La propunerea consilierului PSD George Chiriță, la începutul ședințelor CJ Călărași, se va intona imnul de stat

În cadrul ședinței de miercuri, 30 august a.c., consilierii județeni au votat în unanimitate amendamentul consilierului PSD George Chiriță care propunea ca la începutul fiecărei ședințe de Consiliu Județean să se intoneze imnul de stat al României. Chiriță ne-a declarat că în marea majoritate a consiliilor județene din țară se procedează astfel, mai puțin la Călărași.

În altă ordine de idei, cele trei proiecte de patrimoniu, aflate pe ordinea de zi, care necesitau votul a două treimi din consilierii județeni, nu au trecut, social democrații votând împotrivă. Acestea sunt:

Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 112/2017 privind transmiterea unor bunuri, aflate în domeniul public şi privat al Judeţului Călăraşi, din administrarea Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași în administrarea Direcţiei Judeţene de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Călăraşi;

Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării, prin licitație publică cu strigare, a unui spațiu din Policlinica nr. 2 Călărași aflat în domeniul privat al județului Călărași;

Proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării, prin licitație publică, a imobilului reprezentând fostul spital TBC Dor Mărunt aflat în domeniul privat al județului Călărași.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Călărași/Mâine începe Bâlciul

Călărășenii sunt așteptați, în perioada 1-8 septembrie, la Târgul de toamnă, cunoscut în tradiția populară drept Bâlci și care are...

Închide