Constantin Tudor, inspector general şcolar: „M-au executat mişeleşte!”

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi, prof. Constantin Tudor, a fost revocat din funcţie, vineri, 18 august, imputându-i-se trei situaţii pe care nu le-ar fi dus la îndeplinire, în baza unui raport pe care acesta l-a catalogat drept o mizerie. Tudor a declarat că este vorba clar de o răzbunare politică, pentru că nu s-a cocoşat în faţa PSD. Senatorul Roxana Paţurcă ar sta, conform declaraţiilor acestuia, în spatele schimbării sale, iar Consiliul Judeţean a răspuns la o comandă politică printr-o adresă trimisă Ministerului chiar în ziua revocării.

Constantin Tudor mai spune că, uitându-se mai atent în contractul său de management, a descoperit o eroare care face ca acesta să fie nul de drept, astfel că nu poate fi revocat. În data de 25.03.2015 a fost semnat Ordinul 3506 privind numirea sa ca inspector general, în baza căruia trebuia să se încheie contractul de management. În aceeaşi zi, anterior, a mai fost eliberat un ordin, nr. 3498, prin care a fost eliberat din funcţia de inspector şcolar general adjunct. Numai că, contractul de management s-a întocmit în baza ordinului 3498, privind eliberarea sa din funcţia de inspector adjunct şi nu a celui de numire în funcţia de inspector general. Acest aspect va fi atacat în contencios, deoarece ar fi nul de drept în opinia lui Tudor.

Inspectorul general afirmă că toate cele trei situaţii imputate nu constituie nici pe departe o încălcare gravă a contractului, iar pe de altă parte, în prealabil, trebuia transmisă o notificare cu 15 zile înainte, timp în care să existe posibilitatea de a se apăra, însă notificarea a venit odată cu revocarea. Astfel, acesta consideră că a fost „executat”, fără să se verfice documentele la care se face referire.

Participarea, în 2015, la concursul pentru inspector general, pe care l-a câştigat, a făcut-o împotriva voinţei PSD, partid care nu l-a mai dorit, deoarece, spune acesta, nu voia să înconvoaie. Faptul că a fost schimbat sau că trebuia schimbat îl înţelege, nu înţelege însă de ce nu a fost chemat la minister să i se transmită acest lucru personal, ţinându-se cont de activitatea de 7 ani şi jumătate în inspectorat.

Tudor a prezentat motivele pentru care a fost schimbat, arătând documente care, după părerea sa, contrazic raportul ministerului, şi consideră că nu s-a făcut altceva decât să se caute nod în papură

„Vineri noaptea, târziu, prin fax, 13 inspectori generali din ţară au fost revocaţi din funcţie ca urmare a unor grave încălcări a contractului de management. Şi nu a mai suportat amânare această problemă şi a trebuit atunci noaptea târziu să fim schimbaţi. De ce vineri şi de ce noaptea târziu? Că vine weekendul şi în weekend lumea, de regulă, are alte preocupări decât fărădelegile unora din administraţie. Mă simt lezat în demnitatea mea de om. Toate cele trei capete de acuzare pe baza cărora zice-se că am încălcat grav… să vedeţi ce am încălcat, un document nul. Să vedeţi cine greşeşte şi cine vânează greşeli. M-am trezit schimbat din funcţie, pe ce motive?

Unu, că nu am trimis, onor ministerului, raportul public privind starea învăţământului pe anul şcolar 2015-2016, raport public ce se găseşte pe site-ul Inspectoratului Şcolar din octombrie 2016, de când a fost aprobat în condiţiile prevăzute de lege, un document la care mass-media locală a avut şi are acces. Este şi acum postat pe site, se poate vedea data când a fost postat şi prezentat în şedinţă publică cu directorii. Deci, dacă un document public îţi mai poate fi imputat că nu l-ai trimis domnului ministru personal, ca să facă dânsul 42 de rapoarte, eu nu ştiu ce se mai întâmplă în ţara aceasta…

Mi se impută, de asemenea, încălcarea articolului 20 din contract care spune că inspectorul şcolar general trimite ministerului situaţii statistice şi alte materiale, atenţie, la termenele solicitate. Aşa scrie în contract. Precizez că anul trecut, la ISJ Călăraşi şi la toate inspectoratele şcolare din ţară, nu a sosit nicio adresă prin care să ni se ceară să înaintăm ministerului raportul privind starea învăţământului pe anul 2015-2016. Precizez că şi eu, ca şi alţi colegi din ţară, anul trecut am trimis un raport argumentativ privind activitatea desfăşurată de ISJ Călăraşi şi de mine în calitate de inspector general în anul şcolar 2015-2016. Un document de 14 pagini, cu documente însoţitoare pe un DVD la vreo 2.000 de pagini, inclusiv raportul privind starea învăţământului pe anul şcolar 2014-2015. Acest raport a constituit baza pentru care eu am fost apreciat anul trecut cu calificativul „Foarte bine”. Şi acum îmi impuţi că nu am informat ministerul cu starea învăţământului pe 2015-2016 pe care m-ai evaluat şi mi-ai dat „Foarte bine”.

Al doilea motiv de schimbare. Recent, acum o lună, am primit de la serviciul de audit din minister o solicitare ca la nivelul compartimentului audit din ISJ, din toate ISJ-urile, să se facă un raport de audit pe management. În adresa de înaintare se spunea aşa: să trimitem prin fax şi pe email, până pe data de 20 a lunii. Pe data de 20, la ora 14:08, acest raport semnat de mine, cu adresă de înaintare, a plecat pe e-mail. Acum, mi se impută că nu l-am pus pe fax. Mai mult decât atât, e o mare minciună că acest raport nu a fost trimis ministerului, când dovada este aici.”

Tudor acuză Consiliul Judeţean că a răspuns la comanda politică a PSD pentru a fi revocat

„Şi acum cu Consiliul Judeţean, a treia imputare. Primele două motive sunt şablon, în toate cele 13 judeţe, nu s-a trimis raportul privind starea învăţământului şi nu auditul. Diferă doar punctul trei, fiecare unde a avut, să spunem, un punct slab, unii la prefecturi, alţii nu şi-au pus pe site declaraţia de avere… Apropo, nu o are nici ministrul, verificaţi… şi e de o lună şi ceva acolo. Sau la mine, o adresă, celebra adresă de acum, 12.990, culmea din 18.08.2017. Ia uitaţi-vă ce analiză au făcut ei în două săptămâni la Bucureşti, dacă adresa Consiliului Judeţean Călăraşi era din 18.08.2017, adică de vineri. Cu ce o fi ajuns la Bucureşti, cine a trimis-o prin fax la cine, o să vedem. E vinovat Tudor Constantin că a încălcat articolul 27 din contractul de management care spune: să colaboreze cu autorităţile publice locale, la nivel judeţean pentru buna desfăşurare a activităţii. Adresa semnată de managerul public Marius Fulga spune că în judeţ sunt probleme cu cornul şi laptele, că s-au făcut mai multe sesizări şi că totuşi anexele 8, 9 nu sunt corect întocmite de către o parte din unităţile şcolare şi că s-a adresat inspectoratului şi că situaţia nu s-a ameliorat. Culmea, această adresă venise la inspectorat în această perioadă, cred că la începutul lunii iulie, eu eram în concediu legal de odihnă, adresa a primit-o doamna Caraion, pe care s-a pus rezoluţia, doamna Tuţă este un inspector şcolar care răspunde de Programul „Lapte şi corn” pe judeţ şi dânsa a făcut adrese către şcoli: „uite ce ne spune Consiliul Judeţean, vă rugăm, luaţi măsuri şi îndreptaţi”. (…) Noi sprijinim CJ în aplicarea programului lapte şi corn, dar nu e obligaţia noastră să urmărim completarea anexelor respective. (…) Consiliul Judeţean a trimis la comandă politică adresa la minister. Această adresă nu s-a transmis niciodată la minister, aceasta ajunge doar la ISJ, acum s-a trimis pentru prima dată, la comandă politică. (…) Şi pentru asta dai jos un inspector şcolar general, că a încălcat grav contractul de management, atenţie… GRAV. Deci astea sunt cele trei mari, să spunem găselniţe.

„PSD şi, în special, senatorul Roxana Paţurcă, şi-au dorit plecarea mea”

Este o încercare mai veche de a fi îndepărtat din funcţie, mi s-a transmis acest lucru. Dacă nu mă înşel, în aprilie sau mai a avut loc o şedinţă la PSD, nu ştiu la ce nivel… şi că Tudor trebuie să plece şi dacă nu pleacă se aranjează la Minister, o să vină o poteră şi tot o să îl  facă să plece. Când mi-au spus aceste lucruri, vă spun la modul cel mai sincer, că am luat în serios avertismentul, pentru că se întîmplase la fel la Ialomiţa, unde potera fusese. Mi-am chemat colegii, le-am spus… hai să vedem ce nu avem pus la punct… Pe unde munceşti mai apare una, alta… Ne-am pregătit, eram convins că dacă vine o echipă, normal că o găsi ceva. Dar s-a transmis că şi-a pus Tudor la punct lucrurile… hai să găsim altceva. Şi s-a găsit această invenţie.

(…) Neînţelegerile (n.r. cu Roxana Paţurcă) au început de când a plecat de aici (n.r. din ISJ), pentru că nu avea condiţiile legale să ocupe funcţia de inspector şcolar, şi aşa a stat doi ani fără condiţii legale de a ocupa postul, pentru că nu avea gradul 1. A fost un control atunci de la minister dar a rămas aşa… Asta a fost atunci şi acum vă spun şi direct de unde s-a pornit ura ei pe mine, că e ură. În toamna anului 2016, în momentul în care ea a fost candidată pentru funcţia de senator, a venit la mine în birou şi mi-a cerut, cu influenţa mea, să o sprijin în campania electorală. Şi i-am spus prieteneşte: Roxana, ştii de ce m-am autosuspendat din PSD, pentru că voiam să protejez partidul, că ştii ce scandal am avut cu un deputat (n.r. Aurel Niculae) care spunea că eu ce fac aici, fac în numele PSD-ului. A cerut să vină o echipă de la minister să mă evalueze. Şi atunci, m-am dus pe 8 martie 2016, trăia răposatul Cristodor, i-am spus despre ce este vorba şi m-am autosuspendat din PSD. I-am spus acest lucru: nu pot să implic şcoala în aşa ceva. S-a mai făcut după aceea o provocare pe numele meu vizavi de o întrunire, seara târziu, la Frăsinet, a candidaţilor de la PNL, că pasămite Tudor a fost orchestratorul acelei întâlniri şi convocării unor directori din şcoli. Fals! A fost o provocare, a fost tentativa unor salariaţi de la CCD. Am tăria şi responsabilitatea afirmaţiilor mele. Acest lucru i l-am spus şi ei atunci şi bineînţeles că am refuzat-o şi imaginaţi-vă ce a urmat. (…) Vor să aducă pe cineva pe care să-l poată manipula. Eu aşa ştiu… că Elena Mihăilescu vine în locul meu. Eu m-aş bucura să vină Elena inspector general, că nu este un tânăr care să nu aibă ambiţie şi să nu ştie ce să facă. Cu o singură condiţie: să o lase pe naşa acolo unde este, în Senatul României, nu să o aducă pe naşa în ISJ.”

Toţi cei 13 inspectori şcolari revocaţi vor semna o plângere penală comună

„Toţi 13 ne-am aliat şi vom avea acţiuni comune. Plângere penală semnată de toţi 13 pentru abuz în serviciu. Eu am şi altceva… pentru neglijenţă în serviciu. Vom trimite constestaţia legală pe procedură prealabilă prin care cerem revocarea acestei mizerii de către cei care au comis-o. Fac această procedură ca să pot să merg în instanţă, eu oricum voi merge în contencios. Îi voi obliga oricum să dea un alt ordin, pentru că aşa cum o să vedeţi, începând de la data de 31 august 2017, conform legii, având vârsta standard de pensionare, am cerut încetarea de drept a contractului de muncă. Asta nu înseamnă că nu mă duc mai departe în instanţă împreună cu toţi colegii şi la vremea respectivă vom cere ceea ce considerăm că trebuie să primim. ”

„Pe mine nu m-a chemat nimeni, nici de la PSD şi nici de la Minister să îmi spună prieteneşte şi corect. Aş fi înţeles, dar s-a lucrat mişeleşte. Şi zău că te doare când vezi atâta mizerie şi ură. O să cer eliberarea de drept în vederea pensionării. Dacă instanţa va decide să mă întorc, decizia mă repune în drepturile de care am fost lezat.”, a concluzionat Tudor.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
A început asfaltarea şoselei de Rocadă

  Miercuri, 23 august, au început lucrările de asfaltare ale Şoselei de Rocadă a municipiului Călăraşi (între DN21 şi strada...

Închide