CSM CĂLĂRAŞI – CURAJUL DE A FI PRINTRE CEI MAI BUNI

„Fără Sport şi performanţele sportive România va rămâne o cvasi-necunoscută!
Da, rezultatele sportivilor secţiei de Lupte a CSM sunt remarcabile, sunt o certitudine a muncii noastre. Nu am să descriu aici de câtă muncă şi pricepere a fost nevoie pentru a obţine aceste rezultate minunate. Ne-am dorit şi ne dorim foarte mult să demonstrăm că putem, că suntem pe drumul cel bun, iar drumul nostru înspre elita sportului este doar la început. E important să credem cu toţii în nevoia de Performanţă, în Educaţie prin Sport, în afirmarea noastră în întrecerea cu cei mai buni. E o misiune nobilă să îi selectăm, să-i instruim şi să-i încurajăm pe tinerii talentaţi, harnici, curajoşi şi ambiţioşi, dornici să cucerească cele mai înalte culmi, speranţe care, susţinute şi de factorii cu atribuţii, pot ajunge printre cei mai buni din lume. Şi chiar putem, dacă nu să fim cei mai buni, cel puţin să fim printre cei mai buni.” – director CSM Călăraşi, prof. Dumitru Chirilă.

Cele mai bune rezultate ale Secţiei Lupte obţinute în primul semestru al anului 2017

Loc I – Palaghia Mihai – Campionatul Naţional U23, 84kg, 18.02. 2017, Timişoara
Loc II – Apostol Alexandru – Camp Nat U23, 84kg, 18.02. 2017, Timişoara
Loc I – Palaghia Mihai- Campionatul Naţional Juniori, 18-20 ani, 84 kg, 10.04.2017, Craiova
Loc II – Apostol Alexandru, Campionatul Naţional Juniori, 18-20 ani, 55 kg, 10.04.2017, Craiova
Loc IIII – Zainea Matei, Campionatul Naţional Juniori, 18-20 ani, 50 kg, 10.04.2017, Craiova
Şi loc III în Clasamentul Naţional pe cluburi la CN Juniori în baza punctelor acumulate de sportivii participanţi la această finală.

Loc II – Palaghia Mihai, Internaţionalele de Juniori ale României, 12-14.05.2017, Bucureşti
Loc I – Zainea Samuel, Campionatul Naţional de Cadeţi, 46 kg, 11.06.2017, Botoşani
Loc III – Zainea Matei, Campionatul Naţional de Cadeţi, 54 kg, 11.06.2017, Botoşani
Loc III – Ciubotaru Cristel, Campionatul Naţional de Cadeţi, 63 kg, 11.06.2017, Botoşani
Loc III – Deliu Marian, Campionatul Naţional de Cadeţi, 46 kg, 11.06.2017, Botoşani
Şi loc II în Clasamentul pe cluburi la CN Cadeţi.

În perioada 23-25 iunie, Federaţia Română de Lupte a organizat, în localitatea 2Mai-Limanu, Campionatul Naţional Individual, destinat categoriei de vârstă juniori III şi juniori IV. Competiţia, organizată, în premieră, pe plaja 2 Mai, a adunat la start un număr record de copii, peste 500 fete şi băieţi, întrecându-se pentru medalii şi titlul de Campion Naţional.

Loc I – Iordache Antonio, Campionatul Naţional pe plajă, juniori mici, 70 kg, 25.06.2017, Constanţa
Loc I – Simion Alexandra, Campionatul Naţional pe plajă, juniori mici, 35 kg, 25.06.2017, Constanţa
Loc III – Iordache Sorin, Campionatul Naţional pe plajă, juniori mici, 50 kg, 25.06.2017, Constanţa
Loc III – Nedelcu Andreea, Campionatul Naţional pe plajă, juniori mici, 40 kg, 25.06.2017, Constanţa
Loc III – Vasile Florin, Campionatul Naţional pe plajă, juniori mici, 60 kg, 25.06.2017, Constanţa
Şi Loc I în Clasamentul pe cluburi, înaintea CSM Reşita – loc II şi CSS Petroşani-loc III.

Loc I – Palaghia Mihai, Internaţionalele Italiei, Jun, Sassari-Italia, 12-14.05.2017
Loc V – Mocuţa Sorina – Campionatul European Şcolar, iunie 2017, Belgrad
Loc VII – Palaghia Mihai – Campionatele Europene U20, Dortmund-Germania

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Recomandările DSVSA pentru evitarea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioadele caniculare

Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi recomandă populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să respecte câteva măsuri...

Închide