VIŢA-DE-VIE LA STEJARUL DIN OFRA. FABULA LUI IOTAM

Ghedeon (Ierubaal, în Cartea a doua a Regilor, 1045 î.Hr.), judecătorul lui Israel, pe când treiera grâul la arie a fost chemat de îngerul Domnului să izbăvească poporul său de medianiţi, un popor de beduini, care dominau zona centrală a Palestinei: „Domnul este cu tine, voinicule!” (Jud. 6: 11-16).

Ghedeon îi va birui pe medianiţi la En-Harod (Jud. 7). Israel va avea linişte şi pace vreme de patruzeci de ani. Modest, Judecătorul, deşi mult ispitit, va spune învinşilor săi: „…Nici eu nu voi domni peste voi, nici fiul meu nu va domni peste voi, ci Domnul să domnească peste voi! (Jud. 8, 23 ).

Sfântul Apostol Pavel îi acorda lui Ghedeon un loc de mare cinste între eroii credinţei („…Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de…/ Evr. 11: 31,32).

Judecătorul Ghedeon a avut multe femei, care i-au dăruit şaptezeci de fii. Unul dintre aceştia i-a fost dăruit de o concubină care trăia la Sichem. Acestuia i-a pus numele Abimelec (Jud. 8 :30-31).

Foarte ambiţios şi vanitos, Abimelec îşi va ucide fraţii vitregi, mai puţin pe Iotam, cel mai tânăr dintre ei, care se va face nevăzut. Prin intrigi, Abimelec va reuşi să uzurpe demnitatea de rege în Sichem. Pentru investitură, uzurpatorul a adunat toţi oamenii din cetate la „stejar”, poate acel stejar cunoscut pe timpul lui Avraam şi al lui Iacov. (Fabula şi parabola în Vechiul Testament, în Studiul Vechiului Testament, Ed. IBMO, Bucureşti, 1955, p. 266).

Deodată, de pe vârful muntelui Garizim se auzi vocea celui scăpat de la moarte, a lui Iotam (Jud.9; 7-16): „7. …Ascultaţi-mă, locuitori ai Sichemului, şi Dumnezeu să vă asculte! / 8. S-au dus odată copacii să-şi ungă împărat peste ei şi au zis către măslin: Domneşte peste noi! / 9. Iar măslinul a zis: Lăsa-voi eu oare grăsimea mea, cu care Se cinsteşte Dumnezeu şi oamenii se mândresc şi mă voi duce să umblu prin copaci? / 10. Atunci copacii au zis către smochin: Vino şi domneşte peste noi! / 11. Dar şi smochinul a răspuns: Să-mi las eu oare dulceaţa mea şi fructul meu cel bun şi să mă duc să cârmuiesc copacii? /12. Apoi au zis copacii către viţa-de-vie (s.n.): Vino tu de domneşte peste noi! /13. Şi viţa-de-vie a zis către ei: Cum să-mi las eu mustul meu care veseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni şi să mă duc să cârmuiesc copacii? /14. În cele din urmă au zis toţi copacii către un spin: Vino tu şi domneşte peste noi!/ 15. Iar spinul a zis către copaci: Dacă voi mă puneţi cu adevărat împărat peste voi, atunci veniţi şi vă odihniţi sub umbra mea; iar de nu, atunci va ieşi foc din spini şi vor arde cedrii Libanului. / 16. Aşadar luaţi seama: După dreptate şi după adevăr v-aţi purtat voi, când aţi pus rege pe Abimelec? Şi bine aţi făcut ce aţi făcut cu Ierubaal şi cu casa lui?…”

Exprimată simplu, dar de o frumuseţe şi de o strălucire admirabilă, vorbirea lui Iotam este o fabulă (un apolog), şi este cel mai vechi monument literar de acest gen, care se află în Sfânta Scriptură.

Sensul fabulei este acesta: precum cea mai nefolositoare dintre plante, spinul, a primit demnitatea de rege, refuzat de cele mai bune plante, tot aşa alesul sihemiţilor nu se deosebeşte prin nicio calitate, el este cel mai încăpăţânat dintre oameni. Deşi nedemn, şi spre ruină totală, Abimelec a primit domnia. E o învăţătură naturală. În fabula lui Iotam totul se mişcă în jurul metaforei centrale: spinul care închipuie pe Abimelec, un adevărat buchet de spini prin nemernica-i corupţie şi tiranie. În vers. 16, Iotam înlocuieşte realitatea simbolizată cu figura, adică pe Abimelec cu spinul. Intenţia alegorică este evidentă (Fabula şi parabola…, pp. 266 – 267).

Plante biblice, crochiuri. Stejarul (ebr. „Elah”, „Elon”, „Alon”), este pomenit în Sfânta Scriptură şi pentru a evoca credinţa adevărată. Cei care trăiesc cu faţa şi sufletul spre Dumnezeu sunt numiţi „stejari ai dreptăţii” (Isaia 61 : 3). De Stejarul de la Sichem, zonă vestită în podgorii, se leagă evenimente de mare sacralitate. Sub acest stejar Iacob a ascuns idolii, la îndemnul lui Dumnezeu, „şi pierduţi i-a făcut până-n ziua de astăzi” (Facerea 35; 4). Iosua pune sub stejarul de la Sichem o piatră – martor, care simbolizează îngroparea pentru totdeauna a idolilor, dar şi un altar de închinare Domnului (Iosua 24; 25-28). Lui Ghedeon, îngerul Domnului i se arată „sub un stejar” care se află la Ofra (Jud. 6: 11).

Măslinul (ebr. „zavit”). În Ţara Sfântă, Măslinul putea fi întâlnit oriunde, de la Hebron, în Betleem şi până la Muntele Măslinilor cu grădina Ghetsimani („teasc de untdelemn”). Aici, ucenicii află de la Iisus taina Sa:  „…şi care este semnul venirii Tale şi al Sfârşitului veacului?” (Matei 24 : 3).

Măslinul poate însemna speranţă, înnoire şi iertare. „Şi porumbelul s-a întors la el, spre seară; şi iată, avea în ciocul său o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că s-a scurs apa de pe faţa pământului” (Facerea 8 : 11). Culesul Măslinului (ca şi al Grâului şi al Viţei-de-vie) poate fi o probă de bunătate sufletească şi de generozitate: „Când vei culege măslinele, să nu te întorci să aduni pe cele ce ţi-au rămas în urmă; ele vor fi ale străinului şi ale orfanului şi ale văduvei” (Deuteronom 24:20).

În fabula pe care am redat-o, Măslinul poate însemna modestie şi chibzuinţă. Când arborii vor să-şi ungă un împărat peste ei, Măslinul le refuză propunerea, aşa cum o vor face Smochinul şi Viţa-de-vie.

De la David păstrăm una dintre cele mai frumoase mărturii întru credinţă ale lui David: „Dar eu sunt ca un măslin roditor în Casa lui Dumnezeu; eu în mila lui Dumnezeu am nădăjduit în veac şi în veacul veacului” (Psalmul 51:8).

Smochinul (ebr. „The enah”) apare în Sfânta Scriptură după ce Eva şi Adam au mâncat, în mijlocul raiului, din roada pomului vieţii. („… şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri”. Facerea 3:7).

Ca şi Viţa-de vie şi Rodia, Smochinul este un semn de prosperitate. Căpeteniile trimise de Moise să iscodească pământul Canaanului au adus din roadele lui la întoarcere un strugure pe o viţă-de-vie (s.n.), rodii şi smochine (Numerele 13:23), din „pământu-n care curge miere şi lapte”. În cel mai frumos şi complet tablou al ţării făgăduite, nu lipseşte nominalizarea fructului: „ţară de grâu şi de orz, ţară de vii (s.n.), de smochini şi rodii, ţară de măslini, untdelemn şi miere (Deuteronom 8:8).

Pentru popoarele biblice, idealul de pace şi prosperitate era simbolizat în dictonul: „Fiecare să poată sta sub propria Viţă- de-vie şi sub propriul smochin”.

Viţa-de-vie (ebr. „Gheten”/„Gefen”), este cel mai de seamă semn al prosperităţii pe care trimişii lui Moise îl aduc din Canaan: „Apoi au venit până în Valea Strugurelui, au cercetat-o şi au tăiat de acolo o viţă-de-vie cu un strugure pe ea şi-l duceau pe pârghia unei prăjini” (Numerele 13:23).

În Canaan, Viţa-de-vie se cultiva încă de prin anul 2000 î.Hr. (Melchisedec îi dăruie vin din belşug lui Avraam…). Şi astăzi multe vii din Palestina au înfăţişarea din epoca biblică.

Burdufurile, de care pomeneşte evanghelistul Matei, sunt cele pe care orice călător le poate vedea în spatele oamenilor sau asinilor, pe străzile oraşelor din zonă. Ele se fac din piele de capră şi sunt elastice. În timpul fierberii mustului, dacă sunt vechi, burdufurile plesnesc; de acum, spun evangheliştii, nimeni nu trebuie să pună vin nou în burdufuri vechi (Ovidiu Bojor, Răducanu Dumitru, Plante şi miresme biblice, Ed. Dharana, Bucureşti, 2016).

În Noul Testament, Viţa-de-vie este reprezentarea simbolică a Bisericii sădită de Hristos („Eu sunt Viţa, voi, mlădiţele. Cel ce rămâne între Mine şi Eu pentru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:1-5).

Vinul este reprezentarea simbolică a sângelui Mântuitorului, a cărui primă minune a fost preschimbarea apei în vin la nunta de la Cana Galileii, este vinul cel adevărat.

Vinul este simbolul liturgic care, alături de pâine, este, în cult, mărturia Sfintei Euharistii, punctul culminant al Liturghiei.

Epicleza euharistică, este rugăciunea solemnă de invocare a Sfântului Duh. Cinstitele Daruri se transformă în Trupul şi Sângele lui Hristos. La Epicleză se petrece superlativa întrebuinţare ce se dă vinului.

*

Ispitită să fie rege peste arbori, chiar peste stejar, Viţa-de-vie răspunde stăpână pe sine: „lăsa-mi-voi oare mustul meu care veseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni…”

Răzvan Ciucă

Domeniile Ostrov, 2017, octombrie,

înainte de

Festivalul Vinului Nou

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Va rugam introduceti caracterele de verificare

Citește articolul precedent:
Consiliul Judeţean Călăraşi / Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu (titular proiect)

CONSILIUL JUDEŢEAN CĂLĂRAŞI Călăraşi, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 1 Tel. 0242 311 301, Fax 0242 331 609 e-mail: cjcalarasi@calarasi.ro...

Închide