Călărași/Descinderi la membrii unei grupări specializate în furturi şi fapte de corupţie

glsa.ro

În această dimineaţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi efectuează 19 percheziţii domiciliare în judeţul Călăraşi, într-un dosar penal ce are ca obiect săvârşirea de furturi dintr-o societate comercială, profilată pe creşterea şi îngrăşarea animalelor.

La data de 12 iulie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi descind la locuinţe din localităţile Modelu, Unirea şi Călăraşi, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, furt calificat, complicitate la furt calificat, dare şi luare de mită. Percheziţiile se desfăşoară într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi în care poliţiştii au fost delegaţi să desfăşoare activităţile dispuse. Vor fi puse în aplicare 18 mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie – mai 2016, persoanele bănuite, cu complicitatea unor agenţi de pază, ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de furt dintr-o societate comercială, care are ca profil creşterea şi îngrăşarea animalelor. Prejudiciul estimat este constituit de contravaloarea a aproximativ 20 de tone de furaje concentrate sustrase.

Acțiunea, coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Pompierii călărășeni au salvat un câine căzut într-o canalizare

În această dimineață doi pompieri din cadrul Detrașamentului Călărași au salvat un câine căzut într-o canalizare neacoperită, acesta aflându-se în...

Închide