Liviu Dragnea: „Există surse financiare pentru cele două poduri de pe Dunăre de la Călărași și Turnu Măgurele”

Vechea poveste privind podul peste Dunăre, Călărași-Silistra se aduce tot mai des în discuție în campaniile electorale. Liviu Dragnea afirmă că cei de la guvern nu sunt capabili să continue procedurile pentru ridicarea podului, chiar dacă există banii necesari.

„Podul peste Dunăre de la Călărași este în pereche cu podul peste Dunăre de la Măgurele. Am avut mai multe întâlniri cu partenerii bulgari, am reușit să semnăm o înțelegere, care cuprindea și printre altele și un studiu de fezabilitate, care să fie realizat de Ministerul Dezvoltării din România și care să fie acceptat și de partea bulgară. Studiul a fost realizat și s-a constatat faptul că peste Dunăre mai sunt necesare două poduri: Călărași-Silistra și Turnu Măgurele-Nicopole, urmând ca în finalul anului 2015 să aibă loc ultima întâlnire a comisiei mixtă Româno-Bulgară, în așa fel încât în 2016 să înceapă procedurile. Din păcate finalul anului 2015 ne-a găsit cu un guvern de mari specialiști”.

Liderul PSD, Liviu Dragnea afirmă că există surse financiare atât pentru podul Călărași-Silistra, cât și pentru Turnu Măgurele-Nicopole. „Aceste poduri sunt vitale pentru România și Bulgaria. După ce vom reveni la guvernare vor relua aceste proceduri. Vestea bună este că sunt bani, vestea proastă este că pe cei care sunt la guvernare acum, nu-i interesează. Fondurile vin din surse bugetare, din surse private sau din surse europene. Există toate trei variantele disponibile. Există surse financiare pentru ambele poduri. Valoarea pentru fiecare pod este între 100 și 150 de milioane de euro”.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
PNL/Daniel Drăgulin continuă campania electorală pe străzile municipiului

Suntem în plină campanie electorală și nu există zi în care candidatul PNL, Daniel Drăgulin, să nu meargă în cartiere...

Închide