BRCT Călăraşi, refuz din partea consilierilor judeţeni PSD pentru folosinţa gratuită a Centrului de Afaceri

Săptămâna trecută, în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean, s-a supus spre aprobare proiectul de hotărâre privind prelungirea închirierii cu titlu gratuit a Centrului de Afaceri de la Chiciu către Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră. Consilierii PSD s-au opus de această dată prelungirii contractului, deşi în urmă cu un an au fost de acord, solicitând Biroului un act din care să reiasă că instituţia este de „utilitate publică” sau, în caz contrar, să plătească contravaloarea chiriei.

În aceste condiţii, preşedintele CJ, Vasile Iliuţă, a restras proiectul de pe ordinea de zi, urmând a se găsi o soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii.

Călăraşiul, pe raza căruia funcţionează BRCT, riscă să piardă o instituţie de importanţă regională semnificativă în gestionarea fondurilor europene, existând varianta mutării într-un alt judeţ sau chiar în Bulgaria, acolo unde s-ar putea pune la dispoziţie un spaţiu gratuit.

Încă de la înfiinţare, din 2005, BRCT a funcţionat în spaţii aparţinând Consiliului Judeţean Călăraşi, iniţial în sediul instituţiei, pentru ca mai apoi, din 2009, în clădirea Punctului Control Trecere Frontieră (PCTF), aparţinând aceleaşi instituţii. De atunci şi până în prezent, Biroului i-au fost oferite aceste spaţii cu titlu gratuit, apreciindu-se că existenţa BRCT în Călăraşi este de importanţă judeţeană.

Deoarece, în timp, clădirea PCTF a devenit neîncăpătoare pentru cei aproape 70 de angajaţi, dintre care 53 din Călăraşi, BRCT a solicitat CJ Călăraşi închirierea Centrului de Afaceri, aflat la câţiva metri distanţă de sediul principal, astfel că, în 2015 a obţinut de la Consiliul Judeţean dreptul de folosinţă gratuită şi a Centrului de Afaceri. Până anul acesta, când consilierii judeţeni ai PSD au considerat că nu se întruneşte cadrul legal pentru închirierea gratuită a acelei clădiri către BRCT.

Ținând cont de faptul că pentru PCTF au un contract, pe perioadă nedeterminată, de folosinţă gratuită, este un non sens juridic să se solicite acum, pentru o altă clădire aparţinând tot Consiliului Judeţean, dovezi suplimentare sau plata chiriei invocându-se nelegalitatea acordării de gratuităţi. Dacă ar fi o ilegalitate în acest caz, BRCT ar trebui să părăsească şi sediul PCTF iar toţi cei care au aprobat acest contract, cât şi cel pentru Centrul de Afaceri să dea cu subsemnatul.

Directorul Biroului Transfrontalier, Nicoleta Mincu, ne-a declarat că este adevărat că forma juridică de funcţionare este ONG şi nu au statut de instituţie de utilitate publică, însă, conform HG 274/2015, privind înfiinţarea acestor Birouri, se stabileşte că activitatea desfăşurată este de utilitate publică. BRCT Călăraşi a luat naştere prin asocierea a trei ADR-uri, ADR Sud Muntenia, ADR Sud Est şi ADR Sud Vest.

Directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, şi-a exprimat punctul de vedere vizavi de această speţă, afirmând că se va implica în găsirea unei soluţii.

„Imposibil să nu se găsească o soluţie legală… Credeţi-mă, 70 de oameni pe un etaj de 400 mp e imposibil să funcţionezi. Nu se poate aşa ceva! (…) Noi avem o contribuţie de 350.000 lei/an de agenţie. Din aceşti bani este greu să construieşti un sediu (n.r. pentru BRCT). Putem decide să construim un sediu, dar trebuie să ne adaptăm la realităţile financiare. Sunt surprins de modul cum este privită această structură în judeţul Călăraşi şi cred că ar merita mai multă atenţie din partea autorităţilor. Eu voi vorbi cu colegii mei din celelalte Agenţii, cu preşedintele Biroului, dacă există posibilitatea să-i modificăm statutul, să-l facem de utilitate publică. Până atunci, sunt convins, Consiliul Judeţean va găsi nenumărate posibilităţi să închirieze acest sediu… Eu sunt dispus să măresc contribuţia Agenţiei, să mărim contribuţiile Agenţiilor, chiar dacă nu plătesc toţi la timp, pentru a acoperi costurile privind chiria. (…) Nu este un Birou al PNL-ului sau al PSD-ului, este un Birou pe care ar trebui să încercăm să îl ţinem aici.”, a declarat Liviu Muşat.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Program Cinema Călăraşi 06 octombrie – 02 noiembrie 2017

În atenţia cinefililor din Călăraşi!!! Continuăm promovarea filmului românesc şi în această lună.Vineri, 6 octombrie, în  cadrul Proiectului „7 Zile...

Închide