Ziua Internaţională a Copilului și Ziua Învățătorului, motiv de sărbătoare la Muzeul Dunării de Jos

Ziua de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului și 5 iunie, Ziua Învățătorului sunt motiv de sărbătoare la Muzeul Dunării de Jos.

Copiii de toate vârstele, părinţi şi bunici, dar și cadrele didactice, cu suflet de copil, sunt invitaţi să petreacă împreună clipe minunate, la muzeu, în perioada 1 – 3 iunie, între orele 9.00 – 13.00, unde vor avea parte de multe surprize, distracţie, jocuri, ateliere de creaţie, dar şi numeroase concursuri interactive cu premii atractive.

Vitrina cu poveşti spune povestea unui obiect din muzeu, un obiect a cărui utilitate este de mult uitată. Copiii reconstituie, atât istoria, cât şi drumul parcurs de obiect de la proprietar până în vitrina muzeului, prin activităţi de tipul – atelier de desen.

Activitatea, stârneşte curiozitatea şi imaginaţia celor mici faţă de obiectele din muzeu, iar poveştile ilustrate de aceştia prin desen vor fi expuse la Muzeul Dunării de Jos, Secția Etnografie.

De asemenea, Muzeul Dunării de Jos invită călărășenii și la vernisajul expoziției de păpuși „Moda franceză în miniatură”.

Prețioasa colecție a fost împrumutată cu Muzeului Dunării de Jos, cu scopul de a oferi publicului călărășean șansa și bucuria de a fi admirată.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Activităţi de conştientizare şi responsabilizare a populaţiei pentru prevenirea faptelor cu violenţă

Poliţiştii de proximitate au efectuat săptămâna trecută activităţi de conştientizare şi responsabilizare a populaţiei pentru prevenirea faptelor cu violenţă. Astfel,...

Închide