Distracție și multă voie bună la prima ediție a „Zilelor Comunei Roseți”

Mircea Brândușă. În comuna Roseți, sâmbătă și duminică (19 și 20 august) a fost mare sărbătoare. Locuitorii, de la cei mai mici la cei mari, au participat la prima ediție a „Zilelor Comunei Roseți”, eveniment prilejuit de împlinirea a 246 de ani de atestare documentară a localității. Programul sărbătorii a cuprins o serie de manifestări religioase, cultural-artistice, sportive și multă voie bună. Iar alături de rosețeni, la eveniment au luat parte și invitați de seamă din localitate, și nu numai, care au ținut să fie alături de primarul Nicolae Râjnoveanu la ceas de sărbătoare.

Localnicii din Roseți au îmbrăcat cu mândrie straiele populare tradiționale, mai ales că este pentru prima dată când se organizează o sărbătoare a satului. Evenimentul a debutat in jurul orei 10 dimineața, odată cu intonarea imnului național al României și cuvântul de deschidere al primarului Nicolae Râjnoveanu.

„Bună ziua, dragi invitați și locuitori ai comunei! Bun venit tuturor! Mă bucur să mă aflu aici în mijlocul dumneavoastră, mă înclin cu toată dragostea și respectul meu de cetățean al acestei localități. Am organizat această sărbătoare pentru a ne întâlni cu locuitorii comunei, să ne bucurăm de realizările noastre, pentru care suntem apreciați la nivel județean și nu numai. Sunt extrem de emoționat în această clipă, la acest ceas de sărbătoare a localității noastre, în calitatea mea de primar al acestei comunități mă străduiesc să duc la bun sfârșit munca pe care mi-am asumat-o și pentru care m-ați mandatat domniile voastre. Împreună avem puterea de a ne face viața mai bună, aici, acum, respectându-ne, conlucrând, împlinindu-ne datoria de oameni. Eu cred într-un viitor demn și puternic pentru comuna noastră, cred în tinerii dinamici, cred în bunii gospodari ai comunei, cred în copiii care azi se ridică din familiile bine rânduite, cred în tot ce putem face, cred că avem potențial de a deveni exemplu, la nivel județean și nu numai. Folosesc această ocazie pentru a transmite tuturor locuitorilor cele mai bune gânduri și mulțumiri pentru sprijinul acordat materializării proiectelor de dezvoltare a comunei, pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o de-a lungul celor 5 mandate de primar. Am pregătit un program special, pentru ca distracția și voia bună să vă însoțească pe tot parcursul celor două zile. Sunt alături de noi la acest eveniment oaspeți de seamă, ai acestui județ, care au ținut să fie prezenți la sărbătoarea noastră. Dumnezeu a înzestrat țara noastră cu toate frumusețile și bunurile necesare, a binecuvântat această țară cu oameni destoinici ce îndeplinesc toate calitățile: deștepți, frumoși, harnici. Avem cele mai frumoase tradiții. Sunt convins că de noi depinde să transmitem generațiilor viitoare, împreună toate aceste binefaceri. Și pentru că nu am amintit numele altor invitați, îl salut pe dl Lascăr, arhitectul județului, cel care m-a sprijinit în realizarea foarte multor proiecte. Tuturor vă doresc multă sănătate, să aveți parte de două zile frumoase, să vă distrați împreună, de zilele comunei noastre. Declar deschise Zilele Comunei! La mulți ani, dragi rosețeni!”.

Imediat, un sobor de 3 preoți din localitate (Ionuț Oprișan, Georgică Bădică și Georgian Șerban) au oficiat o slujbă religioasă. A urmat festivitatea de decernare a unor diplome și certificate aniversare.

Pentru dezvoltarea Administrației Publice Locale Roseți au primit diplome de merit toți consilierii locali, viceprimari și primari care și-au desfășurat activitatea imediat dupa revoluție și până în prezent: Marian Milea, Gheorghe Bădulescu, Ene Neculai, Răducu Popia, Radu Costică, Gheorghe Tănase, Poenaru Tudor, Marian Nanu, Vasile Șișman, Aurelian Echim, Mircea Enache, Daniel Barbu, Niță Răileanu, Ion Râjnoveanu, Gheorghe Savu, Nicolae Cristache, Gică Mihalache, Aurel Nuțu, Alexandru Decu, Gheorghiță Enache, Daniel Chiriță, Dan Dragomir, Marin Stanciu, Dinu Chivulescu, Alexandru Popa, Costică Bogdan, Gheorghe Sburcea, Costel Ivan, Radu Ilie, Ion Tănase, Victoria Oancea, Vasile Ștefan, Radu Paraschiv, Dobre Tudor, Mirela Tudorache, Dedu Catalin, Oprișan Nicolae, Bancu Matei, Mihăilescu Dragoș, Tănase Savin, Oprișan Ștefan, Todorache Marian. Nicolae Râjnoveanu, primarul localității, a primit și domnia sa o astfel de diplomă din partea secretarului Instituției Primăriei, d-na Lavinia Tănase.

Decanul de vârstă, Gheorghe Bădulescu (92 ani) și totodată autorul monografiei comunei Roseți, a adresat locuitorilor următorul mesaj: „Dragi consăteni, sunt onorat și extrem de emoționat să mă aflu azi, aici, în fața dumneavoastră. Pentru ce sărbătoare a pregătit Primăria, în frunte cu primarul Râjnoveanu, un băiat deștept, nu am decât cuvinte de mulțumire și de asemeni îi felicit. Puțini dintre dumneavoastră cunosc faptul că înainte de revoluție, comuna noastră, Roseți, avea un statut special. Era considerată comuna cu cel mai înalt grad de cultură și cu cele mai performante școli din județul Ialomița, fiind de departe cu mult peste cele din Călărași. De aceea, tot ce se organiza la nivel de județ, din punct de vedere cultural și educațional era la Roseți. Din ceea ce am constatat în timp, de când primar este Nicolae Râjnoveanu, sunt foarte mulțumit de proiectele realizate. De aceea, vă rog să uităm trecutul și să construim viitorul! La mulți ani tuturor!”.

Pentru efortul depus în asigurarea sănătății locuitorilor și pentru contribuția deosebită în desfășurarea actului educațional, în semn de respect și prețuire, au primit diplome de merit toți medicii, învățătorii și profesorii din localitate.

16 familii care anul acesta sărbătoresc 50 de ani de căsătorie au primit certificate aniversare cu următorul mesaj din partea primarului Râjnoveanu: „Dragostea este liantul dintre prezent și trecut, dintre nou și vechi. Cu ajutorul ei ați reușit să treceți peste toate problemele și să dăinuiți în timp. Iubirea vă dă forța necesară de a descoperi viitorul. Dumneavoastră sunteți un bun exemplu pentru tineri și de aceea primăria comunei Roseți vă urează sănătate, fericire și un sincer La Mulți Ani!” Nici gospodarii fruntași ai localității nu au fost uitați de primarul Râjnoveanu, 93 dintre locuitori primind diplome de apreciere pentru contribuiția personală la înfrumusețarea localității prin amenajarea domeniului public din fața gospodăriilor lor.

Sărbătoarea a continuat cu programul artistic prezentat de elevii Școlii Gimnaziale „Iancu Roseti”, după care, la ora 14, pe stadionul comunal, în urma desfășurării unor competiţii sportive (atletism, fotbal, concursuri specifice), primăria Roseți, prin Nicolae Râjnoveanu, a înmânat premiile câștigătorilor.

Muzica și voia bună au fost ingredientele principale pe parcursul întregii zile de sâmbătă la Roseți. Pe scena construită special pentru acest eveniment, amplasată în parcul central al localității, începând cu ora 16 au evoluat, rând pe rând, Ansamblul Folcloric „Roseți”și alte ansambluri de dansuri populare invitate. Începând cu ora 18 au început sî sosească învitații primarului Râjnoveanu care nu s-au sfiit să se prindă într-o horă românească.

La ora 19, primarul Râjnoveanu a urcat pe scenă și a transmis locuitorilor următorul mesaj: „Cu căldură și emoție în glas, vă spun bun venit tuturor! Distinși invitați, dragii mei rosețeni! La mulți ani, astăzi, la ziua comunei Roseți! Doresc să vă mulțumesc dumneavoastră, locuitorilor din Roseți pentru faptul că ați avut încredere în mine, în proiectele, gândurile și acțiunile pe care le-am elaborat de-a lungul anilor sau pe care le am în derulare. Și, credeți-mă, a fost dorința dumneavoastră să fim împreună și în acest mandat. Așa cum am arătat în precedentele mandate, nu vă voi dezamăgi nici în acesta și vom continua să facem lucruri frumoase și importante în comuna în care trăim cu toții. Fața întregii localități s-a schimbat mult în bine, deja ați observat că principalele străzi de interes public au fost asfaltate. Avem apă, avem canalizare și în curând vom implementa încă două proiecte câștigate prin P.N.D.L. având ca obiectiv „Reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale Iancu Roseti” și „Modernizare drumuri de interes local”. Un alt proiect așteaptă aprobare pentru finanțare prin P.N.D.R. ce vizează extinderea rețelei de canalizare și modernizarea și reabilitarea rețelei de apă. Fiind o zi de mare bucurie am să las la o parte problemele economice și administrative și am să vă spun că mă bucur sincer de faptul că am avut această idee de a începe și în localitatea noastră acest obicei de a serba Ziua Comunei. Îmi dau foarte bine seama că în aceste zile întrega comunitate este în comuniune. Doar la zile de sărbătoare ne mai putem aduna cu toții alături de oaspeții dragi, să ne bucurăm de părțile frumoase ale vieții și să uităm de cele mai puțin plăcute. Sunt fericit că mă aflu în mijlocul dumneavoastră, al tuturor ce sunt aici de față și al celor ce vor veni mai târziu să petrecem clipe minunate în compania muzicii și a bunei dispoziții. Este dreptul nostru să ne mândrim cu toții că suntem cea mai puternică comuniune rurală a județului Călărași, fără sate componente, că suntem vestiți pentru hărnicia noastră, pentru frumusețea gospodăriilor noastre, pentru inteligența copiilor noștri care ne poartă numele cu cinste peste mări și țări. Lăsând la o parte modestia, ne bucurăm că localitatea noastră este din ce mai cunoscută atât în țară cât și peste hotare prin faptele, acțiunile și spiritul de rosețean al fiilor satului nostru cu care ne mândrim și cărora le mulțumim. Vă urez distracție plăcută!”

Primarul Râjnoveanu i-a rugat pe invitații prezenți să urce pe scenă pentru a se adresa locuitorilor.

Roxana Pațurcă, senator: „Mulțumesc din suflet și pentru prezentare, d-le primar și într-adevăr mă simt onorată să fiu astăzi aici alături de dvs. la o zi de sărbătoare în premieră pentru locuitorii comunei Roseți. Dar așa cum îi stă bine unui primar gospodar, întâi munca și apoi distracția. Ca dovadă stau proiectele pe care dl. primar le-a implementat în localitatea dvs., dovadă stă păstrarea tradițiilor. Felicitări pentru toate realizările. Dragii mei colegi, dragi prieteni, că așa vă consider, dvs. mi-ați dat încredere în acest mandat de senator. Eu vă mulțumesc, vă mulțumesc tuturor, promit că tot ce-mi stă în putință voi face, să nu vă dezamăgesc și nu uit de unde am plecat. De aici, din Călărași, din rândul dvs., din provincie, alături de oamenii aceștia minunați care astăzi mă ascultă. Tot ce-mi va sta în putință, prin inițiativele legislative pe care le voi susține în Parlament alături de colegi pentru tot ce înseamnă păstrarea tradițiilor dar și dezvoltarea fiecărei localități. Vreau să vă urez încă o dată un sincer La mulți ani, să vă doresc petrecere frumoasă cu voie bună, cu dragoste și să trăim în armonie. Mulțumesc!”

Toza Tașcu, director Registrul Comerțului: „Bună ziua! Voi începe prin a vă mulțumi pentru invitația de a participa la această mare sărbătoare în premieră, dar o sărbătoare pe care o meritați din plin. Este o localitate frumoasă cu oameni frumoși și m-am bucurat din tot sufletul și am ținut să fiu alături la sărbătoarea dvs.. În ceea ce mă privește, întotdeauna veți bate la o ușă deschisă și vă asigur de tot sprijinul meu atâta cât poate fi dat. Petrecere frumoasă și toate cele bune!”

Ninel Țifrea, director ANAF: „Vreau să salut și eu locuitorii comunei Roseți. Eu sunt născut la vreo 2 km de aici, în comuna Radu Negru, din păcate această comună nu mai există. Ca director al finanțelor zic că am pus și eu umărul la tot ce s-a realizat aici, prin rezolvarea unor probleme pe care le întâmpinat dl Râjnoveanu și într-adevăr eu i-am zis că mai trebuie vreo două mandate ca să ducă la capăt ce a început. Aș vrea să-l felicit sincer, și pe dvs. în același timp, pentru că ați făcut din Roseți o localitate frumoasă. La mulți ani pentru această zi și la finanțe sper să fie bani să vă ajutăm în continuare. Vă mulțumesc mult de tot!”.

Marius Cojocaru, Primar Cuza Vodă: „Mulțumesc, d-le primar. Bună seara locuitorilor comunei Roseți. Vreau să vă felicit d-le primar că sunteți printre primarii cu cele mai cu multe mandate din județul Călărași, cu multe realizări și aș vrea să o țineți tot așa. Mult succes în continuare. Vreau să vă spun La mulți ani și petrecere frumoasă!”.

Nicolae Pandea, Primar Ștefan Cel Mare: „Mulțumesc pentru laude d-le primar. Eu în primul rând vreau să vă felicit pe dvs. locuitorii din Roseți pentru că l-ați ales pe acest domn primar. Să-l alegeți în continuare pentru că într-adevăr este una dintre comunele cu foarte, foarte multe realizări. Chiar dacă așa cum spunea și dânsul, este prima dată când face Ziua Comunei, când organizează această sărbătoare, probabil că dânsul a așteptat să aibă cât mai multe realizări și mai multe mandate ca să poată organiza această sărbătoare. Îi doresc în continuare putere de muncă și sănătate maximă. Noi am fost întotdeauna tovarăși și la muncă și la proiecte și acum suntem și la sărbătoare. Încă o dată, La mulți ani!

George Iacob, Prefect Călărași: „Mulțumesc, d-le primar, bună seara tuturor! Sunt bucuros să particip astăzi alături de dvs. la cea mai importantă zi din an din comunitatea dvs. Nu este prima oară când particip la evenimente organizate de dl primar. Vă felicit pentru tot ceea ce ați realizat împreună și pentru proiectele la care vă gândiți. Despre dl primar pot spune următorul lucru: nu pleacă din sediul unei instituții până nu-și rezolvă problema și acea problemă este a dvs., a comunității Roseți. O ultimă caracterizare pe care o am de făcut în ceea ce-l privește, a spune în felul următor: Nicolae Râjnoveanu – primar P.S.D. #REZIST. Vă mulțumesc! La mulți și binecuvântați ani!

Vasile Iliuță, Președinte CJC: Mulțumesc, d-le primar Râjnoveanu. Vreau să vă salut pe toți, mulțumesc pentru invitație. Salut pe d-na senator, domnii directori, dl director Tase, dl director Țifrea, d-le ministru secretar de stat, avem o onoare mare astăzi, avem un ministru secretar de stat, nu l-a prezentat corect dl primar Râjnoveanu. Ministrul secretar de stat e din Călărași. E o mare onoare că suntem cu toți aici. Călărașiul se dezvoltă. Sunt fostul primar al comunei Vâlcelele, am fost un mandat parlamentar și sunt astăzi președinte de Consiliu Județean. Să știți că n-am dorit să vin în rândurile dvs. până n-am vizitat comuna. Am fost în sat, am făcut o vizită să văd ce s-a realizat. Comuna Roseți nu mai e o comună rurală, aproape că devine urbană, o facem metropolitană legând-o de Călărași și cred că e frumos. E frumos că ați reușit. Vă felicit, d-le primar, pentru câte lucruri frumoase am văzut astăzi în comuna Roseți. Mi-aș dori ca în toate localitățile județului Călărași să găsesc aceste realizări. Aici avem și colegi primari care pot să ia exemplu de la ce s-a realizat în Roseți. Vă felicit și vă spun atât: sper să nu scăpăm de dvs., să ne mai viermuiți în câteva mandate, nu? La mulți ani, Roseți și felicitări pentru ziua comunei Roseți!”

Ciprian Pandea, Ministru Secretar de Stat: „D-le primar, mulțumesc mult pentru prezentare. O să vă rog să veniți lângă mine. Și haideți să vă spun de ce? Astăzi am fost la București, că tot spunea dl președinte al Consiliului Județean, ministru secretar de stat. Am fost la ziua unui ministru, dar n-am stat mai mult de 2 ore pentru că știam că este ziua comunei unui prieten primar. Dincolo de faptul că este prieten primar, este un om de la care eu personal am învățat foarte multe. Atât politic cât și în ceea ce privește perseverența oamenilor. Să știți că această comună, comuna dvs., este din punctul meu de vedere cea mai frumoasă comună din județ. Și vă spune unul care locuiește la sat. În continuare locuiesc la Ștefan cel Mare și mă mândresc cu lucrul ăsta. Dar să știți că o spun cu un mic regret, comuna Roseți este din punctul meu de vedere cea mai frumoasă comună. Și nu am cum să nu spun că mi-aș dori ca și Municipiul Călărași să aibă cel puțin jumătate din străzile care există în comuna Roseți. Trebuie să fiți mândri de lucrul ăsta. Astăzi este ziua dvs. și trebuie să fiți mândri, dar astăzi este o zi importantă și pentru dl primar pentru că în sfârșit, dânsul a înțeles că în afară de muncă trebuie ca oamenii să se și bucure, să se și distreze. Și pentru asta trebuie să știți că merită aplauze. Și să știți că nu-l lăsăm, în 2020, o să candideze, fie că vrea, fie că nu vrea! La mulți ani!”

Odată terminate aceste alocuțiuni a început mult așteptatul program artistic. DJ Jungle (hituri mixate), Hangițele (muzică etno-dance), Geanina Manea (muzică populară), Silvana Rîciu (muzică populară), Petrică Mîțu Stoian (muzică populară) și Andreea Antonescu (muzică dance) au oferit celor aproape 1000 de oameni recitaluri de excepție. Duminică, în cea de a doua  zi de sărbătoare a comunei Roseți, începând cu ora 9 au avut loc activități distractive pentru copii.

La ora 17.45, primarul Nicolae Râjnoveanu a urcat din nou pe scenă și le-a transmis celor prezenți multă voie bună. Programul artistic a fost deschis în jurul orei 18 cu muzică etno-dance oferit de Șogorițele. Mult aşteptatul spectacol de muzică populară a adus în scenă o serie de artişti consacrați ai folclorului românesc printre care: Florica Jinga, Ștefania Rareș, Elena Merișoreanu, Like Chocolate. Matteo a oferi sutelelor de fani veniţi în mod special să îl asculte şi să îl aplaude la scenă deschisă, un recital exceptional de muzică dance. Prima ediţie a Zilelor Comunei Roseți s-a încheiat cu un splendid foc de artificii care a luminat cerul comunei preț de câteva minute.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Sfinţii martiri Brâncoveni, cinstiţi în eparhia Sloboziei şi Călăraşilor, la Chirnogi!

Mircea Brândușă. Această zi de mare praznic, zi de tristeţe pentru sângeroasa şi nemaivăzuta jertfă a unui conducător de ţară...

Închide