Victor Manea: „Noi vă vom apăra întotdeauna interesele, vom fi permanent în slujba dumneavoastră!”

Mircea Brânduşă. Primarul din Lupşanu, Victor Manea, îşi prezintă în materialul de mai jos un bilanţ al celor trei mandate pe care le-a avut la conducerea acestei comune, subliniind faptul că în ultimii ani au fost realizate investiţii importante în toate cele 5 sate: Radu Vodă, Valea Rusului, Nucetu, Plevna şi Lupşanu.

Victor Manea precizează că, încă din momentul în care a preluat primul mandat, a fost preocupat de realizarea de investiţii în infrastructura comunei, fie că a fost vorba de modernizări de drumuri, extinderea reţelelor de utilităţi sau modernizarea unităţilor culturale sau de învăţământ.

Victor Manea mai spune că în cei doisprezece ani de mandat, cheltuielile pentru investiţii au depăşit suma de 10 milioane de lei (100 de miliarde de lei vechi), bani proveniţi doar din bugetul propriu, la care s-au adăugat şi fonduri europene.

Interviul cu dl. Manea a fost realizat la puţin timp înaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile locale din 5 iunie.

Rep: Sunteţi la al treilea mandat. Administrativ, care au fost priorităţile dumneavoastră ca primar al comunei Lupşanu?

M.V.: Infrastructura a fost cea mai importantă, dar nu puteam să neglijăm importanţa şcolii, a sănătăţii într-o comunitate. Biserica e o altă componentă importantă din punctul meu de vedere.

Important este că, de când am venit la primăria Lupşanu, am încercat să nu trec de două ori prin acelaşi loc. Ce am făcut, am făcut bine, spun eu.

Rep: D-le primar, în toţi aceşti ani aţi primit fonduri pentru investiţii şi de la Consiliul Judeţean. Către ce proiecte le-aţi direcţionat?

M.V.: Aceste fonduri au fost dirijate doar spre anumite investiţii. Nu puteam să le folosim în alte domenii unde mi-aş fi dorit. Banii primiţi i-am folosit acolo unde au fost nominalizaţi, respectiv, derularea a trei proiecte deosebit de importante pentru comunitate.

Rep:  Care au fost aceste proiecte în ordinea importanţei lor?

M.V.: În primul rând, reţeaua de alimentare cu apă în satul Radu Vodă, apoi asfaltarea unor străzi din comună. Nu în ultimul rând, construirea unui km de alei pietonale în satul Plevna.

Rep: Care sunt lucrările finalizate de primărie de-a lungul mandatelor dvs.?

M.V.: E greu de spus. Sunt foarte multe. Primăria Lupşanu a reuşit să finalizeze lucrări de reabilitare a peste 5 km de străzi prin pietruire în satul Nucetu. S-au finalizat 7 km la reţeaua de alimentare cu apă potabilă în satul Lupşanu. Prin fonduri externe s-au reabilitat, modernizat şi dotat Şcolile din satele Radu Vodă şi Lupşanu. Proiect finalizat prin Banca Mondială. Proiect asfaltare străzi principale în satele Radu Vodă şi Plevna. Proiect înfiinţare reţea apă potabilă în satul Radu Vodă. Proiect construire 1 km alei pietonale sat Plevna.

Rep: De ce aţi ales să mergeţi mai departe pentru un nou mandat? Pentru anii următori ce priorităţi există, ca şi proiecte vorbind?

M.V.: Pentru a finaliza proiectele în execuţie cum ar fi, reţeaua de apă în Lupşanu şi implementarea altora. În funcţie de sursele de finanţare existente, vom demara alte proiecte care vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor precum: înfiinţare reţea apă potabilă în satul Plevna, lucrări de asfaltare a drumurilor de interes local – 9 km în toate satele comunei şi înfiinţare Cămin Cultural Radu Vodă.

Rep: Vreau să îmi spuneţi acum dacă aveţi un proiect pe care vă gândiţi să îl puneţi în practică, în următorii patru ani. Ce vă gândiţi să lăsaţi în urmă? Poate va fi ultimul mandat la primăria Lupşanu.

M.V.: E posibil. Ştiţi ce îmi doresc cel mai mult după al patrulea mandat? Ca în 2020, în urma proiectelor finalizate, să pot ieşi prin comună cu capul sus printre oamenii din sat, să stau de vorbă cu ei, să-mi spună că sunt mulţumiţi de mine.

Rep: De fapt, domnule Manea, ce îşi doresc locuitorii comunei Lupşanu ?

M.V.: Nu pot generaliza un răspuns. Niciodată, nu poţi mulţumi pe toată lumea şi bănuiesc că nu sunt singurul primar care spune asta. Eu consider că activitatea unui primar de comună mică, cum suntem noi, e mult mai complexă decât activitatea unui primar de oraş să zicem. Un primar, cum ar fi edilul municipiului Călăraşi, are în subordine oameni specializaţi pe diferite domenii. Primarul de municipiu e imaginea respectivei unităţi administrativ-teritoriale. În teritoriu e un pic altfel. Primarul trebuie să fie prezent peste tot. Şi pe lângă asta, trebuie să se ocupe şi de administraţie, şi de proiecte cu finanţare europeană.

Rep: Ce vă doriţi în această campanie? Cu ce echipă plecaţi la drum? Care este sloganul cu care vă prezentaţi în faţa locuitorilor?

M.V.: În primul rând mi-aş dori linişte pentru că a fost o perioadă atât de aglomerată şi atât de agitată din punct de vedere politic. Voi merge în campanie cu aceeaşi echipă de consilieri care mi-au fost aproape în tot acest timp: Marian Năstase, Marian Ionescu, Marian Liviu Grigore, Aneta Barbu, Anton Pisiceanu, Grigore Mirea şi Vasile Ştefan. Deviza noastră în această campanie va fi: „Noi vă vom apăra întotdeauna interesele, vom fi permanent în slujba dumneavoastră!”.

Rep: Vă mulţumesc frumos. Mesajul dvs. pentru locuitorilor comunei.

M.V. Le transmit multă sănătate şi să iasă în număr cât mai mare la vot!

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Prelungiţi-i contractul lui Mihalcea! Pe viaţă.

Sorin Anghel. A fost scandal mare la sfârşitul săptămânii trecute în curtea Dunării Călăraşi. Antrenorul Adrian Mihalcea şi atacantul Valentin...

Închide