MĂNĂSTIREA IVITĂ DIN MOARTEA UNUI BOB DE GRÂU (III)

(continuare din numărul trecut)

Se apropia seara. În micul apartament din blocul de lângă Cişmigiu, doamna Cristina Pană, nora martirului din Frăţileşti, îmi pregăteşte cina.

O privesc după o cană cu crizanteme galbene, ba chiar îndrăznesc să-i fac un crochiu. Exista, şi faptul acesta era cel mai important, îi depăşea cu mult măsura care o ducea spre sfârşit de veac, necănită, cu ochii căprui, faţă smeadă şi gură cu buze festonate. Mi se părea sau chiar avea o alură maghrebiană.

Sună telefonul. Apoi alt telefon. Vorbeşte fluent, când româneşte, când franţuzeşte. Când scapă de telefoane acoperă cu budincă farfuriile şi umple păhăruţele cu ţuică de fructe. Dau să închin. „Nu  ciocnim că nu e bine”…

Doamna avea stil, era din viţă altoită, din familia Vlădoianu, proprietara viilor de la Chiţorani. Despre ea uită sau nu vrea să povestească. Cu greu aflu că e nepoata amiralului Alexandru Cătuneanu, autor al Hărţii Mării Negre, Coasta României, lucrare premiată cu Medalia de Aur pentru exactitatea şi înalta ţinută ştiinţifică, cu ocazia organizării Expoziţiei Universale de la Paris (1900), la Congresul Internaţional de Arhitectură şi Construcţii Navale; director al Direcţiei de Marină din Ministerul de Război etc. etc., decedat la Ciurea (1917), în cel mai mare accident de tren din istoria României.

De toate acestea, de donaţia făcută „în numele familiei Pană” (!), am aflat întâmplător de la directorul Muzeului Marinei din Constanţa.

Doamna din seara de sfârşit de vară vorbea de fiecare dată doar de Aurelian Pană: „…era mare (nu spunea nici „masiv”, nici „înalt”), azi ar umple un hectar de istorie, domina cu uşurinţă cercul său şi din preajmă prin cuvânt… Trăia în istoria României. Era convins că în răsărit hotarul Ţării se opreşte la Nistru. Profund moral, în 42, când trupele române au trecut Nistrul, ministrul Pană a demisiont din guvernul antonescian: De-aia a demisionat!”

Cam cu un an înainte de a muri, Cornel, soţul Cristinei, îmi arătase copia demisiei ministrului Pană trimisă mareşalului Ion Antonescu.

După Revoluţie, Procurorul general al României, Sorin Moisescu, a retras recursul în anulare împotriva Deciziei penale nr. 123 din 19 ianuarie 1949 a Curţii Bucureşti, Secţia IV Penală, şi deciziilor nr. 1714, 1716 şi 1718 din 10 iunie 1949 şi nr. 1766 din 17 iunie 1949 ale Curţii Supreme, Secţia Penală, prin care au fost condamnaţi membri ai fostului guvern antonescian, reprezentând personalităţi a căror activitate îi recomandă ca tehnicieni de excepţie… Printre aceste personalităţi, un nume: Aurelian Pană.

Deşi soluţiile instanţelor au fost pronunţate pe un fond ideologic de evidentă origine, condiţionare şi dependenţă politică, fiind lipsite de suport probator, Aurelian Pană rămâne deocamdată neachitat.

Se pare că această informaţie o ştiu din România Liberă, dintr-o sâmbătă cu un singur parastas.

*

Şi mie, şi Vioricăi, ne-a trebuit multă răbdare până a ajunge la un prag de încredere şi înţelegere din partea soţilor Pană. Pe Cornel, soţul Doamnei, îl irita în primul rând ideea că venisem să-l „cercetăm”.

În 1999, Cornel a plecat după tatăl său, după mama sa, după fraţii săi… Or fi făcut o fermă agricolă în ceruri…  Moştenise moşia de la Stăncuţa, băiatul lui Petru Pană, asasinat de soviectici, moştenise moşia de la Pribegi, Aurel Pană (tatăl lui Pană Aurel-Nicolae, ajuns în Spania) moştenise moşia de la Cosâmbeşti. Doar Maria Angela Pană, care se căsătorise împotriva voinţei părinteşti cu Marin Gologan la Ciulniţa, n-ar fi intrat în ferma din ceruri.

Apropierea mea şi a Vioricăi Capbun de familia Pană se datora unei întâmplări care ţine de saga Muzeului Agriculturii.

Prin Decizia Prefecturii Ialomiţa nr. 176/1990, s-a înfiinţat Muzeul Agriculturii. Era numit directorul (eu), profilul instituţiei, sediul urma să fie căutat. Am găsit o căsuţă lângă cimitirul din Bora, dar era mult peste mână. Aşa că m-am rugat de directorul IAS Slobozia- capitalismul pe şos. Brăilei întârzia să-şi facă loc – să-mi împrumute casa „de serviciu” din incintă, pe care, apoi, am făcut-o sediul Muzeului Agriculturii din România! Exact aşa, nici mai mult, nici mai puţin. S-a dus vestea! Ne căutau ziarişti, personalităţi culturale din ţară şi din străinătate, politicieni. Noi, în trei încăperi, când puteam ne scuturam de griji şi cuseam proiecte.

Într-o zi, spre prânz, a oprit o maşină în curte şi din ea au coborât câteva doamne cu pălării, fuste lungi şi umbrele. Doar una, în ţinută sport, avea să-mi marcheze viaţa: se numea  Ileana Stoianovici, fiica artistei plastice Lelia Urdărianu şi a lui Ion Stoianovici, medic cu doctoratul la Universitatea de Medicină din Paris.

Femeie cu personalitate, generoasă şi deschisă ca zorii de zi, Ileana Stoianovici descindea dintr-un arbore genealogic ce urca în timp, încă din medievalitatea Ţării Româneşti, spre familii ilustre, personalităţi culturale şi de artă, ctitori de aşezăminte religioase şi diplomaţi de carieră, medici, negustori, agronomi ş.a., ea însăşi absolventă în 1948, „cum laudae”  a Facultăţii de Agronomie din Bucureşti, şi doar pentru un an coordonator administrativ al Fermei Model de la Perieţi, cea mai mare fermă de seminţe de legume şi flori din răsăritul Europei”.

Această Doamnă din gloria Perieţilor mi-a deschis uşile caselor marilor agricultori ai României: Dumitru Seceleanu, Aurelian Pană, Aureliu Popescu ş.a. (v.Răzvan Ciucă, Viorica Croitoru-Capbun, Ileana Stoianovici, Ruxandra Ciofu, Maria Ardeleanu, Ferma Model Perieţi, Muzeul Agriculturii din România, Ed. Starr Tipp, Slobozia, 2002, Colecţia Bibliotheca Romaniae Historiae Agriculturae, Seria Din istoria exploataţiilor agricole din România).

Am cunoscut o lume. În vremea aceea m-am simţit boier în automobil Packard.

O voi putea uita vreodată pe doamna Oana-Maria Seceleanu care, după ce-mi anunţam telefonic sosirea la vilă, mă primea coafată, în rochie de seară şi în pantofi cu toc? Soţul, Dan Seceleanu, se îmbrăca la costum, cămaşă apretată, cravată şi pantofi cu şireturi. A fost o lume din care regret că am lipsit.

Mă rog la Dumnezeu să mai trăiesc, că am multe de povestit.

*

Revin la ipochimen. Doamna Cristina Pană, după alte telefoane: „M-a sunat Alecu de la Zurich, a vorbit ieri şi cu Aurel din Spania, te-a rugat să găseşti un cumpărător pentru Ferma de la Frăţileşti.” Cu Alecu vorbisem şi eu ultima dată când fusese în ţară. Atunci mi-am exprimat îndoiala că nu se va găsi cineva cu bani, priceput şi cinstit, dispus să repună în mişcare exploataţia agricolă de la Frăţileşti.

Cristinel, cum o alintau cei apropiaţi, mută cana cu crizanteme într-o parte, mă priveşte fără să clipească şi mă întreabă: „Tu nu poţi s-o iei?”. Apoi deschide o sticlă cu vin de la Valea Călugărească (avusese acolo o proprietate, acum primea dividende ). „Ştiu eu? mă voi gândi…” îi răspund într-o vreme.

Bem câte un pahar, îi spun că vinu-i bun şi profit de ocazie: invit familia Pană, cât rămăsese din ea, să vină în septembrie la nunta fetei mele, Ruxandra. Dacă n-au reuşit să vină mi-au dat pentru nuntă un dar euharistic: vin şi pâine.

*

Din a patra întâmplare cu Preasfinţitul Damaschin Coravu, Episcopul  Sloboziei şi Călăraşilor.

„Şi eram iarăşi în Post, în Postul Crăciunului, 2006. Pronia făcea să ne întâlnim la săvârşirea lucrurilor de folos tot în post”.

Familia Pană de atunci (Cristina, Ana Mică, Alexandru, Marcela/Manole, Aurel, soţia şi fiica) îmi dăduse cumva în grijă locul fostei ferme de la Frăţileşti – Sudiţi.

Venea iarna, la Frăţileşti conacul, acareturile, pivniţele erau ca şi lăsate de izbelişte. Mi-a dat atunci Dumnezeu gândul cel bun: să nu iau locul pentru mine, să nu-l vând la golani şi să fac o mănăstire – muzeu în care „Aurelian Pană” să rostească, la fiecare vizită, un poem despre jertfa plugarului.

Iartă-mă, Doamne, ştiu că Biserica Ortodoxă se ocupă de mântuire… Dar dacă îi va mai rămâne puţin timp, puţin, te rog cu umilinţă să scoţi în rânduială din hambarul de lemn plugul de la Frăţileşti şi să-l aşezi în Conac ca pe o carte în raft.

Sâmbătă eram încă în biserică, la slujba de pomenire a morţilor, tocmai îl pomenisem pe Aurelian Pană… Când am ajuns în birou ştiam ce să fac. Am sunat-o pe Cristina Pană. Apoi l-am sunat pe Părintele nostru şi i-am spus cum stă treaba, şi dacă avea timp să mergem să vedem Locul.  Am crezut că mă amână pentru săptămâna viitoare. De unde! „Aveţi puţin timp, plecăm acum?” Acum, nu că Preasfinţitul nu avea ce să facă, dar aşa era plămădit. Vorbea puţin, avea încredere în oameni şi îşi grăbea lucrarea de obşte. M-a rugat să-i fac un memoriu, din care spicuiesc: „În alcătuirea Memoriului nostru ne-am întemeiat pe respectul pe care îl datorăm Istoriei şi uneia dintre cele mai marcante personalităţi ale agriculturii româneşti: Aurelian Pană…” (Răzvan Ciucă , Întâmplări din Post cu Preasfinţitul dr. Damaschin Coravu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în Helis, supliment, 4 pagini, 31 fotografii, Slobozia, mai 2009 ).

*

„Mănăstirea funcţionează din anul 2007 într-un fost conac – unul dintre cele mai importante din Bărăgan – ce a aparţinut vestitului inginer agronom Aurelian Pană (…) A fost donat B.O.R. de către urmaşii lui Aurelian Pană. Directorul Muzeului Naţional al Agriculturii din Slobozia, Răzvan Ciucă, se numără printre ctitorii principali ai noii mănăstiri…” (Gheorghiţă Ciocioi, Ghidul mănăstirilor din România, ediţia a treia, Editura Sophia, 2013, p. 92).

*

Lumini şi umbre. Se pare că procura specială pe care Pană Aurel – Nicolae a făcut-o preotului Florea Ion, consilier economic şi de patrimoniu la Episcopia Sloboziei şi a Călăraşilor (v. şi Încheiere de autentificare nr 1237, din 01 martie 2007, Biroul Notarului Public Sava Doina, Slobozia…) nu a fost ce trebuie.

O nouă donaţie, datată din 30.05.2007: „Familia Pană Cristina, Ana, Alexandru şi Aurel, în memoria bunicului nostru Aurelian Pană, donăm Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor suma de 30.000 lei, pentru achiziţionarea, prin licitaţie directă, a suprafeţei de 4,32 ha şi a clădirilor existente la conacul moşiei Frăţileşti”, survenea după donaţia iniţială, semnată de Pană Aurel – Nicolae, a fost acceptată de Episcopie.

La data când scriu, cartea funciară a mănăstirii de la Frăţileşti nu este încheiată. În schimb, s-a descuiat povestea cu cocoşul roşu. Conacul, turnul de apă s.a. – dar nu facem un inventar acum – sunt în grea suferinţă. Vrednicul stareţ, Ilarion Conache, aşteaptă măsurători şi ajutoare „de unde or fi şi de care or fi”.

O dată începută, viaţa duhovnicească din noua mănăstire a continuat firesc, prin grija Episcopiei şi a celor cu puţină dare de mână. Într-un timp scurt s-au adunat paraclisul, chiliile, mica trapeză, botezuri şi hramuri, iar biserica şi-a pus acoperiş.

Va fi deajuns? Aurelian Pană va rămâne un nume de pomelnic? Trebuie dat şi un răspuns Istoriei.

Fără bani, dar cu speranţe, am reluat lucrarea la Frăţileşti. Primul care mi s-a alăturat a fost arhitectul Ion Vede. Memoriul său „Complexul monahal de la Frăţileşti”, alcătuit cu autoritate profesională şi sensibilitaate, devine cel puţin de referinţă istorică şi utilitară pentru patrimoniul cultural – istoric din Bărăgan.

La rugămintea mea, pentru un „răspuns dat Istoriei”, pentru susţinerea ştiinţifică şi gospodărească a mănăstirii în toate cele clădite şi dorite, profesorii şi studenţii de la Facultatea de Arhitectură – Universitatea „Spiru Haret” , Bucureşti, coordonaţi de conf. dr. arh. Nicoleta Doina Teodorescu, au oferit gratuit ajutor.

A fost, mai întâi, o expoziţie: „Conacul Frăţileşti – Ialomiţa”, în cadrul evenimentului Street Delivery ediţia 2010 (11- 13 iunie) organizat în Bucureşti, pe strada Arthur Verona. Expoziţia s-a repetat la Mănăstire, cu ocazia hramului din acel an.

La scurt timp a apărut un volum prestigios: Istorisiri arhitecturale. Centenar. Conacul Frăţileşti, în „Analele Universităţii Spiru Haret, Seria Arhitectură, Anul 3, 2022, vol.1, 181 pagini, fotografii a/n şi relevee, ediţie româno-engleză, Editura Fundaţia Română de Mâine, Bucureşti, 2011 ).

– „Conacul Pană constituie un ansamblu construit a cărui viabilitate a fost demonstrată de-a lungul unui veac de funcţionare sub regimuri politice, juridice şi solicitări funcţionale diferite…” (Conf.dr.arh. Nicoleta Doina Teodorescu, op.cit., p. 43 ).

– „Conacul Pană, transformat în mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon” poate fi utilizat în condiţii satisfăcătoare investiţional, prin utilizarea spaţiilor construite existente pentru a adăposti funcţiunile specifice mănăstireşti… Construcţia propriu zisă a conacului poate fi pusă în valoare prin amenajarea şi utilizarea sa ca centru socio-comunitar şi ecumenic. Întreaga incintă poate avea un puternic caracter muzeal, având şi potenţial turistic.” (Lector dr.arh. Dobrin Datcu, op.cit., p. 149).

Dacă un singur frate a frunzărit, doar, cele două expertize, eu, ipodiaconul Răzvan Ciucă, voi face penitenţă toată iarna sub plopii de la Conac.

*

 „Mergând, invitaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19 ).

Plecat din diaspora, venit din Spania catolică, anume, în Ţară, Aurel-Nicolae Pană cu soţia, cu ginerele şi fata sa, Marcos Sanchez şi Alexandra Pană, îşi botează nepoatele, Nicoleta şi Catalina, la Conacul din Frăţileşti, în cristelniţa din paraclisul Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon”.

Răzvan Ciucă

Slobozia, noiembrie, 2016,

înainte de Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril

şi al tuturor cereştilor puteri

1 Comentariu

  1. 21 noiembrie 2016 - 21:38

    Seria de articole despre Aurelian Pană pune în lumină una dintre pesonalitățile care, prin efortul și talentul lor deosebit, au contribuit la edificarea unei Românii moderne ajungând la apogeu puțin înainte de al doilea război mondial. Ne-a impresionat nota personală adusă de evocarea doamnei Cristinel Pană pe care am avut onoarea și plăcerea să o cunoaștem. Ne-a rugat să-i procurăm un ”Almanach de Gotha” dintre războaie, pe care am avut norocul să-l găsim într-un anticariat din Franța: între capete încoronate, nobilime și membrii importanți ai guvernelor, armatelor si ai corpului diplomatic din întreaga Europă era listat și Amiralul Alexandru Cătuneanu a cărui nepoată era. Din generația marii Uniri, numai cei foarte tari și foarte norocoși au supraviețuit războiului și terorii comuniste. Aurelian Pană nu s-a numărat printre ei, fiind una dintre victime. Tocmai de aceea, aceste articole care îi perpetrează memoria, evidențiind și nobila implicare a descendenților, împlinesc o datorie umană și patriotică pentru care îi mulțumim autorului.

    Raspunde

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Scandal la Spitalul Județean Călărași/Directorul medical acuză conducerea că i-a încuiat biroul

Medicul chirurg Laurențiu Belușică a revenit în Spitalul Județean de Urgență Călărași în luna septembrie a acestui an pe funcția...

Închide