Comunicat de presă / Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECOAQUA

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECOAQUA informează că a început implementarea proiectului „Sprijin pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată pentru aria de acoperire a Operatorului Regional în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, în perioada 2014-2020”. Prin acest proiect se vor realiza documentaţiile necesare obţinerii finanţării lucrărilor de investiţie în: Municipiul Călăraşi, Municipiul Olteniţa, Municipiul Urziceni, Oraşul Lehliu – Gară, Oraşul Budeşti, Oraşul Fundulea, Comuna Chirnogi, Comuna Chiselet, Comuna Crivăţ, Comuna Dor Mărunt, Comuna Dorobanţu, Comuna Frumuşani, Comuna Grădiştea, Comuna Independenţa, Comuna Lehliu, Comuna Luica, Comuna Mitreni, Comuna Nana, Comuna Plătăreşti, Comuna Şoldanu, Comuna Spanţov, Comuna Ulmu, Comuna Vasilaţi, Comuna Alexeni, Comuna Coşereni, Comuna Gârbovi, Comuna Grindu, Comuna Ion Roată, Comuna Manasia, Comuna Reviga.

Proiectul este finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional de Infrastuctură Mare şi are o valoare totală de 11 926 122 lei, pentru care Asociaţia, conform Contractului de Finanţare, asigură o cofinanţare de 119 261 lei.

Consultantul selectat prin procesul de achiziţie publică este asocierea Romair Consulting SRL (liderul asocierii), Complex Design SRL, Top Ram Project SRL.

Consultantul, împreună cu operatorul ECOAQUA şi cu Asociaţia vor începe efectuarea de vizite în teren pentru stabilirea datelor primare ce vor sta la baza efectuării studiilor de specialitate. Pentru aceasta, se vor determina: situaţia existentă, nevoile locale, precum şi posibilităţile concrete de realizare a investiţiilor – terenuri pe care se vor construi viitoarele obiective, agenţi economici consumatori de apă şi generatori de apă uzată, posibilităţi de interconectare a serviciilor între două sau mai multe localităţi pentru creşterea eficienţei etc.

De asemenea, Asociaţia este interesată şi să primească oferte, propuneri, sugestii de tehnologii din domeniul alimentării cu apă, canalizării şi epurării, astfel încât să poată propune consultantului o gamă variată de soluţii tehnologice, pe lângă cele pe care consultantul le cunoaşte deja, urmând ca acesta din urmă să aleagă soluţia cea mai bună pentru fiecare localitate în parte.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
ACTE JUSTIFICATIVE pentru obţinerea unei locuinţe ANL în regim de închiriere în municipiul Călăraşi

Cererea de locuinţă se efectuează numai individual şi în nume propriu. Actele pentru obţinerea unei locuinţe (ANL) în regim de...

Închide