LUCIAN?

Ca într-un film al fraţilor Lumiere (Sosirea trenului) livada de cireşe de mai se rostogolea şuierând dinspre pieptul dealului dintre vii cu Lucian între ramuri. În dimineaţa de-atunci am avut timp să mă feresc. Apoi l-am aşezat pe Lucian acolo unde îl mai văzusem în iarnă, de Sfântul Mucenic Trifon, desfăcut de Oana şi popa Nicolae, ca un cuc al zăpezilor dintr-un haiku scris acum patru veacuri de poetul japonez Basho Matsuo. (Cu ceva ani în urmă am cunoscut un student al lui Andrei Tarkovski, pictorul Igor Isac, basarabean, i-am făcut şi o expoziţie la Muzeul Agriculturii, şi care păstra un caiet de haikuuri copiate de la maestru).

La ceasurile ştiute căzuse roua şi pe toate crengile cireşilor atârnau picături.

La Ostrov, în Curtea dintre Vii, începuse de la o vreme să se deruleze un film în care timpul apare sub forma unor fapte (banal, veţi spune…). Agăţat de istorie, Lucian apare în secvenţa omului în picioare aşteptând calm la o poartă intrarea într-o curte ca un teasc. Ştie – nu ştie, pare un posibil urmaş al unor turci selgiuchizi, născuţi în şei de bidivii, amestecaţi cu bulgari veniţi de pe Volga, istoviţi de războaiele cu bizantini şi cruciaţi, apoi uitaţi după un prelung exil în Balcani, sfârşit în stepa dobrogeană… K-obadin ?

Nu se ştie ce a fost la scăldătoare, dar peste un an, la luatul moţului, Lucian Ştefan a pus mâna pe o sticlă de vin, apoi pe un diapazon. A treia oară a ezitat între o păpuşă şi un claxon. Timpul i-a confirmat ursita. Cică făcuse o colecţie de sticle, iar sub nucul din curte înjghebase o tejghea de bodegă. O căuta cu temei pe fetiţa din colţul uliţei, care păstra o balalaică de la tatăl ei dus – neîntors pe un şantier aproape de Volga. În alte zile însera la pianina bătrânei învăţătoare care, cu răbdare, îl învăţa notele muzicale.

Lucian va absolvi Conservatorul de muzică din Bucureşti. N-a gândit o clipă că într-o zi va decide mirosurile şi gusturile vinurilor, că pentru asta va lua la pas 30 de kilometri şi 2000 de hectare de pământ. I-ar fi fost mai bine să fie bey şi să tânjească după caravanseraiuri?

Devenit „director general”, Lucian Ştefan Velciu repetă zilnic afirmaţia lui Van Gogh: „datoria este ceva absolut”.Urcă şi coboară, controlează, vinde şi cumpără, „negociază şi implementează”,  răspunde la telefon sau respinge apelurile, mai ales semnează. Nu răspunde la porunci răstite, nu înjură şi (puteţi crede?) nu ţipă. Lucian este departe de dorinţa de a plăcea cuiva în special şi de a fi pe placul cuiva anume. Îi este suficient, cred, că înţelege rostul lucrătorilor din vie.

Din nevoie sufletească exersează la pian. Învăţând ce e creşterea şi devenirea, Lucian pregăteşte în Curtea dintre Vii sau la Mogoşoaia încă un concert. Gândeşte simfonic şi atunci cântă adevărat privind cu nesaţ  Naiada nudă întinsă peste strugurii roşi dintr-un lin de stejar.

E târziu, s-au răcit izvoarele. Lucian şi-a lăsat în cameră costumul strâmt şi prescurtat. Se depărtează de sub coşul de baschet şi catadicseşte să mă strige din cărţi: „Haide să vedem ce-i cu sticla asta!” (Lewis Carrol,  Alice în Țara Minunilor, cap. IV ).

*

Acum patru ani am cunoscut moartea în principiu. La Urgenţe, Lucian a urcat nouă etaje cu vinul de la Ostrov în braţe, de m-au întrebat doctorii cine-i patronul.

Cristian-Ştefan, băiatul lui şi al Oanei, i-a trecut de genunchi. La ultimul botez la care am fost, cu Lucian şi Oana naşi, Cristian a pozat domn, în costum şi cu papion.

*

Scriu în seara de 6 august. Dimineaţă am slujit la Praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sărbătoarea îndumnezeirii firii omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunătăţile veşnice care sunt mai presus de fire.

La biserică am primit pomană din primii ciorchini de struguri desfăcuţi din vie. Soarele îi lipise chipul lui Lucian pe sticla ferestruicii de la proscomidiarul bisericii. Îi fac semn să spunem împreună Rugăciunea la gustarea strugurilor: „Binecuvântează, Doamne, această roadă nouă a viţei, care prin buna întocmire a văzduhului, prin picăturile de ploaie şi prin liniştea vremii, ai binevoit a o aduce la acest ceas al coacerii, şi celor ce vom gusta dintr-însa, să ne fie spre veselie…”

Răzvan Ciucă

6 august 2017, Domeniile Ostrov

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Anunț pierdere

MINISTERUL JUSTIȚIEI OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI Adresa: Călărași, Str, Prelungirea București,...

Închide