Zilele Comunei Dichiseni au ajuns la cea de a treia ediţie

Mircea Brânduşă. Distracţie de zile mari în comuna Dichiseni! Zilele Comunei, aflate la a treia ediţie, au adus în localitate politicieni de frunte ai judeţului dar şi solişti cunoscuţi de muzică uşoară şi populară, care să întreţină atmosfera timp de două zile.

Înainte de a da startul sărbătorii, primarul comunei Dichiseni, Iulian Radu a mărturisit că îşi doreşte ca acest eveniment să fie o reuşită.

„Mă bucur că aceste două zile de sărbătoare preced Rusaliile, o sărbătoare religioasă importantă, în care oamenii sărbătoresc creştineşte, prin participarea la slujba de la biserică. Astfel, înainte se pot bucura şi de muzică bună, în aer liber. Sper că se vor simţi cu toţii minunat, iar noi ne-am străduit, ca de fiecare dată, să oferim condiţii ca oamenii comunei să se adune laolaltă, să se distreze şi să discute despre viaţa de zi cu zi. Aceasta, ca un semn al respectului pe care îl purtăm cetăţenilor, care prin munca lor menţin prestigiul comunei”.

După obiceiul instituit de primarul Iulian Radu anul trecut, timp de două zile, RUSALIILE vin cu o petrecere câmpenească în comuna Dichiseni.

Anul acesta, primarul le-a promis locuitorilor spectacole de excepţie şi s-a străduit să aducă nume cunoscute care să le cânte şi să-i înveselească.

Astfel locuitorii din Coslogeni, Satnoieni, Dichiseni, dar şi ai altor localităţi învecinate, au avut  prilejul să se distreze sâmbătă şi duminică într-o atmosferă de mare sărbătoare.

Deschiderea oficială a avut loc sâmbătă în jurul orei 17.30 printr- o slujbă religioasă, ţinută de un sobor de patru preoţi, pe scena amplasată pe terenul de fotbal, în prezenţa primarului Iulian Radu, deputatului Vasile Iliuţă, viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, Marin Cristian, consilier judeţean ales şi a dl-ui Emil Muşat, fost prefect al judeţului, consilier judeţean în funcţie.

După care au urmat discursurile primarului Iulian Radu şi a oficialităţilor ce au răspuns invitaţiei domniei sale.

„Stimaţi invitaţi, dragi consăteni, bine aţi venit la cea de a doua ediţie a  Zilei Comunei Dichiseni. Vă rog să-mi permiteţi să vă mulţumesc tuturor pentru încrederea acordată de a fi primarul comunei Dichiseni pentru încă patru ani! Revenind la sărbătoarea noastră, anul trecut am promis că vom face un spectacol de excepţie şi aşa va fi. Vor urca pe scenă solişti de renume, dar şi interpreţi şi dansatori de la noi din comună. Avem copii minunaţi, avem artişti de excepţie, ne putem lăuda cu un ansamblu folcloric valoros.  Le mulţumesc tuturor celor care îndrumă acest ansamblu, copiilor şi părinţilor care îi sprijină. Multe comune şi-ar fi dorit să aibă un astfel de spectacol. Prin strădania mea, sprijinit de Consiliul Local şi de agenţii economici, am reuşit să vă aducem un program de excepţie, un spectacol pe care nu îl veţi uita prea curând. La mulţi ani, dragii mei!

 

Deputatul Vasile Iliuţă, preşedintele ales al Consiliului Judeţean Călăraşi:

„Eu sunt pentru prima dată la această sărbătoare a Dichiseniului şi mărturisesc că este un loc binecuvântat de Dumnezeu. Am avut o discuţie cu primarul, îl ştiu ca un bun gospodar, a făcut multe pentru această comună şi îi promit că în perioada 2016 – 2020 vom găsi resurse pentru proiectele sale. Eu, ca viitor preşedinte de Consiliu Judeţean mă voi implica mult şi voi putea superviza investiţiile de aici. Indiferent cum ai câştigat un mandat, trebuie să dezbraci haina politică şi să faci tot posibilul să laşi orgoliile deoparte. Important e ca la final să ieşi cu capul sus. Doar de factorii locali ţine să atragă fonduri noi şi să fie un catalizator în a face din zona aceasta un magnet pentru investitori. De aceea îl rog pe primar să fie lângă mine, să fie lângă cetăţeni! Am vrut să ajung la Dichiseni pentru că ar fi prima dată când particip la sărbătoarea comunei şi sincer sunt impresionat de amploarea ei. Vă felicit pe toţi oamenii din Dichiseni pentru că sunteţi gospodari, pe primar îl felicit pentru că a reuşit să organizeze această sărbătoare şi vă urez sănătate şi La mulţi ani!“

Şi Marin Cristian, consilier judeţean ales, prezent la această mare sărbătoare, le-a promis locuitorilor comunei Dichiseni tot suportul pentru a-şi dezvolta comunitatea şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, primordială fiind, desigur, asfaltarea drumurilor comunale de interes public. Nu în ultimul rând, Emil Muşat a punctat: „Am avut plăcerea să vin alături de locuitorii comunei Dichiseni, în această frumoasă zi de sărbătoare. Sunt convins că noii aleşi ai judeţului, prezenţi aici pe scenă, dl. Iliuţă Vasile, noul preşedinte al Consiliului Judeţean şi Marin Cristian, consilier ales, nu vă vor dezamăgi şi cât vor ocupa aceste funcţii vor face tot ce le stă în putinţă să-l sprijine pe dl. primar Iulian Radu în promovarea proiectelor gândite pentru mandatul 2016-2020. Eu vă doresc multă sănătate, să vă bucuraţi de aceste zile de sărbătoare şi vă spun un sincer La Mulţi Ani!”

Pentru Zilele Comunei Dichiseni, primarul Iulian Radu a pregătit sâmbătă un program extrem de diversificat şi care a prins la public, indiferent de vârstă. Pentru început, pe scenă au urcat Aida – Şogoriţele şi Andra – Hangiţele cu un program etno-dance. De asemenea, au încântat auzul soliştii vocali de muzică populară şi uşoară, Ştefania Rareş şi Marina Florea. Nu au lipsit nici invitaţii speciali, Bogdan Artistu şi Adi de la Vâlcea. Spre seară, celor mai tineri spectatori li s-a organizat şi o discotecă în aer liber.

Duminică, atmosfera a fost întreţinută de Ansamblul Folcloric cu jocuri şi cântece tradiţionale. La ora 17:00, tonul a fost dat de către Dj Jungle cu un mixaj de hituri noi şi vechi urmat de  un recital de muzică uşoară, semnat Gheorghe Gheorghiu. Spectacolul a continuat cu un amplu program de muzică populară în care au evoluat Taraful Românesc „Măruţă şi Mălina”, Nineta Popa şi Elena Merişoreanu. Tinerii s-au delectate cu recitalul de excepţie al lui Mister Juve şi al Andreei Antonescu. Seara s-a încheiat cu un superb foc de artificii.

Primarul comunei Dichiseni, Iulian Radu, a avut grijă ca toată lumea să se distreze, de la mic, la mare, aşa încât a pus la dispoziţia celor veniţi la distracţie terase cu delicatese culinare, bere şi sucuri reci, tobogane gonflabile, suveniruri şi obiecte de artizanat, dar şi mascote din desene animate.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Gânduri de absolvent al Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală!

Dacă toamna se fac festivităţile pentru studenţii abia intraţi în facultăţi, sfârşitul primăverii şi începutul verii este dedicat viitorilor absolvenţi....

Închide