Dragoș Coman, noul secretar general al PNL Călărași: „Nu m-au speriat niciodată munca și nici autenticitatea propriilor gânduri”

Președintele ales al organizației municipale a PNL Călărași, Daniel Drăgulin, l-a desemnat ieri, în cadrul alegerilor organizației municipale, pe Dragoş Coman în funcţia de secretar general.

Ales viceprimar al municipiului Călăraşi, de către consilierii locali, în iunie 2016, Dragoş Coman ne-a declarat că şi-a manifestat intenția de a accede la această funcție politică pentru că își dorește o implicare directă și activă în organizația PNL Călărași. Acesta mai spune că a fost conștient de responsabilitățile la care se înhamă, dar că întotdeauna a fost o persoană implicată căreia i-au plăcut provocările.

„Dacă ne raportăm la ultimele alegeri parlamentare este o postură nu tocmai favorabilă. Va trebui să redeschidem ușile partidului pentru oamenii ce s-au săturat de stilul tradițional de a face politică. Voi merge și voi discuta cu toți cei care vor să se implice și înțeleg că evoluționismul are la bază munca, libera inițiativă și valorile morale. Este o postură grea, dar nu m-au speriat niciodată munca și nici autenticitatea propriilor gânduri.”, a mai declarat secretarul general al PNL Călărași, Dragoș Coman.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
IPJ Călăraşi recrutează candidaţi pentru instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Călăraşi, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfăşoară în perioada 18 aprilie a.c.-21 iulie a.c., activitatea de...

Închide