Filipescu se mai gândește dacă va candida sau nu pentru un nou mandat în fruntea PNL Călărași

Anul viitor urmează să se desfășoare alegeri pentru președinția organizației județene a PNL Călărași, iar pentru moment, doar primarul Daniel Drăgulin a confirmat că va candida. Acesta a spus că după toată activitatea pe care a avut-o în partid este îndreptățit să spere la această poziție.

De cealaltă parte, noul președinte al CJ Călărași, Vasile Iliuță, a afirmat că nu îl interesează funcția, dorind să se axeze pe activitatea de la Consiliul Județean. Actualul președinte al liberalilor călărășeni, Răducu Filipescu, anunțase în urmă cu ceva timp că se va retrage în plan secund și nu va mai candida, însă, săptămâna aceasta a declarat că se mai gândește dacă va mai candida sau nu.

„Până la anul mă mai gândesc, să văd şi eu care sunt candidații. Candidaţi la preşedinţia organizaţiei pot fi mulţi, nu numai Filipescu sau Drăgulin. De câte ori Iliuţă nu a spus una şi a făcut alta? Ce ar fi pentru prima dată? Iliuţă o să vrea să candideze, Drăgulin o să vrea să candideze, eu mă mai gândesc, or mai fi şi alţii, mai sunt şi deputaţii. Poate candidează Cătălin Predoiu.”

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
PNL Călărași/S-au stabilit candidații pentru Parlament – Motreanu nu mai candidează, vine Cătălin Predoiu

Președintele PNL Călărași, Răducu Filipescu, a anunțat săptămâna aceasta care sunt persoanele care vor candida pe listele PNL la Senat...

Închide