Ciprian Pandea: „Eu am să mă impun prin prisma muncii mele şi a scorului pe care îl voi scoate cu organizaţia PSD în 11 decembrie”

Sunteţi cel mai tânăr preşedinte pe care l-a avut PSD Călăraşi în istoria sa. Cum aţi primit nominalizarea?

C.P.: A fost şi este o provocare, o funcţie pe care mi-o asum şi care mă obligă să fac lucrurile cât mai responsabil. Asta înseamnă muncă de teren – în localităţile judeţului, la organizaţiile teritoriale, muncă de birou – întâlniri cu oamenii care vin în audienţe cu diferite probleme şi şedinţele în care discutăm calendarul acţiunilor electorale din această perioadă. Am primit nominalizarea cu gândul că PSD merită la Călăraşi o echipă care se implică şi care îşi doreşte rezultate bune.

Aţi fost numit preşedinte interimar cu câteva săptămâni înainte de alegerile parlamentare. Ce target v-aţi propus pentru organizaţia judeţeană?

C.P.: Mă feresc să dau un procent, însă targetul nostru este acela de a obţine un scor cât mai mare. Ne dorim să obţinem cel puţin un senator şi doi deputaţi la aceste alegeri şi eu cred că oamenii ne vor ajuta în demersul nostru, având în vedere realizările guvernelor PSD şi nu în ultimul rând, realizările guvernului Ponta. Bineînţeles că după aceste alegeri, ne dorim ca organizaţia judeţeană să devină şi mai puternică, iar la alegerile locale viitoare să obţinem rezultate bune pentru noi şi foarte bune pentru locuitorii judeţului.

Ce reacţie au avut colegii dvs vizavi de numirea în această funcţie? Credeţi că au existat şi nemulţumiri?

C.P.: Au fost şi mediatizate aceste nemulţumiri. Nu poţi să împaci pe toată lumea într-o astfel de situaţie. Sunt colegi de-ai mei care şi-au dorit această funcţie, nu au fost agreaţi de conducerea centrală, aşa este în politică. Eu am chemat la dialog toţi colegii, unii au înţeles că trebuie să fim uniţi, alţii încă sunt supăraţi. Cred că la vârsta mea am acumulat puţină înţelepciune încât să las aceste lucruri deoparte şi să mă concentrez pe echipa care munceşte şi care vrea să iasă învingătoare din aceste alegeri parlamentare, iar aici mă refer la echipa PSD.

Veţi reuşi să deveniţi un liant în această organizaţie? Poate Ciprian Pândea, un tânăr la 30 de ani, să se impună ca lider în organizaţia PSD Călăraşi?

C.P.: Eu am să mă impun prin prisma muncii mele şi a scorului pe care îl voi scoate cu organizaţia PSD în 11 decembrie. Faptul că există la ora actuală un program bine stabilit pentru campanie, că organizaţiile răspund prezent în fiecare localitate şi că susţin candidaţii în acţiunile lor, asta mi se pare că reprezintă „impunerea” mea. Eu am colegi care ştiu că numai împreună putem să facem echipă şi numai împreună ne putem îndrepta către o victorie.

Iniţial aţi fost numit director de campanie, această funcţie fiind deţinută acum de George Chiriţă, cât de bine aţi reuşit să vă organizaţi pentru campania electorală şi alegeri?

C.P.: Exact ce v-am spus! Calendarul campaniei electorale este foarte bine pus la punct, fiecare candidat are echipa sa de campanie, mesaje bine stabilite pentru alegători, se prezintă programul de guvernare oferit de PSD şi se bifează problemele fiecărei localităţi. Sunt mulţumit că oamenii sunt receptivi şi că vor un guvern de stânga, în interesul lor.

Care sunt problemele pe care le-aţi identificat în cadrul organizaţiei şi care sunt soluţiile pentru eliminarea lor? Va fi o schimbare de viziune în conducerea partidului?

C.P.: Aşa cum am spus de foarte multe ori, în PSD este loc pentru toată lumea, iar asta înseamnă că toţi cei care îşi doresc să nu mai fie nepăsători la ceea ce se întâmplă pot veni alături de noi, alături de o echipă tânără, dornică să schimbe în bine soarta acestui judeţ şi a acestei ţări. Uşa partidului este deschisă pentru toată lumea, iar eu promit să fiu alături de oameni în rezolvarea problemelor acestora. Împreună trebuie să îndrăznim să credem în România şi în faptul că putem schimba în bine soarta acestei ţări.

Preşedintele executiv Ion Samoilă, vicepreşedintele Marian Sbârcea şi secretarul Virgil Diaconu şi-au dat demisia din aceste funcţii, au fost înlocuiţi de alte persoane?

C.P.: Într-adevăr preşedintele executiv şi secretarul şi-au dat demisia din funcţiile deţinute în partid. În privinţa vicepreşedintelui Marian Sbarcea, până la acest moment nu avem depusă la sediu nicio demisie, acea „demisie” regăsindu-se doar în presă. Deocamdată suntem în campanie, iar în această perioadă echipa de campanie este cea care gestionează toate probleme ce apar, evident sub coordonarea preşedintelui.

Care este starea de spirit acum în organizaţie?

C.P.: Este una foarte bună. Toate lumea respectă programul de campanie pe care îl avem, organizaţiile sunt alături de candidaţii noştri, iar semnalele din judeţ sunt foarte bune în ceea ce priveşte echipa PSD şi candidaţii organizaţiei judeţene.

Lumea este foarte încrezătoare că vom obţine un rezultat bun şi că PSD, prin programul de guvernare prezentat de către domnul preşedinte Liviu Dragnea, va aduce zâmbetul pe chipurile românilor.

Credeţi că persoanele nominalizate pe locurile eligibile la Camera Deputaţilor şi Senat sunt cele mai reprezentative din partid?

C.P.: Cu siguranţă DA. În primul rând, la Senat, candidata aflată pe locul I este preşedinta organizaţiei de femei a PSD Călăraşi şi fosta preşedintă a organizaţiei de tineret. Am încredere că Roxana Natalia Paţurcă va fi alături de oameni, atât prin prisma profesiei sale, cât şi prin faptul că a avut un parcurs deosebit de frumos în cadrul organizaţiei judeţene şi a demonstrat de fiecare dată că atât colegii, cât şi simpatizanţii, se pot baza pe ea.

Locul I la Camera Deputaţilor este ocupat de Eugen Nicolicea. În ceea ce îl priveşte, cred că toată lumea ştie cine este dânsul şi ne onorează faptul că a dorit să candideze la Călăraşi. Este fost ministru în guvernul Ponta, un jurist extrem de bun şi cu siguranţă va fi alături de călărăşeni şi după 11 decembrie. Pe locul II la Camera Deputaţilor se află Iulian Iacomi, primarul oraşului Lehliu. Este un om ambiţios ce provine din administraţia publică locală şi care poate face multe lucruri bune în parlament aşa cum a făcut în oraşul Lehliu.

Consider că în acest moment, tinereţea şi ambiţia Roxanei Paţurcă, experienţa lui Eugen Nicolicea şi determinarea lui Iulian Iacomi aduc un plus organizaţiei judeţene şi vor fi un real câştig pentru călărăşeni în parlamentul României.

Care este scorul pe care mizează PSD la Călăraşi?

Aşa cum am mai spus, mă feresc să dau pronosticuri aşa cum se obişnuieşte la fotbal. Echipa PSD Călăraşi va munci şi va fi alături de oameni ca întotdeauna şi cu siguranţă vom obţine un rezultat foarte bun la alegerile parlamentare.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Mare sărbătoare de ziua comunei Dorobanţu!

Mircea Brânduşă. Frumoasa comună călărăşeană Dorobanţu a îmbrăcat haine de sărbătoare la sfârşitul săptămânii trecute. Cu mic cu mare, peste...

Închide