„ÎN ŢARA DE PESTE VEAC”

se găseşte limanul mântuirii, ca o urcare la cer a omului numai cu ajutorul lui Dumnezeu, Care, după cum ne învaţă şi Crezul, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om”, şi a fost „jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (Ioan 4, 10 ).

 „Liturghia a fost singura în măsură să satisfacă această aspiraţie a sufletului religios. Imaginea contactului cu o lume cerească o are credinciosul mai întâi ca în oglindă sau în ghicitură, cum zicea Sfântul Apostol Pavel, de îndată ce a păşit în lăcaşul în care se săvârşeşte Liturghia, adică în biserică” (preot profesor Petre Vintilescu, Liturghia în viaţa românească, Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1943).

Într-un Colind de preot (G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, Ed. Minerva, Bucureşti, 1982, p.52-53),

Doamne Ler,

Domn din cer,

Cuvioasă la privire

Mi s-a fapt d-o mănăstire,

Mănăstire-n trei turnuri,

Trei turnuri, trei răzvanuri;

închinătorii vin „N-biserică,/Să se-nchine, să se roage,/Să le ierte din păcate,/Din păcate/Jumătate,/Din greşeli a treia parte” (G. Dem. Teodorescu, op.cit., p. 52 / v.55, 60).

Îmi închipui că aş fi la Mănăstirea Dervent. La poarta dinspre Bugeac, ceata lui Dima. La Sfânta slujbă, săvârşită în biserica ierarhului Iachint al Vicinei, se aşează norodul, stareţul Andrei, „bătrânii frumoşi” (monahos, călugăr), chiar „Buna Maică Precista/Şi Sfânta Duminica”. Maica Precista îl ţine în braţe chiar pe Iisus („Aghioas – Iisus Hristoase!), căruia îi anunţă răstignirea: „Ştire la lume am dat/Că ţie o să-ţi cioplească/Cruce naltă-mpărătească”. (G.Dem. Teodorescu, op.cit., p.52 ).

Iisus a fost răstignit „Pe cruce d-măr dulce”, cu care prilej aflăm „Din ce este fapt/Vinul/Şi mirul/Şi rumenul grâu”:

Şi ei că-mi băteau

Prin talpe,

Prin palme,

Tot cuie de fer,

Ţinte de oţel;

Ş-und-le ţintuia

Sânge că curgea,

Tot vin se făcea;

 (…)

Ş-unde mă-ncingea

Cu brâu de măceş,

Ş-unde mă strângea

Sudoare-mi curgea,

Tot mir se făcea.

 (…)

Da-n cap ce-mi punea?

Cunună de schini,

Schini şi mărăcini,

Ş-unde-o aşezau,

Lacrimi ciuruiau,

Se rostogoleau,

Tot grâu se făceau.

D-atuncea s-a dat

Vinul la bătrâni,

Grâul la norod,

Mirul la preoţi,

Să ne miruiască,

Rar, la zile mari,

Ziua de Crăciun

Ş-a de Bobotează.

(G.Dem.Teodorescu, op cit., Cristos şi Apostolii, Colind, p.36)

Experienţa unei conştiinţe religioase formată exclusiv în atmosfera liturgică, scria părintele profesor Petre Vintilescu în 1943, se verifică tipic în viaţa şi în cugetarea poporului român. „Creaţiile româneşti de folclor se referă nu atât la religie cât la religiozitate”. Asistăm la un proces de asimilare lăsat în voia puterilor naturale, nedirijat de o acţiune de sistematizare ori de control didactic. Este tocmai ceea ce înlesnea Liturghia.

Îmi amintesc că la Lăloaia, pe valea Trotuşului – eram copil pe atunci – pâinea pentru anafură se frângea, nu se înfigea cuţitul în ea. La sfârşitul Liturghiei cei mai tineri sărutau mâna dreaptă a bătrânilor.

De Bobotează, sub picioarele preoţilor care sfinţeau aghiasma mare se aşterneau paie care, apoi, se dădeau la vite pentru spor şi sănătate, sau se făceau colaci spre a fi agăţaţi în copaci, să rodească anul viitor. (vezi şi Elena Niculiţă-Voronca, Datinile şi credinţele poporului român, vol. I, Cernăuţi, 1903, p. 939).

În folclorul nostru categoriile transcendentale şi categoriile vremelniciei apar amestecate unele cu altele, luând aspectul unei fresce, în care pitorescul stă la un loc cu severitatea, (Pr. prof. Petre Vintilescu, op.cit., pp. 7 – 8 ).

Prea bine poate fi un proces de interpătrundere, de transcendenţă şi contingenţă. La întrebarea lui Dumnezeu către Nică Făt-Frumos: „Ale cui sunt ceste oi/De sbierar-aşa frumos/Şi frumos şi cuvios?”, răspunsul pastorului e aproape deadreptul liturgic:

D-ale tale

Cu-ale mele,

Eu le pasc

Tu le păzeşti;               

Eu le mulg,

Tu le-nmulţeşti;

Eu le tunz

Tu mi le creşti…

 (G.Dem. Teodorescu, Poezii populare române, Bucureşti, 1885,p.41).

Răsună în aceste versuri, elegant şi subtil boltite, distincte ecouri liturgice din formule ca acel  „Ale tale dintru ale tale…”, ori din texte ca acel al psalmului 103 de la vecernie: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta” (Pr.prof. Petre Vintilescu, op.cit., p. 9; Psaltirea proorocului şi împăratului David, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2003, p. 294).

Pentru fuga Sfintei Născătoare de Dumnezeu cu pruncul şi Iosif, să ascultăm o poveste din rai şi păstrată într-un colind pe pământul dintre Carpaţi şi Dunăre, şi în care datele biblice şi bisericeşti au avut la bază o însuşire liber consimţită a acestora, adică întocmai aşa cum o înlesneşte procedeul liturgic.

COLINDUL LUI HRISTOS

Ler-oi Leo,

Sus, la-naltul cer

Pe scaun de Domn,

P-un jeţ d-aurel

Şade Iisus Hristos,

Bunul Dumnezeu.

Mai în jos de el

Stă maica privind

Şi Iosif cel sfânt

Astfel cuvântând:

-Fiul meu cel bun,

Tu când te-ai născut

Fost-a veacul bun

Ca şi cel d-acum.

Noi ne-am nemerit,

În braţe te-am luat

Şi mi te-am purtat

Şi te-am ridicat

Sus la-nalţii munţi

Printre verzii brazi,

Şi te-am scoborât

N ţara ungurească

Şi-n ţara săsească

La un sas bogat

Cu sasă bătrână,

De veste c-a prins,

Porcii şi-a închis,

Şoimi şi-a deslăţat,

Câinilor ne-a dat,

N goană ne-a luat.

Aşa d-am văzut,

La munţi te-am suit

Şi te-am scoborât

N Ţara Românească

(Să se pomenească):

Bine –am nemerit,

Bine ne-a primit

(Cutare), om bun,

Om bun şi bătrân.

Bine i-a părut

Dacă ne-a văzut :

Afar-a ieşit,

Şoimi şi-a zăvorât,

Câinii şi-a legat,

P-alţii i-a certat;

În cas ne-a băgat,

La vatră ne-a pus,

Focul ne-a aprins,

Masă ne-a întins

Şi ne-a ospătat

Şi ne-a mângâiat.

Când te-am desfăşat,

Tu te-ai bucurat :

Pân-ai gongăit,

Noi ne-am odihnit;

Pân-am mai băut,

Mare c-ai crescut;

Pân ne-am închinat,

Tu că mi-ai zburat

Sus la-naltul cer,

La sfântul Ion

De te-a botezat,

Bun nume ţi-a dat

De Iisus Hristos,

Mare Dumnezeu,

Domn al tuturor

Ş-al românilor.

Iar gazda bătrână

Fie-n voie bună.

Gazda lui Hristos,

Rămâi sănătos.

Soarele-n de-seară,

Noi pe uşă-afară.

La mulţi ani cu bine

Şi cu sănătate!

(G.Dem. Teodorescu, op.cit.,, 1982, pp. 27 – 28).

Răzvan Ciucă,

Slobozia, 2016,

înainte de Crăciun

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
George Chiriță (PSD): „Organizarea din campanie s-a văzut în rezultatele obținute de noi în județ”

PSD Călărași a obținut o victorie importantă în alegerile parlamentare din 11 decembrie a.c., reușind să obțină un mandat de...

Închide