Colegiul Economic Călărași a organizat Expoziția Jobs

Luni 23.05.2016, la Colegiul Economic din Călăraşi, a fost organizată expoziţia JOBS, în care au fost prezentate diferite produse, realizate de elevii clasei a X a F, în urma vizitelor de explorare la diferiţi agenţi economici.

Expoziţia face parte din cadrul Proiectului JOBS şi are menirea să încununeze munca elevilor şi profesorilor în cadrul proiectului, punând în valoare realizările elevilor, în mod deosebit cele dobândite cu ocazia vizitelor de explorare în întreprinderi. Cu această ocazie au fost prezentate postere, filmuleţe cu secvențe din timpul vizitelor, broșuri informative, prezentări Power Point, mostre colectate in timpul vizitelor.

Proiectul JOBS: “Orientare profesională – Instruire în întreprinderi și școli” a fost dezvoltat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS), Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT) şi Centrul pentru proiecte internaționale în domeniul educației (IPE) al Universității Pedagogice Zurich (PHZH). Implementarea proiectului este sprijinită de Universitatea București.

Obiectivul JOBS este să pregătească elevii din România aflaţi în ultimii ani de gimnaziu şi primii ani de învăţământ tehnic pentru dobândirea unor competenţe şi abilităţi utile în viaţă, obţinerea unei percepţii realiste privind oportunităţile de pe piaţa muncii în regiunea lor, luarea unei decizii privind educaţia lor viitoare şi cariera lor profesională.

În perioada 2012- 2015, proiectul a fost implementat într-un număr de 60 de școli din cele 6 județe ale regiunii Centru. Începând cu anul școlar 2015 -2016 proiectul s-a extins în regiunile Nord Est și Sud – Muntenia, prin selectarea unui număr total de 36 de unități de învățământ în regiunea NE și 42 în regiunea Sud Muntenia. În anul şcolar 2015-2016, Colegiul Economic din Călăraşi a fost selectat să participe la acest proiect alături de alte 5 școli din judeţ.

Echipa de proiect JOBS din cadrul Colegiului Economic Călăraşi este formată din profesorii Toader Marioara, Necula Mirela și Anghel Mădălina. La eveniment au participat inspector şcolar general adjunct, prof. Steluţa Caraion, inspector IPT, prof. Olimpiu Moisescu, directorul colegiului, prof. Daniel Cârjilă, directorul adjunct, prof. Aurelia Ivanciu, cadre didactice, elevi, părinţi, reprezentanţi ai agenţilor economici cu care am colaborat.

 

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Amenzi în valoare de peste 11.000 de lei aplicate de jandarmii călărășeni în 3 zile

În perioada 20 – 22 mai, aproximativ 110 jandarmi au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi creşterea gradului de siguranţă...

Închide