Călărași/Procesiune cu Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dragomirna, în perioada 8-10 septembrie

În perioada 08 – 10 septembrie 2017, cu arhiereasca binecuvântare și implicare a Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Protopopiatul Călărași, în colaborare cu Primăria Municipiului Călărași, organizează o procesiune cu Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dragomirna, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Calendarul evenimentelor se va desfăşura după următorul program:

Vineri, 08 septembrie 2017:

La ora 17:00, va avea loc primirea Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dragomirna la Intersecția cu Strada Nicolae Titulescu – strada București – de către Preasfințitul Părinte VINCENȚIU, apoi delegația Arhierească împreună cu soborul de preoţi şi credincioşii vor pleca într-o procesiune pe ruta Strada Nicolae Titulescu – strada București până la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Volna, unde Icoana Maicii Domnului va fi depusă într-un baldachin în curtea sfântului lăcaş.

De la ora 19:00 – Acatistul Maicii Domnului, slujba Vecerniei Priveghere și Taina Sfântului Maslu.

Sâmbătă, 09 septembrie 2017:

De la ora 07:00 – 10:00 –  Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie.

De la ora 18:00 – slujba Vecerniei și Acatistul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu.

Duminică, 10 septembrie 2017:

Începând cu ora 09:00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, alături de un ales sobor de preoți și diaconi.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dragomirna, va rămâne spre închinare până duminică, 10 septembrie 2017, ora 15:00, când delegația va pleca din Municipiul Călărași.

Între reprezentările Maicii Domnului, la Mănăstirea Dragomirna se află această icoană făcătoare de minuni și mare ajutătoare celor care sunt în neputință sufletească și trupească.

O caracteristică a acestei icoane este faptul că privitorul are senzaţia sau certitudinea, depinde de starea sufletească în care se află atunci când o priveşte din faţă, că Maica Domnului îşi aţinteşte ochii asupra lui.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Consiliul Județean și Poliția Rutieră vor verifica transportatorii de pe raza județului Călărași

În urma protocolului încheiat în data de 10.02.2017 între Consiliul Judeţean şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Călăraşi, cuprinzând modul...

Închide