Ediţia a XXV-a, 12-15 August 2017/Ansambluri din 5 țări și 16 ansambluri locale vor participa la Festivalul Internaţional de Folclor „HORA MARE” de anul acesta

Centrul Judeţean de Cultură și Creație Călăraşi, susținut de Consiliul Județean Călărași, organizează în perioada 12 – 15 August 2017, cea de a XXV-a ediție a Festivalului Internaţional de Folclor „Hora Mare”.

În cadrul acestei ediții, șase țări, printre care și România, își vor promova folclorul specific zonei de proveniență, prin programe spectaculoase de muzică și dansuri tradiționale, pregătite special pentru publicul călărășean.

Țările care și-au confirmat participarea în cadrul festivalului sunt:

– Italia cu Ansamblul „Kellarious”

– Slovacia cu Ansamblul „Inovec”

– Muntenegru cu Ansamblul „Danilovgrad”

– Bulgaria cu Ansamblul „Nastroenie”

– Serbia cu Ansamblul „Krusik”

Ca în fiecare an, vor participa la paradă și vor urca pe scena Festivalului de Folclor „Hora Mare” cele mai reprezentative ansambluri din Județul Călărași, promovând astfel folclorul specific zonei Bărăganului:

– „Bărăganul” – aparținând Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași;

– „Brâulețul Dunării“ – aparținând Comunei Grădiștea;

– „Hora“ – aparținând Comunei Independența;

– „Dorulețul“ – aparținând Comunei Vlad Țepeș;

– „Grâușorul“ – aparținând Comunei Jegălia;

– „Mlădițele“ – aparținând Comunei Dichiseni;

– „Unirea“ – aparținând Comunei Unirea ;

– „Dor de dor” – aparținând Comunei Dor Mărunt;

– „Dâlga” – aparținând Comunei Dâlga;

– „Macii Bărăganului” – aparținând Comunei Ciocănești;

– „Mugurelul”- aparținând Comunei Alexandru Odobescu;

– „Ghiocelul junior” – aparținând Palatului Copiilor Călărași;

– „Roseți ” – aparținând Comunei Roseți;

– „Cununița Grâului” – aparținând Comunei Modelu;

– „Borcea” – aparținând Comunei Borcea;

– „Spicul” – aparținând Comunei Dorobanțu;

De asemenea, pentru participarea în cadrul festivalului, Ansamblul folcloric „Bărăganul”, precum și Taraful Folcloric „Bărăganul”, ale Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, pregătesc un program complex, plin de culoare, de dansuri și muzică tradițională autentică.

Programul Festivalului Internațional de Folclor „Hora Mare”

12 August 2017 – ora 18:00 – Parada portului popular pe tronsonul Piața Big – scena parc Dumbrava;

– ora 19:00 – Deschiderea festivalului, parc Dumbrava;

13 – 14 August 2017 – ora 19:00 – ansamblurile invitate precum și cele din județul Călărași vor susține un program de muzică și dansuri tradiționale;

15 August 2017 – program de dansuri la Sărbătoarea „Ziua Marinei”, Parcul Central

– ora 19:00, în parcul Dumbrava, va avea loc festivitatea de încheiere și spectacol folcloric extraordinar, susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu Jiu și Ansamblul folcloric „Bărăganul” aparținând Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

 

 

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Trei zile de distracţie, cu artiști de top, la Zilele Oraşului Lehliu!

Mircea Brândușă. A devenit o tradiţie pentru orașul Lehliu să organizeze, în ultimul weekend din luna iulie, „Zilele oraşului”. Astfel,...

Închide