 – Iunie 2017.

7. Construcţie centru social şi cultural în curtea bisericii „Sf. Gheorghe„ Şoldanu.

8. Acordare sprijin logistic şi financiar Parohiei Negoeşti pentru implementarea proiectului „Restaurare, consolidare, punere în valoare şi introducere în circuitul turistic al complexului architectural medieval al fostei Mănăstiri Negoeşti”.

9. Reabilitarea, modernizarea şi dotarea cu obiecte de cult a bisericii din Negoieşti.

10. Construcţie trotuare din beton cu plasa de Buzău pe ambele sensuri a zonei adiacente DN4 Bucureşti –Olteniţa în lungime de 5 km.

11.  Modernizare parc în satul Negoieşti cu locuri de joacă pentru copii.

12. Construcţie teren de sport cu suprafaţă sintetică în incinta Şcolii Şoldanu. Proiect aprobat şi finanţat cu implementare –aprilie-iunie 2016;

13. Modernizare clădire grădiniţă „Dumbravă Minunată” din Şoldanu constând în:

-învelitoare cu tablă tip Lindab;

-aplicare termosistem izolaţie ;

-aplicare tencuială decorativă;

-geamuri şi uşi termopan.

14. Modernizare sediu post Poliţie Şoldanu constând în:

-aplicare termosistem izolaţie.

-geamuri şi uşi termopan.

-tavane din rigips.

-parchet laminat.

15. Înfiinţarea unor spaţii de joacă pentru copii în incinta Grădiniţei Şoldanu.

16. Înfiinţare staţie CFR cu peron şi sală de aşteptare în satul Negoeşti;

17. Pietruire străzi comunale pe o lungime de 10 km;

18. Parteneriat comuna Şoldanu /Asociaţia De Dezvoltare Intercomunitară Eco Aqua Călăraşi în vederea depunerii proiectului de construcţie canalizare cu staţie de epurare, iar lucrările vor începe în perioade 2017.

19. Proiect câştigat prin POSDRU „Sustenabilitate în zonele rurale prin dezvoltarea de competenţe şi formare în ocupaţii cu cerere pe piaţă muncii”. Prin implementarea acestui proiect, cât şi a altor proiecte s-a reuşit calificarea a unui număr de 300 persoane în cele mai căutate meserii pe piaţă muncii.

20. Modernizare sediu Dispensaul Uman Şoldanu constând în:

-învelitoare cu tablă tip lindab;

-termosistem izolaţie ;

-aplicare tencuiala decorativă.

21. Modernizare sediu Primăria Şoldanu:

-termosistem izolaţie;

-încălzire centrală;

-aplicare tencuială decorativă.

22. Achiziţionare cu sprijinul Guvernului României a două microbuze şcolare moderne pentru transportul elevilor la şcolile din Negoeşti şi Şoldanu.

23. Reabilitare Cămin Cultural sat Negoieşti, proiect finanţat prin Progranul GAL –  Colinele Argeşului.

Rep: Care sunt proiectele prioritare regăsite pe agenda dvs. de lucru pentru perioada de timp 2016-2020?

I.G.: Avem proiecte îndrăzneţe şi sperăm să reuşim să le implementăm cu bine. Printre obiectivele vizate de mine se numără următoarele:

1. Sistem centralizat de canalizare şi staţie de epurate a apelor uzate în Şoldanu şi Negoieşti.

2. Continuarea lucrărilor de branşare a gospodăriilor cetăţenilor din Şoldanu şi Negoeşti.

3. Proiect depus prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală privind asfaltarea a 12 străzi în Şoldanu şi Negoieşti în lungime totală de 4,5 km, având ca perioadă de implementare, septembrie 2016 – septembrie 2017.

4. Înfiinţare Parc cu locuri de joacă în satul Şoldanu, amplasat pe terenul de lângă Primăria Şoldanu;

5. Extindere cimitir în satul Şoldanu şi construcţie gard din panouri bordurate.

6. Amenajare peisagistică, plantare pomi ornamentali şi băncuţe pe toată lungimea zonelor adiacente DN4 în Şoldanu şi Negoieşti.

7. Montaj sistem supraveghere video în Şoldanu şi Negoeşti pe o lungime de 4 km cu 15 camere video.

8. Depunerea unui proiect pentru calificarea unui număr de 500 de persoane care se află în căutarea unui loc de muncă în meserii căutate pe piaţă muncii.

9. Înfiinţarea unei baze sportive moderne pe terenul proprietetea Consiliului Local Soldanu vis-à-vis de moara Negoeşti precum şi promovarea şi sprijinirea tinerilor cu abilităţi sportive pentru înfiinţarea unei echipe de fotbal.

10. Acordarea de loturi de casă cu titlu gratuit conform Legii 15/2003 pentru tinerii căsătoriţi.

11. Acordarea de sprijin logistic şi financiar bisericilor din Şoldanu şi Negoeşti pentru implementarea proiectelor de modernizare necesar lăcaşurilor de cult.

12. Achiziţionarea unui număr de 1000 pubele ecologice (tomberoane) care vor fi distribuite cu titlu gratuit pentru toate gospodăriile din Şoldanu şi Negoeşti. Aceste pubele sunt necesare cetăţenilor pentru o mai bună eficientizare a modului de  preluare a gunoiului menajer de către firma de salubrizare.

Rep: Luaţi în calcul o nouă candidatură la scrutinul din vară? De ce? Cu ce echipă veţi porni la drum pentru cel de-al trilea mandat

I.G. Desigur! Va fi o nouă provocare pentru mine şi echipa cu care am pornit la drum în urmă cu opt ani: Botea Alexandru – Director şcoală; Iulian Marin – Viceprimar; Mustăţea Valeriu; Andreiaş Iulian; Tănase Ionel; Truşcă Alexandrina; Divan Marian; Boerescu Gheorghiţă; Tătaru Marian; Neagu Dorel, toţi aflaţi pe lista de consilieri locali. Candidez pentru că proiectele începute trebuie finalizate, iar altele care sunt pe lista de aşteptare vor trebui demarate.

Rep: Vă mulţumesc pentru timpul acordat. Vă doresc putere de muncă şi multe realizări în plan personal. Mult succes la alegerile electorale din vară. Ce mesaj aveţi pentru concetăţenii dumeavoastră?

I.G.: Întotdeauna idealurile concetăţenilor mei au fost şi ale mele. În acest context le solicit sprijinul pentru a mă ajuta cu un sfat, cu o idee, pentru a face lucrurile pe care le aşteaptă şi le doresc. Le transmit tuturor sănătate!

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite