vineri, aprilie 19, 2024
AcasăCOMUNITATEGrigore Dumitru: „Am depus două proiecte la M.D.R.T. - modernizare străzi comunale...

Grigore Dumitru: „Am depus două proiecte la M.D.R.T. – modernizare străzi comunale prin asfaltare în Sohatu și Progresu și reabilitare și modernizare Școala Gimnazială din Progresu”

- Advertisement -

Mircea Brândușă. Comuna Sohatu are nevoie de modernizarea infrastructurii, ca de altfel toate celelalte localități rurale din județul Călărași. În acest sens, primarul comunei, Dumitru Grigore, s-a orientat puternic spre acele surse de finanțare care să-i ofere mai multă independență față de bugetul primit de la județ. Ca atare, în ultimii 4 ani comuna Sohatu s-a transformat în bine, în ceea ce privește condițiile de trai ale locuitorilor.

Rep: D-le primar, care sunt concluziile dvs. privind activitatea primăriei Sohatu în anul 2016?

D.G.: 2016 a fost un an în care cetățenii comunei mi-au încredințat pentru a doua oară încrederea lor de ai reprezenta. Economic, anul nu a fost tocmai așteptărilor mele, mă refer aici la procentul slăbuț de colectare a taxelor și impozitelor care a fost de 65% și la faptul că am rămas restanți la unele servicii către furnizori. Administrativ, am reușit să întregim organigrama primăriei prin completarea cu personal specializat la serviciul taxe și impozite și registrul agricol. În rest, serviciile către cetățeni au fost efectuate cu maximă promtitudine.

Rep: La nivel de primărie există cu siguranță o strategie de dezvoltare socio-economică. Ați reușit să actualizați principalele puncte de interes?

D.G.: Aferent acestei strategii, am încercat să punem în valoare ideile noastre de proiecte, în funcție și de oportunitățile de finanțare existente. De-a lungul primului mandat și chiar în acest început de an 2017 am depus documentele necesare și, în principiu, unele investiții sunt finanțate deja, iar altele sunt în evaluare. Cert este că procentul de promovabilitate al proiectelor noastre este încurajator.

Rep: Care sunt cele mai semnificative realizări ale primăriei în ultimii 4 ani?

D.G.: De-a lungul mandatului meu am reușit să finalizăm câteva investiții, cele mai importante fiind următoarele: reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere prin lucrări de asfaltare pe o lungime de 6 km a străzilor de inters public local; pietruirea întregii rețele stradale care măsoară 15 km; reabilitarea și modernizarea iluminatului public stradal; reabilitarea și modernizarea căminului cultural din satul Sohatu; înființare zonă verde în satul Sohatu; reabilitarea parcului din satul Progresu; îmbunătățirea actului educațional din instituțiile de învățământ prin lucrări de modernizare și dotarea cu centrală termică a școlilor și grădinițelor din comună; înlocuire acoperiș la școala din satul Progresu; extindere rețea alimentare cu apă potabilă pe o lungime de 3 km în satul Sohatu; reabilitare drum acces cimitir prin lucrări de pietruire; îngrădire cimitir din satul Sohatu; alocare de fonduri din bugetul primăriei către bisericile din comună pentru lucrări de reparații și înfrumusețare; înființare cenaclu literar „Barbu Ștefănescu Delavrancea”; parteneriat cu  O.N.G.-ul „Vouă” în vederea desfășurării unor acțiuni la căminul cultural având ca scop promovarea actului de cultură în rândul școlarilor și elevilor din comună; lucrări de igienizare a comunei în regie proprie; încheire contract cu o firmă specializată în lucrări de salubrizare pentru colectarea săptămânală a deșeurilor menajere; reabilitare și modernizare sediu primărie prin anvelopare, înlocuire acoperiș și construire gard împrejmuitor din prefabricate; lucrări de eficientizare a sistemului de pompare a apei menajere către cetățenii comunei; înființare rețea de internet de mare viteză și televiziune prin cablu.

Rep: Ce a întreprins primăria Sohatu pentru a-i determina pe cei care dețin terenuri în zona comunei să se apuce să investească?

D.G.: Administrația locală Sohatu și-a propus să atragă în zona procesului decizional și să consulte toți factorii interesați pentru a opta în depistarea celor mai potrivite proiecte care să creeze un cât mai larg impact vis-a-vis de investitori. Mă refer aici cu precădere la infrastructură. Un alt element de interes pentru oamenii de afaceri îl reprezintă pe plan local posibilitățile de agrement și de pescuit sportiv, domenii în care aștept să se investească.

Rep: Care sunt planurile pe termen mediu ale primarului Grigore Dumitru?

D.G.: Ca la fiecare început de an, în această perioadă, primăria comunei Sohatu se află în proces de stabilire a bugetului de venituri și cheltuieli al anului 2017. În altă ordine de idei mă preocupă treburile administrative curente prin care încerc să optimizez comunicarea cu cetățenii și să le rezolv problemele. Nu în ultimul rând, pe 17 ianuarie am depus două proiecte la M.D.R.T. având următoarele obiective: modernizare străzi comunale prin asfaltare a 7 km în Sohatu și Progresu și reabilitare și modernizare Școala Gimnazială din Progresu. La aceeași dată am depus la C.N.I. un proiect care include reabilitarea, modernizarea și dotarea căminului cultural din satul Progresu. De asemenea, există un proiect depus la A.F.I.R. prin care urmărim înființarea unui drum de exploatare agricolă între Plătărești, Solacolu și Sohatu pe o lungime de 12,3 km care va tranzita DJ 412 și DJ 401. Nu în ultimul rând, lucrăm la un S.F. privind înființare rețea alimentare cu apă potabilă în satul Progresu pe o lungime de 6 km.

Rep: Un nou an deschide un larg orizont U.A.T.-urilor. Dumneavoastră, ca primar al comunei Sohatu, ce așteptări aveți de la anul 2017?

D.G.: La nivel de așteptări vă pot spune că am foarte multe. În primul rând, îmi doresc să fim sănătoși cu toții, astfel, ca lucrurile să meargă bine. Cu toții sperăm și ne dorim fonduri, fie ele guvernamentale, europene sau de la Consiliul Județean, care să ne permită să rezolvăm proiectele pe care le avem la nivel local.

 

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite