Liceul Matei Basarab din comuna Mânăstirea, câștigător în cadrul concursului „Let’s be eco”, organizat de Garda Națională de Mediu

Concursul „Let’s be eco”, organizat de Garda Națională de Mediu, împreună cu   „Let’s do it Romania!”, a  ajuns la momentul înmânării premiilor. Prin     această competiție, GNM împreună cu „Let’s do it Romania!” și-au propus să  ofere școlilor din  mediul rural calculatoare pentru dotarea laboratoarelor de  informatică. În acest scop GNM a disponibilizat câteva sute de laptopuri pentru  a fi reutilizate în cadrul unităților școlare.

Celor 500 de laptopuri, care au fost  adunate de la comisariatele județene ale GNM din toată țara, li s-a făcut o  revizie, astfel încât să fie în perfectă stare de funcționare atunci când vor intra în dotarea școlilor. „Let’s do it Romania” s-a ocupat de jurizarea lucrărilor și de  punerea la dispoziție a mobilierului necesar laboratoarelor de informatică, iar   GNM de dotarea laboratoarelor cu calculatoare.

Acțiunea s-a desfășurat în data de 06.10.2017 la Liceul Tehnologic „Matei Basarab” din Mânăstirea, în prezența domnului director Stamelatos Gheorghe și a domnului primar al comunei, Iancu Marian Mugurel. Este singura unitate de învățământ din    județul Călărași care a câștigat acest concurs „Let’s be eco”, organizat de GNM,     în parteneriat cu Asociația „Viitorul în Zori”.

„Ne bucurăm că printre câștigătorii acestei competiții se numără și elevii Liceului Tehnologic „Matei Basarab” din comuna Mânăstirea, jud. Călărași, pe care îi felicităm pentru creativitatea pe care au dovedit-o prin lucrările lor. De asemenea, vrem să mulțumim profesorilor și cadrelor didactice care s-au implicat în această acțiune și i-au îndrumat pe elevi.

Menționăm că este singura unitate de învățământ din județul Călărași care a câștigat acest în proiect. Suntem mândri că inițiativa noastră a fost primită cu entuziasm de școlile din mediul rural și că succesul ei este în beneficiul elevilor din zonele defavorizate.

Sperăm ca inițiativa GNM să reprezinte un exemplu de protejare a mediului și  combatere a risipei și pentru alte instituții publice din România.”, a declarat Cristi Zanfir, directorul Gărzii de Mediu Călărași.

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Două cazuri de antrax descoperite în județul Călărași

Având în vedere înregistrarea a două cazuri confirmate de antrax la om în localități rurale din județul Călărași, informăm populația...

Închide