La mijlocul lunii august, Comuna Borcea s-a aflat în sărbătoare

Mircea Brândușă. Cu un edil tânăr, Aniel Nedelcu, aflat la al doilea mandat, dornic să impulsioneze lucrurile şi să schimbe faţa localităţii, împreună cu consiliul local, sâmbătă și duminică (12 și 13 august) locuitorii din comuna Borcea au avut parte de o mulţime de surprize, cu prilejul celei de-a X-a ediţii a Zilei Comunei Borcea, a VI-a de când primar este Aniel Nedelcu. Manifestările au început încă de sâmbătă dimineaţă, cu o serie de competiţii sportive, la care localnicii, dar şi oameni din comunele învecinate s-au putut delecta sau chiar participa.

După amiază, echipele de fotbal Agricola Borcea (nou promovată în liga 3) şi Spicul Roseți au disputat un joc amical încheiat cu victoria gazdelor, 5-3, după ce la pauză oaspeții conduceau surprinzător cu 3-0, prilej cu care a fost prezentat și lotul echipei pentru noul campionat.

De altfel, echipa pregătită de Virgi Bogatu a reușit marți, 22 august, un rezultat excepțional: 2-0 în Cupa României, cu Axiopolis Cernavodă.

„Consider că fiecare comunitate are propria identitate, definită prin patrimoniul material şi cultural, obiceiuri şi tradiţii, dar şi valoarea morală a locuitorilor săi. Noi, cei care gestionăm vremelnic destinele unei comunităţi, avem datoria morală de a păstra tradiţiile culturale, de a le conserva şi transmite generaţiilor următoare. Cred că Zilele Comunei reprezintă buletinul de identitate al unei localităţi şi mă voi strădui ca în fiecare an să sărbătorim Zilele Comunei Borcea, oferind locuitorilor un prilej de bucurie şi întalniri cu artişti şi interpreţi îndrăgiţi. Vreau să vă spun că reuşita organizării acestui eveniment deosebit în viaţa comunei se datorează implicării întregii comunităţi, Consiliului Local şi echipei din primărie, cărora le mulțumesc. În acelaşi timp, doresc să mulţumesc şi sponsorilor, societăţilor de pe raza comunei care au răspuns prezent şi care şi-au adus contribuţia la organizarea acestei manifestări”, a precizat primarul Aniel Nedelcu.

Evenimentul în sine a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți din localitate. Cum însă nu poate fi sărbătoare fără cântec, joc şi voie bună, în prima zi a fost organizat un spectacol folcloric cu artişti consacraţi, precedat de un program artistic la care au participat artiști locali și Ansambluri Folclorice zonale. Aurora și Săndel Mihai și Mariana Ionescu Căpitănescu (aceasta l-a invitat pe scenă pe dl primar Aniel Nedelcu și i-a dedicat în exclusivitate un cântec – „Și primar și împărat”) i-au încântat apoi pe cei prezenţi cu repertoriul lor şi au reuşit să-i ridice la hore. Finalul spectacolului a adus pe scenă un invitat special, Nicu Paleru, care a smuls ropote de aplauze de la cei peste 2000 de oameni prezenți, prin prestația sa artistică. Ziua de duminică a fost una cu adevărat specială prin faptul că în jurul orei 22, Aniel Nedelcu a primit vizita dlui Ludovic Orban, președinte PNL. Domnia sa a fost însoțit de o numeroasă delegație din care nu au lipsit Daniel Drăgulin, Vasile Iliuță, Valentin Barbu, Marian Dinulescu, Valentin Deculescu. O dată ajunși în locația (stadionul a fost menajat pentru meciurile de fotbal) unde a fost organizat acest eveniment, politicienii au fost întâmpinați de localnici.

Până atunci, în prima parte a programului artistic au evoluat, pe lângă ansamblurile folclorice zonale: Sânzienele, Aurel Moldoveanu și Radu Ille care au reuşit să emoţioneze şi să reamintescă multora cât de frumoasă este viața.

Cea de a doua parte a programului artistic a fost dedicat tinerilor, Nick (N&D) și Lidia Buble oferind recitaluri de excepție din muzica etno – dance. Fix la ora 1 noaptea, manifestațiile dedicate Zilelor Comunei Borcea s-au încheiat cu un magnific foc de artificii care a durat aproape 10 minute.

„Faţă de anul trecut, acum am diversificat activităţile din cadrul acestui eveniment, reuşind să organizăm, în afara spectacolului artistic, şi întreceri sportive care s-au bucurat de o participare bună, iar câştigătorii au fost premiaţi, cu sprijinul sponsorilor. Ne-am străduit să fie un spectacol deosebit, ne-au vizitat oaspeți de seamă și solişti de marcă din showbiz-ul românesc, iar promisiunea este că vom continua să organizăm acest eveniment”, a mai declarat Aniel Nedelcu, primarul comunei Borcea.

Dar, într-o comunitate nu poate fi doar sărbătoare, pentru că oamenii au nevoie de condiţii bune de trai, de infrastructură, pentru a se putea bucura. Tocmai de aceea, având experienţa căpătată în primul mandat, primarul din Borcea, Aniel Nedelcu, a pus lucrurile în mişcare. Astfel, a obținut prin PNDL 2017 – 2020, proiecte de o mare importanță pentru viitorul comunei Borcea. „Ce-mi doresc eu? Vreau să aduc comuna Borcea acolo unde îi este locul şi unde merită oamenii care trăiesc aici – între primele din Călărași, pentru că se poate. Ne ocupăm de infrastructură în primul rând, astfel ca oamenii să simtă că fac parte dintr-o comunitate europeană, aşa că încercăm să atragem fonduri europene pentru dezvoltare. Și sunt convins că vom reuşi”, a punctat Aniel Nedelcu.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Dan Alexa este noul tehnician al echipei de pe malul Borcei!

Fostul antrenor al echipei din Liga 1, Concordia Chiajna, Dan Alexa, a semnat un contract pe 1 an de zile,...

Închide