Până pe 7 martie se desfășoară Târgul de mărţişor la Muzeul Dunării de Jos

 

Secţia de Etnografie şi Artă populară a Muzeului Dunării de Jos Călăraşi organizează începând cu data de 24 februarie până pe 7 martie Târgul de mărţişor, la sediul din blocul Arcadia, parter.

Doamnele care expun anul acesta sunt : Zâna Costiner, Constantina Iacob, Virginia Otca, Elena Butuc, Rodica Vasile, Luminiţa Ene şi Livia Ghinea-Nuţu.

Cele şapte doamne expozante au pregătit anul acesta mărţişoare croşetate, felicitări, bijuterii realizate din pietre semipreţioase montate pe argint.

Ca o noutate au fost realizate multe figurine şi personaje din desene animate sub formă de mărţişor spre atracţia tinerilor şi a copiilor.

Doamnele şi domnişoarele se pot bucură de broşe, pandante, cercei, brăţări, flori de mac şi flori de grădină, genţi, portofele, toate lucrate manual.

Cu mărţişoare, tablouri şi felicitări s-au înscris la târg şi doamnle educatoare de la grădiniţa cu program prelungit Rostogol, condusă de dna directoare Elena Popescu, precum şi copii de la şcoala gimnazială din localitatea Jegălia, condusă de dna directoare Cristina Dumitru .

Expoziţia de mărţişoare este cu vânzare.

Concomitent cu târgul de mărţişoare se derulează, tot în cadrul secţiei şi ateliere de lucru cu elevi. Printre ei s-au numărat și două clase ale Școlii Gimnaziale Mircea Vodă Călărași însoțite de doamnele Emilia Scîntei, Elena Vasilescu și Alina Lotrea, alături de care realizarea mărțișoarelor a fost o adevărată bucurie.

Aceştia, îndrumaţi de colectivul secţiei de etnografie, au realizat mărţişoare din fire de bumbac alb şi roşu, pe care le-au oferit în dar mamelor.

De Dragobete, Secţia de Etnografie şi Artă populară a Muzeului Dunării de Jos Călăraşi a fost partenera Centrului cultural Călăraşi la manifestarea Tradiţii şi basme româneşti, prilej care a dat startul obiceiurilor şi tradiţiilor de primăvară.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Ciprian Pandea, președinte interimar PSD: „Este datoria noastră morală să o nominalizăm pe Ștefania Moga pentru a candida la Primăria Lehliu Gară”

Alegerea lui Iulian Iacomi ca deputat în Parlamentul României a vacantat funcția de primar al orașului Lehliu Gară deținută de...

Închide