Gheorghiţă Cărtuşanu: „Am demonstrat, încă de la finalul primului mandat, că propunerile pot deveni realitate cu profesionalism şi multă ambiţie”

Mircea Brânduşă. Edilul comunei Fundeni, Gheorghiţă Cărtuşanu, este „uns cu toate alifiile” – dacă putem să adaptăm această vorbă românească, lucrând în administraţie de aproape 20 de ani. Iată cum îşi prezintă un primar, care are cu ce se mândri, bilanţul de final al celui de-al treilea mandat, dar şi intenţiile sale pentru următorii patru ani.

Rep: Domnule Cărtuşanu , după trei mandate în fruntea administraţiei publice locale Fundeni, cum vă caracterizaţi ca om şi ca primar?

Ghe. C.: Ca OM, nu m-am schimbat! Am rămas acelaşi personaj modest, amabil, respectuos, poate bolnav de bun-simţ, dar aşa am fost educat. Mulţi ar vrea să mă vadă cu o atitudine războinică la adresa adversarilor… N-am făcut asta, dar ar fi fost momente când aş fi putut să procedez de maniera asta, însă bunul-simţ nu m-a lăsat să mă comport decât aşa cum am fost educat şi m-aş descrie ca o persoană apropiată oamenilor şi cu o relaţie foarte bună în comunitate. Cât despre PRIMARUL Gheorghiţă Cărtuşanu, acesta a demonstrat încă de la finalul primului mandat că propunerile pot deveni realitate cu profesionalism şi multă ambiţie.

Rep: După o perioadă atât de lungă petrecută la PDL, de ce aţi ales schimbarea? De ce PSD şi nu o altă formaţiune politică?

Ghe. C.: În primul rând, recunosc că la PDL am făcut treabă bună. Am ales să candidez pentru PSD întru-cât aici am găsit înţelegere şi o echipă extrem de profesionistă. Şi, lucrul cel mai important, nu mi-a condiţionat nimeni, începând cu preşedintele Cristodor şi până la ultimul membru, venirea mea în PSD, faţă de anumite aspecte politice. Am ales cu sufletul să mă alătur echipei din PSD pentru că acest partid, în opinia mea, reprezintă viitorul politicii judeţului Călăraşi.

Rep: Care este cel mai important factor al dezvoltării de proiecte pentru o comunitate. Cum aţi tratat acest aspect?

Ghe. C.: Am o definiţie personală: Proiectele implementate mă reprezintă! În opinia mea, infrastructura unei comune este foarte imporantă pentru locuitorii săi. În acest context, în cele 3 mandate am întreprins absolut tot ce a fost posibil în vederea atragerii fondurilor financiare necesare derulării proiectelor eligibile.

Rep: Cu toate problemele create de criza financiară, aţi demarat poate cele mai importante proiecte ale comunităţii.Vă rog să ne oferiţi mai multe informaţii despre acest subiect.

Ghe. C.: În primul rând, fac menţiunea că nu am realizat aceste proiecte pentru câştigarea unui nou mandat. Cele mai semnificative investiţii finalizate în decursul mandatelor mele sunt următoarele: Extindere şi modernizare reţea alimentare cu apă pe o lungime de 9 km; Asfaltarea a 9 km de străzi prin PNDI şi a 1,1 km prin fonduri europene; Modernizarea iluminatului public prin montarea unor corpuri de iluminat dotate cu tehnologie nouă; Înfiinţarea unui sistem video stradal cu 40 de camere de luat vederi instalate la intrările şi ieşirile din comună, instituţiile de învăţământ, staţiile de autobuz şi parcurile de joacă pentru copii; Achiziţionarea unui microbuz şcolar şi a unui buldoexcavator.

Rep: Până la finele acestui mandat, ce obiective mai pot fi finalizate?

Ghe. C.: În zona Fâlfana, până la sfârşitul lunii aprilie, toate străzile vor avea reţea de apă. Cel mai important aspect al acestui obiectiv îl reprezintă faptul că până la limita de proprietate, locuitorii nu vor plăti nimic. Lucru pe care foarte puţine primării din judeţ îl poate realiza. Finalizarea sistemului de supraveghere video. Reprofilarea străzilor comunale care sunt incluse în proiectul de asfaltare, prin lucrări de aşezare, tasare şi pietruire. Înfiinţare mini teren sintetic de sport.

Rep: Există vreo soluţie pentru ca proiectul privind înfiinţarea unui parc industrial, să poată aduce în viitor bani la bugetul local prin afacerile dezvoltate de firme româneşti şi străine la Fundeni?

Ghe. C.: De curând am găsit cea mai bună soluţie, respectiv aceea de a purta discuţii cu toţi investitorii care au în proprietate cele 100 ha din zona respectivă. Aşa, sunt premise foarte bune ca în viitor să avem primele investiţii aici în valoare de peste 100 milioane euro, sub forma unui lanţ comercial care va crea aproximativ 300 locuri de muncă şi va aduce la bugetul local o sumă extrem de importantă.

Rep: Dle Cărtuşanu, veţi candida pentru un nou mandat?

Ghe. C.: Cu siguranţă, voi candida la alegerile locale din acest an. Suntem în perioada pregătirii pentru alegeri. Mi-am organizat reţeaua electorală, respectiv partea de responsabili pe secţiile de votare, am activat tot ceea ce înseamnă partea de politic, am pregătit un raport de activitate al celor 12 ani de mandat, pe care l-am pus la dispoziţia colegilor din partid şi urmează o scrisoare electorală în legătură cu intenţia de vot şi a proiectelor realizate. În campanie toate lucrurile vor fi organizate pe o structură bine pusă la punct.

Rep: Care este programul cu care veniţi pentru mandatul 2016-2020?

Ghe. C.: Programul are în vedere, în linii mari, dezvoltarea economică a comunei, astfel încât să ne atingem scopul principal, respectiv, asigurarea de locuri de muncă, dar şi rezultate foarte bune la bugetul local. Şi astea sunt doar câteva gânduri. Programul pentru 2016-2020 este mult mai amplu şi toate informaţiile le voi oferi cetăţenilor în campanie. De altfel, la fiecare ciclu de 4 ani am ieşit în faţa electoratului cu obiective noi, extrem de importante pentru comunitate, care în opinia mea consider că pot fi finalizate. Pentru următorul mandat pot face cunoscute următoarele priorităţi: Asfaltare drumuri comunale; Extindere reţea alimentare apă; Amenajare parcuri; Reprofilare drumuri şi şanţuri; Construire sală sport cu 200 locuri; Înfiinţare reţea canalizare; Reabilitare şi modernizare şcoli; Reabilitare şi modernizare cămin cultural; Construire cimitir nou pe o suprafaţă de 5 ha; Transport gratuit pentru elevi şi studenţi; Înfiinţare piaţă agroalimentară; Construire alei pietonale; Înfiinţare after-school; Construire pistă biciclişti; Construire bază sportivă, Tip A cu 500 locuri.

Rep: Ce spune familia dumneavoastră despre programul pe care îl aveţi şi despre tot ce presupune să fii primar al unei comune cum e Fundeni?

Ghe. C.: Am un program imprevizibil. S-au obişnuit cu mine, lucrez în administraţie de aproape 20 de ani şi a devenit o normalitate, când mă văd acasă, se miră. În principiu, acceptă şi sunt de acord că este nevoie în comună de atitudinea pe care o aduc eu.

Rep: Cu ce mesaj veniţi înaintea demarării campaniei electorale? Ce trebuie să ştie locuitorii comunei Fundeni?

Ghe. C.: Nu m-am schimbat! În sensul că oamenii mă cunosc ca fiind o persoană dedicată activităţii din administraţie şi în slujba lor. Tot timpul sunt ancorat în realitatea locală şi am ambiţia să continui ce am început, astfel încât concetăţenii mei să fie mândri de activitatea mea.

Rep: Dar pentru contracandidaţi, ce mesaj aveţi?

Ghe. C.: Îi aştept în campanie! Alegerile locale reprezintă o competiţie de idei între oameni care vor să facă ceva pentru comunitate şi sunt convins că cei care candidează fac asta cu gândul de a realiza ceva. Sper ca oamenii să-l voteze pe cel care are rezultatele cele mai bune!

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Gheorghe Dobre: „Sunt decis să candidez pentru că nu vreau să las ce am început pe mâna altcuiva”

După trei mandate petrecute în fruntea Primăriei Modelu vă pregătiţi să candidaţi pentru al patrulea. G.D.: Da. Sunt decis să...

Închide